Această rugăciune scurtă a fost alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici, eposcop al Serbiei, considerat unul din cei mai mari prooroci ai creștinătății, și un alt “Ioan Gură de Aur” al zilelor noastre, așa cum spunea Sfântul Ioan Maximovici.

Unul din secretele unei rugăciuni care străbate cerurile și este primită de Dumnezeu este sinceritatea, însoțită de simplitate și profunzime. Această rugăciune este născută din cele mai profunde sentimente ale sufletului, care simte nevoia să se roage și să ceară ajutor de sus, căci izbăvirea de la om este deșartă.
Toți mari sfinții părinți au iubit-o foarte mult pe Maica Domnului, unii din ei chiar i-au închinat imnuri și rugăciuni de o frumusețe rară. Această rugăciune ne învață să alergăm în brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când simțim că necazurile și întristările ne copleșesc și nu avem nici o ușă de scăpare.
Rugăciune la vreme de întristare și necaz către Maica Domnului
“Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz și strâmtorare îmi umplu sufletul. O, întru tot Sfântă Maică, liniștește sufletul meu cu pacea Fiului Tău, și alungă deznădejdea și întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potolește furtuna păcatelor mele, care mă frig precum un vierme în foc, și stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică, și împrăștie ceața nelegiurilor mele de la fața mea, căci acestea mă împresoară și mă tulbură.
Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârșit, totul îmi este greu, chiar și rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele șoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat pretutindenea. Topește gheața din jurul sufletului meu, și încălzește-mi inima cu dragostea ta.
Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, O, Prea Sfântă Maică și Fecioară. Nu mă alunga de la fața ta, ci primește rugăciunea robului tău.
Tristețea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare. Nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta, și nu am altă mângâiere decât în tine, Prea Sfântă Maică.
O, nădejdea și apărarea tuturor credincioșilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea, amin.”