Este o rugăciune foarte frumoasă, pe care o putem rosti zilnic pentru liniște și înțelegere, pentru apărarea casei și a membrilor familiei și pentru bunăstarea celor care locuiesc în ea.
Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să sporim în toate cele bune, să ne dea belșug de roade și să ne umple de bunătăți nu pentru desfătarea noastră, ci pentru a-i ajuta și pe alții din agoniseala noastră, și mai ales pentru a avea pace și a căuta cu mai multă osârdie Împărăția cea de Sus.
Noi nu avem cetate stătătoare aici, pe pământ, ci o căutăm pe cea din cer, ce va să fie, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. (Evrei 13, 14).
Atunci când toate merg bine, sufletul mulțumește lui Dumnezeu și caută ceea ce îi lipsește, adică împlinirea sufletească și mântuirea. Aceasta este mai presus de toate bunătățile pământești.
Mântuitorul a zis: „Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și dreptatea lui Dumnezeu (adică împlinirea poruncilor Lui), și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). “Toate acestea” se referă la cele de trebuință pentru traiul nostru de zi cu zi (ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca. “Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de ele.” (Matei 6, 32).
Ne mai rugăm lui Dumnezeu și ca să ne trimită înger păzitor, care să ne apere de vrăjamși și de neînțelegeri și dezbinări, să ne povățuiască tainic în vreme de încercare și să ne îndrepte spre toate faptele cele bune.
Rugăciune pentru casă și bunăstarea familiei
„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care întru cele înalte locuiești, și spre cele smerite privești, binecuvântează casa noastră, și cu puterea Ta, întărește-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.
Bine este, Doamne, ca și casa noastră să ne fie ca o a doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane și ne rugăm Ție:
Binecuvântează, Doamne, gospodăria noastră, și înmulțește în ea toate bunătățile, ca să uităm grijile și nevoile pământești, și să putem lucra mai cu osârdie pentru dobândirea vieții celei veșnice, și pentru a ajunge în locașurile Tale cele sfinte.
Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmașului celui pierzător de suflete. Trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească și să ne ferească de toată răutatea, și să ne povățuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune și spre împlinirea sfintelor porunci.
Că Ție se cuvinte a ne milui și a ne mântui, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
