Clicky

Să nu-i uităm pe sfinții români – Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, mare făcător de minuni

Alături de Cuvioasa Parascheva de la Iași, Ioan cel Nou de la Suceava, Nicodim cel Sfințit de la Tismana, Sfântul Ioan Valahul sau Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului, este așezat în ceata rugătorilor din ceruri pentru pacea și mântuirea țării noastre. Vrednic este de toată reverența, evlavia și cinstirea noastră, ca unul care a luminat cu sfințenia vieții sale generații ale neamului românesc, și a vindecat cu blândețea și dragostea-i dumnezeiască infirmități trupești și sufletești.

Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

Sfântul ierarh Iosif cel Nou de la Partoș s-a născut în anul 1568 sub numele Ioan, în Dalmația, la Marea Adriatică, iar după mutarea la Domnul a tatălui său, acesta a venit de a viețuit împreună cu mama sa în Ohrida, la sud de Dunăre.

Copilăria lui a fost învăluită în mireasma de tămâie și de rugăciune din bisericile și mănăstirile din Ohdria, în care își petrecea zilele. La numai 15 ani, răspunzând unei chemări sfinte la o viață îngerească, intră în Mânăstirea Maicii Domnului din oraș, nevoindu-se alături de ceilalți frați, în deprinderea rugăciunii și a lepădării de sine.

La 21 de ani ajunge în Muntele Athos, la Mânăstirea Pantocrator, unde se călugărește sub numele de Iosif. După mari lupte duhovnicești cu sine însuși, după îndelungi rugăciuni, meditații adânci și o viață ascetică în smerenie și ascultare deplină, minunatul Iosif se retrage o vreme în pădurile din împrejurimile mănăstirii, atingând culmile desăvârșirii.

Adăpat fiind de harul lui Dumnezeu, sfântul Iosif primește darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate, care se lucrează cu mintea în inimă. Iar pentru curăția și sfințenia vieții sale, Dumnezeu a revărsat asupra lui, ca într-un vas ales, darul facerii de minuni, înțelepciunea și blândețea de a tămădui rănile sufletești și trupești ale celor care veneau la el. Vindeca mai ales pe cei ologi și bolnavi de infirmități trupești.

În anul 1650, la 80 de ani, când era deja perceput ca un sfânt, înzestrat cu darul proorocirii, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș este trimis mitropolit în Timișoara de Patriarhia Constantinopolului, chiar de ziua Sfântului Ilie, pentru a-i păstori pe preoții și credincioșii din Țara Banatului.

Minunile Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

S-au consemnat foarte multe minuni și semne mari făcute de Sfântul Mitropolit, iar una din cele mai importante este stingerea incendiului care a cuprins cetatea în timpul unei Sfintei Liturghii. Îmbrăcat în hainele preoțești, Sfântul Iosif a ieșit din catedrală, și întorcându-se cu fața spre focul adus de vânt aproape de biserică, a căzut în genunchi pe trepte și cu fața la pământ, s-a rugat îndelung. După o vreme, credincioșii au văzut cum o mantie de nori negri a acoperit cerul, și un potop puternic s-a dezlănțuit, stingând limbile focului și prăpădul. Ridicându-se din genunchi, hainele Sfântului Mitropolit era uscate, neatinse de ploaie, ca și cum n-ar fi fost prezent acolo.

După această întâmplare, sfântul s-a închis în chilia sa, și n-a mai ieșit vreme de 3 zile. Iar atunci când a ieșit, avea pe dosul palmei de la mâna stângă semnul Sfintei Cruci, ca un semn vădit de sfințenie, și neprihănire, pe care l-a purtat până la mutarea sa la cele veșnice.

Odată când a mers la Mânăstirea Partoș din Timișoara, bolnavii îl așteptau cu mâinile întinse, rugându-se pentru a primi sfânta vindecare. Iar el, privindu-i cu dragoste le zicea: “Nu-mi cereți mie vindecare, ci cereți Domnului nostru Iisus Hristos, vindecătorul de oameni. Rugați-vă Lui, și vă veți vindeca.“ Și stând în mijlocul lor, s-a așezat în genunchi, rugându-se cu multe lacrimi. Iar când s-a ridicat și a intrat în biserică, mulțime de șchiopi și ologi de picioare s-au ridicat odată cu el, sănătoși.

Clopotele au bătut singure la adormirea sa

Precum un pom încărcat din plin cu roade bogate, ajuns la 83 de ani, ostenit de povara bătrâneții, Sfântul Iosif s-a retras în liniștea Mânăstirii Partoș – locul ales de el pentru ultimii ani ai vieții sale pământești. A mai viețuit aici încă 3 ani, apoi și-a dat sufletul în mâinile Domnului. În tot acest timp, n-a încetat a săvârși multe minuni și binefaceri pentru bănățeni. Aceștia îl numeau sfânt încă din viață.

În ajunul Adormiri Maicii Domnului, clopotele au început a bate singure, răspândind vestea strămutării sale la cele veșnice. La mormântul Sfântului, pe care el însuși l-a zidit încă din timpul vieții, mulți bolnavi incurabil și-au găsit vindecarea, întorcându-se acasă sănătoși.

Grație sfințeniei vădite a vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe l-a canonizat în anul 1956, așezându-l după cuviință în rândul sfinților români. I-au pus numele de Iosif cel Nou, pentru a-l deosebi de alți sfinți cu același nume, dar și de biblicul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.

Din anul 1997, Sfântul Iosif cel Nou este considerat oficial ocrotitorul pompierilor, în urma unei adrese înaintate de Ministerul de Interne Sfântului Sinod.

Pe data de 6 octombrie, în anul 1956, moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș au fost aduse de la Partoș și așezate în Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Rugăciune către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș

“Preabunule și intru tot lăudate părinte Iosife, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință la a tare folosire, și cu rugăciune fierbinte te cheamă pe tine, grăbește de ne ajută nouă și celor ce cu credință și cu dragoste săvârșim pomenirea ta, stând rugător înaintea Atotmilostivului Dumnezeu, pentru ca dreapta credință să se întărească, și toată creștinătatea să fie îngrădită și păzită prin sfintele tale rugăciuni de certurile cele lumești, și de toată dezbinarea și neînțelegerea.”

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *