Sfânta Muceniţă Hristina (Cristina) – Cea Mult Pătimitoare

Sfânta Muceniţă Hristina este una din multele femei care au arătat tărie bărbătească în înfruntarea prigonitorilor păgâni, şi trup de înger în suferirea celor mai cumplite chinuri. Pe sfânta Hristina (Cristina) Biserica Ortodoxă o cinsteşte în data de 24 iulie a anului, ca pe una care a învins pe idoli şi a câştigat pe Dumnezeu prin jertfa curată a sângelui ei.

Viaţa Sf. Mucenice Hristina

Sfânta Hristina s-a născut în Tir, iar tatăl – pe numele său Urban ei era ighemonul cetăţii. Acesta urma credinţei idoleşti şi se închina zeilor. Însă fiicei sale Hristina i s-a dat să cunoască pe adevăratul Dumnezeu încă din tinereţe. Crescând ea în vârstă, frumuseţea ei se arăta întocmai ca a unei flori pure. Pe când avea numai 11 ani, toate fecioarele o invidiau pentru frumuseţea ei nemaîntâlnită. Însuşi tatăl ei era gelos şi se temea ca nu cumva vreun bărbat să privească la ea şi să o dorească de nevastă.

Aşa a închis-o pe Hristina în palatul său de aur, într-un turn înalt, acolo unde ţinea zeii cei mai de preţ, pentru a le sluji lor. Căci Urban considerea că nimeni nu este vrednic să vadă frumuseţea fiicei sale, ci numai zeii, dorind să le-o închine lor. Atunci când veneau pretendenţi pentru Hristina şi o cereau spre însoţire, Urban le spunea că a promis-o pe fata lui zeilor.

Ferecată în turnul cu zei

Însă Hristina pe când se afla în turnul cel înalt, privind pe fereastră, a văzut frumuseţea lumii şi a înţeles că toţi luminătorii cereşti, răsăritul soarelui şi toate podoabele cele văzute au fost zidite de un Dumnezeu puternic, viu, altul decât zeii cei de piatră, muţi şi inerţi. Şi cugetând ea astfel întru sinea ei, Dumnezeu Însuşi cu darul Său a luminat-o şi a înţelepţit-o spre a-L cunoaşte pe El, adevăratul Dumnezeu. Din această pricină, ea nu se putea închina idolilor celor fără de suflet, ci mereu suspina în sinea ei pentru oamenii care petreceau în întunericul necunoştinţei, crezând că aduc cinste Dumnezeului celui adevărat.

Zdrobirea idolilor

Rănită la inimă de dragostea şi frumuseţea Dumnezeului celui viu, Hristina a început a se închina şi ruga Lui, cerându-i cu lacrimi să o lumineze cu sfinţenia Sa. Şi după câteva zile de post şi priveghere, sfânta s-a învrednicit de o arătare îngerească. Pe când se ruga ea, un înger al Domnului s-a făcut văzut feţei sale, şi a făcut peste ea semnul sfintei cruci, punând în ea darul cunoaşterii desăvârşite a lui Dumnezeu. Îngerul a proorocit despre chinurile care aveau să i se întâmple din pricina credinţei sale, spunându-i că trei munci va suferi, în numele Sfintei Treimi. Şi întărind-o pe dânsa în credinţă, îngerul a hrănit-o şi trupeşte, cu pâine curată.

Primind întru sine bucuria înrudirii cu Mântuitorul Hristos şi dorind să-L întâlnească, s-a aprins de mare râvnă duhovnicească încât a început a zdrobi capetele idolilor şi a-i arunca pe fereastră, astfel încât trecătorii adunau bucăţile de aur şi argint care cădeau pe uliţe.

Numită cu numele lui Hristos

Aflând despre acestea, Urban s-a aprins de mânie şi a tăiat cu sabia toate slugile sale. Apoi, uitind de dragostea părintească, a început a o supune pe Hristina la tot felul de chinuri. După ce a bătut-o cu vine aspre, a legat-o şi a aruncat-o într-o temniţă întunecoasă. Auzind mama ei despre cele petrecute, a mers la ea şi a implorat-o să se lepede de Hristos. Dar ea nici nu vroia să audă, ci mai degrabă a cerut mamei sale să nu o mai numească fiica ei, pentru că ea poartă numele lui Hristos.

Chinurile diavoleşti care au urmat au fost suferite de Hristina cu mare viejie, căci Dumnezeu o întărea pe ea: au spânzurat-o şi au strujit-o cu fiare ascuţite de-i rămăseseră doar oasele goale, apoi au întins-o pe roată şi au aprins foc sub ea pentru a arde trupul ei cel sfânt. Trecând prin foc, muceniţa se ardea şi mai tare de dragostea lui Hristos, încât se mirau păgânii de tăria trupului ei. Pentru că îngerii nevăzuţi erau lângă ea, alinându-i durerile. Şi dintr-o dată, la porunca Domnului, din focul acela a ieşit o pară mare arzându-i pe păgâni de moarte, în jurul la o mie de oameni. Cuprins de frică şi de mirare, neprincepându-se ce să mai facă, Urban a închis-o din nou pe Hristina. Însă noaptea, îngerii Domnului au venit şi au legat rănile fecioarei, hrănind-o cu pâine îngerească.

Mucenicia mai presus de fire

A doua zi, din porunca tatălui nemilos, ostaşii au aruncat-o pe Hristina în mare, legându-i o piatră mare de gât. Dar sfânta, apucând mâna lui Hristos, întocmai ca Petru, mergea pe ape ca pe uscat. Pe când se afla ea în apă, un nor luminos a umbrit-o, primind astfel sfântul botez creştinesc. Ieşind vie din mare, Urban s-a spăimântat, şi necunoscând puterile lui Dumnezeu, s-a întunecat la minte dorind s-o taie de moarte. Dar în noaptea aceea el însuşi a murit tăiat de sabie.

În locul lui a venit alt ighemon păgân – numit Dion, care a silit-o din nou pe muceniţa Hristina să se închine idolilor. Dar nevrând aceasta, a fost supusă la alte groaznice chinuri, până când prin tăria ei şi minunile făcute asupra ei idolii s-au sfărâmat şi poporul a cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat.

Muşcat fiind de şarpe, ighemonul Dion a murit, iar sfânta muceniţă, milostivindu-se spre dânsul, l-a înviat prin rugăciunile ei fierbinţi către Domnul. Astfel acela şi mulţi alţii au devenit creştini. Însă nerodind credinţa în ighemonul Dion, acesta a poruncit să i se taie fecioarei sânii. Şi din ei a curs atunci lapte în loc de sânge. Tăindu-i-se apoi şi limba, sfânta încă vorbea şi slăvea pe Dumnezeu. La urmă, muceniţa Hristina a fost străpunsă cu sabia de ostaşii ighemonului, dându-şi sufletul ei preascump în mâinile Domnului pe care L-a iubit.