Nimic din viața noastră nu-i este ascuns lui Dumnezeu, Cel ce pe toate le vede și le știe, cu atât mai mult necazurile și întâmplările grele prin care trecem. Dacă ne vom încredința pe deplin înțelepciunii și purtării de grijă a Domnului, vom trece cu bine vremea încercărilor, sfătuiește Sfântul Isaac Sirul. “Să-I fim recunoscători lui Dumnezeu pentru necazurile ce ni le trimite şi să le răbdăm cu bucurie, căci El ne iubește.”
Dumnezeu își arată iubirea Sa potrivit cu măsura în care cineva îndură necazurile
Întrucât nimeni nu s-a suit la cer prin odihnă și fără de încercare, fiecare om trebuie să-și ia crucea sa și să o poarte cu demnitate și cu nădejdea viitoare. Uneori, din pricina păcatelor noastre nemărturisite primim de la Dumnezeu loviturile întristărilor, până când ne vom smeri. Mărturisirea păcatelor are putere de a anula consecințele acestora, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o urgisește, ci îl primește pe tot cel ce se pocăiește, ridicându-i astfel pedeapsa.
Toiagul Dreptului Judecător care vine peste noi are scopul de a ne smeri și de a ne aduce astfel aminte de nedreptățile noastre. Și așa, prin puține întristări, ispite și încercări ne vom izbăvi. Există însă riscul ca în timpul acestei certări pline de iubire a Tatălui ceresc, inima noastră să se învârtoșeze, și să ne cuprindă încăpățânarea, încât să spunem că nu noi am greșit, ci toți ceilalți sunt vinovați. Dar cum vom putea minți, când știm că nimic nu se poate tăinui de Dumnezeu?
Dacă vom înfrunta ispitele cu o astfel de încăpățânare, necazurile care vor veni asupra noastră se vor înmulți, și ne vor aduce și mai multă mâhnire și durere, până când ne vom smeri și vom recunoaște că am păcătuit.
Când simțim greutatea necazurilor care ne apasă, să îngenunchem cu smerenie și sinceritate, să ne rugăm și să cerem de la Dumnezeu iertare. Și atunci vom simți în inimă nesfârșita milă a lui Dumnezeu, care se va așterne ca o pace dulce peste toată ființa noastră.
Rugăciune la vreme de ispită
“Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea lor; Cel ce aşişderea ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngroziri şi cu suferinţe grele pe dreptul Iov, robul Tău, pentru a se vădi şi mai lămurit virtuţile şi credinţa lui cea întru Tine.
Cel ce ai dat îngăduinţă Satanei să se apropie cu ispitire de însuşi Fiul Tău spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşărtăciunile acestei lumi, pentru ca înfrânt şi ruşinat acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui unuia să-I slujeşti”.
Cel ce tuturor drepţilor şi sfinţilor Tăi le-ai dat vremi de ispitire şi de grele îndolieli, pentru ca prin ele, lămurindu-se, să iasă şi să rămână şi mai întăriţi în credinţă, în nădejdea, în dragostea şi în supunerea cea către Tine; Însuţi, atotputernice şi preabunule Stăpâne, ajută-mi şi mie în această clipă grea, când duhul Satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli şi cu îmboldiri şi amăgiri viclene frământă inima şi sufletul meu.
Arată-mi mie, Milostive, adevărul şi calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, să mă pot bucura de cuvintele Apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El”.
Dăruieşte-mi, Stăpâne, inimă curată şi credinţă tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi cel ce înalţi fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui; a Domnului este mântuirea şi peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta, amin.”