Pentru un creștin autentic, trăitor, nădejdea în Dumnezeu trebuie să fie prima și ultima lui speranță. Nădejdea înseamnă credință nestrămutată în ajutorul lui Dumnezeu și în grija ce ne-o poartă, în chip nevăzut, dar simțitor, fiecăruia dintre noi.
Nădejdea în mila lui Dumnezeu întărește sufletul și mintea, și dă putere inimii să țină piept tuturor greutăților care vin în viața lui și pot să-i zdruncine credința sau să-l despartă de dragostea lui Dumnezeu.
Cu atât mai mult astăzi trebuie să ne încingem cu nădejde și cu multă credință în Dumnezeu, când suntem împresurați de multe feluri de neputințe, necazuri și boli.
Să zicem și noi precum zicea Regele David în Psalmi: “Ridicat-am ochii mei la cer, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul.
Sau: “Domnul este ajutorul meu, de cine mă voi teme?“ Și iarăși: “Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine.”
Însuși Mântuitorul ne îndeamnă să ne punem toată nădejdea în El, zicând: “Fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5).
Când începem să ne pierdem speranța, în sufletul nostru crește starea de frică, de îndoială și de panică, asemănătoare apostolilor când erau în corabie și în jurul lor se ridicau valuri mari, primejdioase:
“… corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.
Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.
Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 14, 24-33)
Înțelegem astfel din această frumoasă pildă că Mântuitorul iese mereu în întâmpinarea noastră atunci când suntem cuprinși de furtunile vieții, dorind să ne ajute. Și atâta timp cât ne ținem ochii ațintiți asupra Lui, avem mergere lină și izbăvire din necazuri și primejdii. De îndată ce ne luăm privirea de la Dumnezeu, ne pierdem cu firea, ne lăsăm cuprinși de frică, și ne afundăm.
Acest lucru vădește credința noastră slabă. Așa cum spune doctorul Pavel Chirilă, corabia este Biserica, ș înțelegem că nu trebuie să ieșim din Biserică. Să-L așteptăm pe Hristos în Biserică, căci actul vindecării este un act eclezial. Biserica este un spital în care se găsesc oamenii în curs de vindecare.