Oamenii se plâng că nu sunt iubiți, că nu au parte de iubire, că sunt respinși sau singuri. Dar ei nu știu că sunt iubiți cu cea mai mare iubire, pe care nici o persoană nu le-o pot oferi.
Această mare iubire o are pentru noi toți Dumnezeu. El i-a iubit pe primii oameni, Adam și Eva încă de când i-a făcut, deși știa că vor călca porunca Lui și vor asculta îndemnul diavolului.
El ne iubește azi, acum, în această clipă, chiar dacă știe că peste puțin timp vom greși din nou. Chiar și când greșim, continuă să ne iubească și să ne aștepte, oferindu-ne prilej de pocăință și de îndreptare.
Starețul Dionisie de la Muntele Athos spunea foarte frumos că Dumnezeu ne cheamă neîncetat la El, ca să ne curețe, să ne hrănească, să ne înnoiască prin Sfintele Sale Taine.
„Dumnezeu Mântuitorul S-a pogorât din cer pentru păcătoși, și cu toate că vede că veșnic Îl amărâm cu păcatele și cu fărădelegile noastre, zice: „Veniți către Mine, toți cei osteniți și însărcinați (împovărați) și Eu vă voi odihni pe voi”.
Vezi? Oricât de păcătos să fii, El nu-ți zice:„ Du-te de aici, păcătosule, că nu ești vrednic de Mine”.
Dimpotrivă, El ne cheamă, El ne roagă să venim către El. Este de ajuns un pas să facem înspre Dumnezeu, și El vine spre noi cu totul.
Cine poate măsura iubirea lui Dumnezeu pentru om? Cine poate iubi pe aproapele său așa cum ne iubește Dumnezeu pe fiecare dintre noi?
Aceasta trebuie să ne dea multă îndrăzneală, știind că prin pocăință și smerenie ne putem oricând apropia de El.
„Oricât de păcătoși să fim, să ne ducem cu capul la pământ, cu smerita cugetare și să zicem înaintea Lui și a duhovnicului: „Doamne, iartă-mă că am greșit înaintea Ta”, și Dumnezeu tot în momentul acela te iartă și te cuprinde și te bagă în Împărăția Cerurilor”.
Ca să evităm desele căderi și greșeli, trebuie să priveghem, să trăim cu trezvie și cu mare atenție. Dar mai mult decât orice ne ajută spovedania, această mărturisire a păcatelor, care ne aduce ușurare, ne scapă din gheara diavolului, ne spală și ne face ca noi.
Prin deasa spovedanie se vindecă toate neputințele, toate patimile și viciile și așa se naște în noi omul cel nou, după chipul lui Dumnezeu.
Orice tulburare am avea, să ne ducem la spovedanie, ca să ne eliberăm.
„Numai atunci când ne ducem la duhovnic, în fața icoanei Mântuitorului și-ți spui gândurile și zici: „Doamne, iartă-mă”, numai atunci scapi de gânduri. Altfel nu scapi de ele, pentru că Satana e duh, nu are nici o osteneală să stea veșnic să te chinuiască”.
Sursă: Altarul Credinței, Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Muntele Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 83: http://altarulcredintei.md/doamne-iarta-ma-ca-am-gresit-inaintea-ta/