Orice suspin poate fi o rugăciune, spunea Părintele Arsenie Papcioc, care nu recomanda canoane și rugăciuni de tipic, ci o stare de prezență, și rugăciunea din inimă.
„Să fii conștient că Dumnezeu este lângă tine tot timpul. Să fii conștient de prezența Lui.”
„Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră”
Rugăciunea izvorăște dintru adâncurile ființei noastre, și are o traiectorie ascendentă. Pentru ca ea să se înalțe la cer, trebuie săvârșită cu durere, spunea Părintele Paisie Aghioritul.
„Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne, Doamne auzi glasul meu!”, spune Regele David în Psalmul 129. Și iarăși în altă parte zice: „Ostenit-am strigând, amorțit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu.” (Psalmul 68, 4)
Cel care se roagă trebuie să se roage cu înfrângere și zdrobire de inimă. Iată ce spunea Sfântul Paisie Aghioritul: „Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână, și rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar și cu un suspin faci rugăciune din inimă.
Nu spun să nu se facă rugăciune, ci dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar și un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune.”
Părintele Paisie Aghioritul spunea că rugăciunea nu este plăcere, „nirvana”. Adevărata rugăciune începe de la durere. Adică omul suferă, îl doare când face rugăciune pentru orice. Acesta suferă pentru că participă la durerea generală a lumi sau a unui om în particular.
Și pentru a suferi pentru celălalt, trebuie să se pună în locul lui, și durerea aceluia s-o simtă ca pe durerea lui, după porunca Domnului: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
„Dacă omul nu se pune în situația celuilalt, chiar și a animalelor și a insectelor, nu devine „om”
Iată un gând care aduce multă smerenie și durere în inimă: Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru Hristos?
Rugăciunea din inimă aduce multe roade duhovnicești. Primul semn că rugăciunea noastră este primită este mângâierea dumnezeiască pe are o simțim înlăuntrul nostru.
Căci starea înfrântă a sufletului nu rămâne dureroasă, ci ea se transformă în mângâiere și pace. Pe omul care participă la durerea celuilalt, Dumnezeu îl răsplătește cu veselie dumnezeiască.
„Și în spitale, când pe medici și pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranță, mângâiere.
Dacă ne doare pentru ceilalți, uităm de noi înșine și de problemele noastre”, și acesta este un pas mare înainte în dezrădăcinarea iubirii de sine din inimile noastre.
Amin,aliluia