LINIȘTEA și PACEA SUFLETEASCĂ – cum se dobândesc

Dacă vrei să ai pace sufletească, nu judeca pe nimeni, spuneau sfinții părinți ai Bisericii acum câteva veacuri. Acest îndemn profund este astăzi mai adevărat ca niciodată, din cauză că a crescut mândria omului și toate celelalte rele pe care această patimă le sădește în suflet: clevetirea, vorbirea de rău, bârfa și gândurile negative pe care le țesem în continuu la adresa celor de lângă noi, fără să ne dăm seama de aceasta.

De ce pierdem pacea 

Starea noastră sufletească nu depinde numai de condiția vieții noastre, ci de modul în care noi interacționăm cu cei din jurul nostru. De pildă, dacă suntem în pace cu toată lumea, dacă nu avem nimic contra nimănui, dacă ne ferim de a vorbi de rău, de a ne certa sau căuta un cusur celor din jur, atunci în inima noastră va dăinui o stare de bine, de pace dumnezeiască.

Neliniște apare îndată ce uităm să iubim, și în locul iubirii lăsăm egoismul și răutate să ne întunece gândirea și privirea spre lume. De fiecare dată când gândim ceva de rău despre cineva sau chiar și adresăm cuvinte de ocară cuiva, ne pierdem pacea. În locul liniștii sufletești se instalează o stare de tulburare, un amestec nociv de mânie, furie și ură.

Neosândirea aproapelui menține pacea în inimă

Ca să ai liniște tu cu tine însuți, trebuie să liniște cu ceilalți, să nu-i judeci. Așa ne povățuiesc marii duhovnici, care au trecut prin toate ispitele celui rău și au cunoscut lucrarea lor vrăjmașă și mrejele lor.

A-i judeca pe ceilalți este un reflex egocentrist. Avem cu toții în noi tendința de a ne îndreptăți pe noi înșine, de a ne da dreptate numai nouă, și de a acuza pe celălalt în mod constant. Așa se risipește toată pace lăuntrică.

Cel care alege să nu judece pe nimeni duce o luptă grea, dar acest exercițiu al renunțări la sine în favoarea unei relații bune cu ceilalți îi aduce multă pace. Și ce poate fi mai de preț pentru suflet dacă nu liniștea și confortul pe care iubirea de aproapele o aduce. Toată dreptatea noastră este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu, ale cărui sunt toate judecățile drepte.

Cel care lasă de la sine, care se micșorează pe sine, primește odihnă, liniste, pace și putere de la Dumnezeu. Necondamnarea celuilalt este una din strategiile duhovnicești cu care oameni simpli, supuși acelorași frământări comune ale sinelui s-au sfințit.

Învățăm așadar că liniștea interioară se câștigă prin ceilalți. Să-i respectăm, dincolo de limitele eoului nostru. Să nu-i transformăm în obiecte de judecată.

Credința aduce pace

Pacea se dobândește deci prin mult efort și lepădare de sine, acel “de sine“ care se trufește în orice împrejurare și nu își găsește niciodată odihna în relațiile cordiale, ci se hrănește cu clevetire, invidie și răutate.

Și nu în ultimul rând, cel ce păzește poruncile lui Dumnezeu este un om al păcii. El simte siguranța purtării de grijă a lui Dumnezeu și are mângâierea Lui constantă în inima sa. Nu se preocupă prea mult pentru viața lui, fiind sigur că sufletul lui este pe mâini bune, și că nimeni nu poate orândui întâmplările din viața noastră mai bine decât Bunul Dumnezeu.

„Dobândeşte pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui.” (Serafim de Sarov)