Prin RUGĂCIUNE ne asemănăm cu ÎNGERII – Sfântul Ioan Gură de Aur

Deși ne deosebim foarte mult de îngeri, prin firea noastră cea trupească și prin modul nostru de viețuire pământească, ne facem asemenea lor ori de câte ori ne rugăm lui Dumnezeu.

Rugăciunea ne deosebește de animale și ne alătură îngerilor

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că în rugăciune, oamenii și îngerii fac o lucrare comună. Îngerii slăvesc neîncetat pe Dumnezeu în ceruri, în laude, în cântări și în rugăciuni.

Iar noi, atunci când ne rugăm, trebuie să uităm cu desăvârșire toate lucrurile pământești, și să ne socotim că ne aflăm printre îngeri, săvârșind aceeași slujire ca și ei, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.

„Dacă te străduiești să-ți petreci toată viața în rugăciune și în slujirea lui Dumnezeu, ai trecut îndată la o viețuire îngerească, ai trecut la viața, cinstea, noblețea, înțelepciunea și priceperea îngerească.”

Nimic nu este mai înalt și mai sfânt decât a sta de vorbă cu Dumnezeu. Omul care se roagă lui Dumnezeu se umple de înțelepciune, de frumusețe morală, de cumințenie și de toată fapta cea bună.

Nici un gând sau faptă bună nu poate intra în suflet fără rugăciune, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Asemenea unui oraș neîmprejmuit cu zid, sufletul neîngrădit cu rugăciunea cade pradă ușor atacurilor diavolului și se umple ușor de toată patima și păcatul. Iar atunci când sufletul este întărit cu rugăciuni, diavolul nu îndrăznește să se apropie. Se teme de tăria și puterea lor.

„Sufletele, datorită sfintelor rugăciuni, își păstrează armonia lor, se mențin și aleargă cu ușurință pe calea bunei credințe. Cu ajutorul rugăciunii poți să zbori, poți să te urci la ceruri și să te apropii de Dumnezeu.

Poți cunoaște tăria și puterea sfintelor rugăciuni dacă te uiți și vezi mulțimea de bunătăți primite în fiecare zi și ceas de cei ce se roagă lui Dumnezeu pururea.”

Din pricina marii Sale iubiri, Domnul dăruiește tuturor, fără deosebire, și drepților și păcătoșilor, lumina soarelui și a lunii, buna întocmire a văzduhului, hrană de tot felul, bogăție, viață și mii și mii de bunătăți. Îi miluiește și îi mângâie și pe cei care nu-L roagă și nu-I cer nimic. Cu atât mai mult îi va umple de bunătăți pe cei care-și petrec toată viața în rugăciuni și cereri.

Rugăciunea este pricină de mântuire, pricină pentru nemurirea sufletului; este zid tare al Bisericii, pavăză neclintită, înfricoșătoare dracilor, iar nouă, celor dreptcredincioși, mântuitoare.

Sursă: http://www.ioanguradeaur.ro/760/cuvint-despre-rugaciune/

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *