Foarte multe îndemnuri psihologice contravin învățăturii creștine. Psihologii spun: „Iubește-te pe tine însuți!” în timp ce marii duhovnici mărturisesc că iubirea de sine este cea mai mare otravă.
Omul modern este deja foarte iubitor de sine. El are o preocupare excesivă pentru propria persoană și arată acest lucru prin ceea ce face, prin felul în care discută cu cineva sau se comportă.

În centrul vieții sale se află doar propriile dorințe, propriile idei și interese.
„Iubirea de sine înseamnă: „Criteriul întotdeauna să fie eu. „Eu așa gândesc, eu așa simt, să vă spun cum simt lucrul acesta, cum îl înțeleg, ce mă va odihni”.
Adică pe toate le văd în legătură cu propriul meu criteriu, cu propriile mele păreri, cunoștințe și dorințe”.
Această iubire de sine ajunge să ne distrugă, să ne dizolve, să ne îndepărteze de Dumnezeu, spune Arhimandritul Emilianos Simonopetritul.
Dumnezeu l-a creat pe om, nu din iubire de sine, ci din iubire reală, pentru că El Însuși este iubire. Mântuitorul ne-a arătat această iubire jertfelnică prin felul Său de a trăi și de a muri.
Din păcate, este foarte greu pentru cineva să-și vadă această iubire de sine, să o recunoască în el și să încerce să se vindece de egoism.
Omul iubitor de sine este însă trădat de cuvintele pe care le folosește în convorbirile cu alții:
„Stați să vă spun eu”, „Nu, eu știu mai bine”, „am obiceiul să…”, „de regulă eu…. ”
Toate aceste cuvine arată o preocupare excesivă față de propria persoană. Chiar și atunci când povestește o întâmplare, aduce discursul la propria persoană și încearcă să iasă în evidență cu ceva:
„Vorbind despre necazul altuia, vorbesc, fără să-și dea seama, tot despre sine: „Am fost atât de zguduită, că până acum nu-mi pot reveni”.
Părintele Aleksandr Elceaninov spune că această iubire de sine se manifestă mai intens în perioada tinereții, când este bine dacă „în stadiul acesta dă de griji serioase, mai ales pentru alții (prin căsătorie, familie), de muncă, de efort”.
Responsabilitatea față de altcineva îl poate maturiza pe cel iubitor de sine și chiar se poate vindeca de patima egoismului.
Surse:
1. ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL, Iubirea de sine este o otravă, Doxologia: https://doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/preocuparea-de-sine-prima-etapa-dezvoltarea-mandriei
2. PREOTUL ALEXANDR ELCEANINOV, Preocuparea de sine, prima etapă în dezvoltarea mândriei, Doxologia: https://doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/preocuparea-de-sine-prima-etapa-dezvoltarea-mandriei