Părintele Cleopa avea câteva cuvinte pe care le repeta mereu, pentru ca oamenii să le rețină și să le pună în aplicare atunci când va fi vremea prielnică. Unul din aceste cuvinte, pe care le-a învățat de la Părintele Vichente, era: „Răbdare, răbdare, răbdare”. Și repeta acest cuvânt de șapte ori la rând.
„Și când ți-a părea matale că ai gătit, ia-o de la capăt și iar: Răbdare, răbdare, răbdare…”

Despre răbdare învăța și Sfântul Paisie Aghioritul. Întrebat odată ce să facem când trecem printr-o ispită sau printr-o încercare mare, Părintele Paisie a spus:
„Să aveți răbdare. Răbdarea este leacul cel mai puternic care ne ajută să trecem prin încercările grele și îndelungate. Cele mai multe încercări le treci numai cu răbdarea. Îndelunga-răbdare clarifică multe și rezolvă lucrurile dumnezeiește. De acolo de unde nu aștepți soluția, dă Dumnezeu cea mai bună soluție.”
„Să știți că se face plăcut lui Dumnezeu omul care trece prin încercări și rabdă fără să cârtească, slăvind numele Lui cel Sfânt. Gândiți-vă câte a trebuit să pătimească Hristos în acei ani grei! Câte probleme îi creau evreii, iar El nu scotea un cuvânt…„
În Patericul Egiptean, un părinte spune că „darurile lui Dumnezeu prin primirea și răbdarea scârbelor se câștigă, precum Însuși Dumnezeu zice: prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre. Iar creștinul, mai ales călugărul, care are adevărată, întreagă, curată și bună credință către Dumnezeu, acela cu mare bucurie primește, și cu mare mulțumită rabdă ispitele și scârbele ce-i vin după boia și slobozirea lui Dumnezeu, știind și crezând că ele sunt cununile și toată cinstea vieții veșnice.”
Așa cum spunea și Părintele Paisie Aghioritul, “Hristos nu ne-a arătat altă cale de mântuire, decât cea a răbdării – “Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 10, 22 și 24, 13; Marcu 13, 13). În clipele grele, dacă omul va arăta puțină răbdare, poate dobândi Harul dumnezeiesc. ”
Cum se dobândește răbdarea?
„Răbdarea are ca temelie dragostea”, spunea Sfântul Paisie Aghioritul, amintind de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice că “dragostea pe toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (Corinteni 13, 7). În aceeași notă, spunea și Sfântul Grigorie Dialogul că „unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
“Bunul Dumnezeu le-a rânduit pe toate cu înțelepciune pentru mântuirea noastră, și ne ajută ca un Părinte bun. De la noi se cere doar puțină răbdare.”
Surse:
1. “Patimi și Virtuți”, Cuviosul Paisie Aghioritul, Vol. V
2. “Patericul – Izvoare Duhovnicești”, 1999
Am rabdat 50 ani in comunism 25 ani in capitalism da ce eu traiesc cat MOISE cat sa mai rabd
Bravo ,bine gandit
Oare cata rabdare sa m-ai am ca am tot rabdat si am inghitit multe lacrimi amare cu speranta ca intr-o zi totul se va termina dar nu un necaz vine si altul se termina
Inainte de plecarea sa in Banat, au venit la batranul doi ucenici – ieromonahul Climent si monahul Cleopa – si cu multe lacrimi i-au zis:
– Preacuvioase parinte, in curand vei pleca de la noi si nu ne vom mai vedea in viata aceasta. Spune-ne ultimul cuvant de folos.
Iar parintele Vichentie, punandu-si mana pe grumazul parintelui Cleopa si cu cealalta lovind usor in masa, a zis:
– Asculta, mata, parinte Cleopa, asculta ce-ti spune popa. Iata ultimul meu cuvant: rabdare, rabdare, rabdare! Si cand ti se va parea matale ca ai gatit-o, ia-o din nou de la capat: rabdare, rabdare, rabdare!
– Dar pana cand, parinte Vichentie?
– Pana la usa mormantului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo in gradina raiului. Si acolo canta pasari asa de minunat! Si sunt copaci cu flori si fructe de aur! Si pajisti care vesnic infloresc. Si sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfintilor. Acolo vom auzi cantarile ingerilor. Acolo vom petrece in veci cu Domnul. Deci, fratii mei, acolo in rai sa ne intalnim!