Adormirea Maicii Domnului – Semnificaţii Profunde

„Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la viaţă fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre” – aşa sună troparul sfintei sărbători care se cântă pe 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului.

Întru adormire lumea nu ai părăsit

Acesta nu este un cortegiu funerar la care suntem chemaţi, noi creştinii care o cinstim pe Fecioara Maria ca pe cea care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ci un praznic al celor mai adânci emoţii, de anticipare a întâlnirii Maicii Domnului cu Fiul ei preaiubit. Maica Domnului este Maica Vieţii, de aceea moartea ei trupească ne apare nouă doar ca o adormire, ca o mutare cu adevărat la Domnul. Şi ştim că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cu totul ridicată la cer, nemailăsând în urmă decât veşmintele ei sfinte, ca semn de amintire pentru noi.

Fecioara Maria, prin naşterea cea minunată, s-a făcut pe sine Însăşi Mama tuturor, mai cu seamă a celor năpăstuiţi, bolnavi şi îndureraţi. Rolul ei este cel mai greu, deoarece ea a fost aleasă să poarte rănile oamenilor, să-i ia sub acoperământul ei pe cei părăsiţi şi pe toţi cei abandonaţi fără de ajutor care nu mai au sprijinul nimănui.

Maica celor „orfani”

Întrucât ea este cea care s-a învrednicit să poarte în pântece şi să nască pe Cel care dă viaţă omului, Maica Domnului este aşadar cea care ne poate dărui nouă, prin prinosul rugăciunilor sale, viaţa veşnică. Mutându-se la cer, ea nu zăboveşte nici o clipă în a-L ruga pe Fiul ei cel mult îndurat şi lesne iertător pentru cei necăjiţi şi pentru toţi cei care o cheamă în ajutor.

Rugăciunile sale sunt cele care ne izbăvesc pe noi de de mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu faţă de păcatele noastre. Jertfa ei, de a-şi întinde mâinile necontenit la rugăciune pentru noi este jerfta cea mai mare pe care o mamă o poate face pentru copiii ei. Şi atâta vreme cât petrecem pe pământ, despărţiţi de Dumnezeu, noi toţi suntem orfani. Nimic nu rămâne neîmplinit în cererea celor care o cheamă în ajutor, şi nimeni nu iese ruşinat de la ea, aşa cum se spune în rugăciunile către Maica Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este o clipă de durere, la capătul căreia suspinul despărţirii de pământ se preface în bucuria nemărginită a întâlnirii cu Viaţa, cu Însuşi Fiul ei, care întregeşte totul în veşnicia împărăţiei Sale. Aşadar, tânguirea înmormântării trebuie să se prefacă şi în sufletul nostru într-un prilej de bucurie deplină pentru că Pracurata se mută în ceruri, acolo unde poate mijloci mai grabnic pentru noi.

Sufletul curat al Maicii Domnului 

În iconografia creştină, sufletul Maicii Domnului în momentul adormirii este zugrăvit în chipul minunat al unui copil, pe care Hristos îl ţine de această dată în braţe. Este o inversare copleşitoare.

Cea care L-a purtat în braţe pe Mântuitorul Hristos este acuma protejată de mâinile calde ale Fiului ei, pe care de altfel L-a şi chemat în ceasul morţii să vină să o izbăvească de urâtele chipuri ale diavolilor care se arată mereu celor care se despart de trup.

Iisus vine aşadar să îmbrăţişeze sufletul ei curat ca un copil, şi să-l ducă acolo unde îi este locul.

Întâlnirea cu Dumnezeu a Maicii Domnului ne arată tuturor că frica de moarte este cu totul nefondată, întrucât la despărţirea de trup ne aşteaptă o lume nouă, care devine văzută pentru ochii sufletului nostru.

Întâlnirea cu Hristos trebuie să fie aşadar cea mai mare bucurie pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi care au trăit în poruncile Lui.

Adormirea Maicii Domnului este o revărsare de lumină, ea radiază nemurire şi veşnicie. Pentru ea şi cei bineplăcuţi Domnului, moartea nu este întuneric, ci lumină, nu este frângere, ci unire, nu este pierzare, ci învingere.