Iubirea de Dumnezeu și iubirea de oameni – în care atârnă toată Legea și Proorocii, împlinindu-le Iisus ca nimeni altul, prin aceasta ne-a arătat limpede că El este Dumnezeu și că Dumnezeu este iubire. Pe acestea două ni le-a dat ca porunci, pentru a ne arăta biruitori în războiul nevăzut între iubire și ură, semănat de vrăjmașul.
Nesuferind să vadă făptura mâinilor Sale destinată morții și înșelată de diavol, în virtutea iubirii Sale nesfârșite față de oameni, Dumnezeu a creat omul a doua oară, pentru a-l putea desăvârși și uni cu Dânsul pe veci. Astfel El ne-a dat ca model de viață nouă pe Însuși Fiul Lui, în persoana reală a lui Iisus Hristos. Hristos este Calea, Adevărul și Viața, după cum El Însuși mărturisește despre Sine. El este pentru noi oamenii măsura desăvârșirii.
Deși era Dumnezeu adevărat, a mers omenește pe calea cea nouă, care este calea Iubirii
Mântuitorul Hristos este Adam cel nou, trimis de Dumnezeu Tatăl pentru a ne arăta calea iubirii. Iisus a biruit pe diavolul ca om, prin neprețuirea trupului, adică prin desăvârșita lepădare de sine. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, durerea însă, a primit-o cu dorire mare.
Dacă Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea nostră, asta nu înseamnă ca noi să ne dedăm lenei. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa: S-a micșorat pe Sine, și S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-Se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea. Deși era Dumnezeu adevărat, a mers omenește pe calea cea nouă, care este calea Iubirii.
Deci, noi, care vrem să ne mântuim și să câștigăm viața veșnică, trebuie să urmăm modelul revelat în Mântuitorul, și să parcurgem aceeași cale, care înseamnă a trece și peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașă. Noi fiind doar oameni, suntem neputincioși, și avem nevoie de ajutorul lui Hristos, Care ne dăruiește din persoana Sa (prin Sfânta Împărtășanie) tot ce avem nevoie. El Însuși se luptă pentru noi ca să-L urmăm întocmai pe calea pământească.
Așa cum rostește preotul la Sfântul Botez, câți în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am și îmbrăcat, adică ne-am îmbrăcat în moartea Lui și în învierea Lui. Toți cei care fug de cruce, adică de lepădarea de sine întârzie pe cale. Unii, rămași în urmă de frică, se tem ca nu cumva din cauza credinței să-și primejduiască viața, devenind astfel nevrednici de Dumnezeu și de iubirea Lui.
Tot războiul diavolului este să-l dezlege pe om de dragostea lui Dumnezeu
Știind că totul atârnă de porunca iubirii de Dumnezeu și de oameni, Mântuitorul a păzit-o pe aceasta asemenea unui om, de la început până la sfârșit, dându-ne nouă cea mai adevărată lecție de dragoste, care se jertfește în permanență pentru aproapele.
Diavolul, știind că mâncărurile, avuțiile și slava deșartă sunt cele trei momeli care atrag pe oameni, a încercat să-L ispitească și pe Mântuitorul cu acestea în pustie, doar-doar Îl va prăvăli și pe El în prăpastia pierzării, ca pe tot omul. Hristos însă a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu, căci mai înainte cu puterea Sa dumnezeiască l-a aruncat ca fulgerul din ceruri.
Deci diavolul L-a încercat pe Mântuitorul prin acestea trei: prin neputința trupului, prin slava deșartă și prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascunse în ele momeala plăcerii, sau acul păcatului, însă în chip diferit. Dacă Iisus S-ar fi biruit de oricare dintre acestea, ar fi căzut din dragostea Tatălui, ar fi călcat El prima poruncă din lege, pe care vrea s-o propovăduiască printre oameni ca nimeni altul: dragostea de Dumnezeu, ca Tatăl al oamenilor.
Tot războiul celui rău acesta a fost: ca să-L facă pe Iisus întrupat în om să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci știe vrăjmașul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere de a desface pe om de dragostea lui Dumnezeu și de a i-o întoarce spre plăcerea a orice altceva în afară de Dumnezeu.
Dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, diavolul, stăpânitorul lumii acestea încă ne mai ține legați în împărăția lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă n-a ars și ața aceea.
În loc de ură, Iisus arată iubirea, și răpune pe tatăl răutății prin bunătate
Neputând vrăjmașul să-L facă pe Domnul să calce porunca de Dumnezeu prin cele ce I le-a făgăduit în pustie, s-a străduit cu ajutorul nelegiuiților iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni. Satana îi îndemna pe cărturari și farisei la felurite meșteșugiri împotriva lui Iisus, ca neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-I întindeau curse, și așa să calce porunca iubirii de oameni.
Dar Domnul, ca un Dumnezeu adevărat, cunoscând gândurile vrăjmașului, n-a urât pe fariseii puși la lucru de el. Din contră, Hristos n-a încetat să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoșeze, să-i plângă, ca pe unii pe care îi putea pierde. Blestemat de ei, Hristos se purta cu îndelungă răbdare. Deși i-a certat ca nimeni altul, nu i-a urât nici o clipă, El fiind prin fire bun și iubitor de oameni. Pătimea cu îndurare, și le arăta toate faptele iubirii. Îi învăța căile vieții și zugrăvea prin fapte chipul viețuirii cerești. Celor ce credeau le dădea vestea învierii morților și făgăduința vieții veșnice în Împărăția Cerurilor, iar necredincioșilor (ateilor) le vestea înfricoșatele pedepse veșnice. Iar pe cel cel lucra prin atei (adică pe diavol) îl bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i și pe ei, deși-i ducea diavolul.
O, minunat război! În loc de ură, Iisus arată iubirea, și răpune pe tatăl răutății prin bunătate. Răbdând atâtea rele de la ei și pentru ei, S-a străduit până la moarte, în chip omenesc, pentru porunca iubirii. Și dobândind biruința deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam cel nou a înnoit pe cel vechi.
(Extrase din Cărarea Împărăției, Arsenie Boca)