„Doamne, nu mă lăsa!” – rugăciunea care ne scapă în cele mai grele împrejurări

Perioadele dificile din viața noastră ne determină să alergăm cu mai multă osârdie la rugăciune și la ajutorul lui Dumnezeu.

Toate stările noastre de chin, de neputință, de suferință și de deznădejde se risipesc prin „vărsarea” necazului nostru înaintea lui Dumnezeu.

rugăciune

Dacă oamenii ar cunoaște cât de mare este puterea rugăciunii, nu s-ar mai teme de întristările și de supărările care vin asupra lor.

Aspazia Oțet Petrescu, care a petrecut 14 ani în temnițele comuniste, a cunoscut cât de grea este suferința fără Hristos, și cât de minunat se poate transforma ea într-o binecuvântare și o treaptă spre mântuire.

Într-unul din ultimele sale interviuri a vorbit despre una din cele mai înfricoșătoare experiențe prin care a trecut în închisoare, care i-a arătat cât de aproape este Dumnezeu de cel care strigă cu toată inima către Dânsul și cât de repede intervine în situațiile limite, când nimeni nu te mai poate ajuta.

O închisoare mult mai cumplită decât cea propriu-zisă era izolatorul – o celulă îngrozitor de rece, plină cu șobolani. Situația arăta cu totul pierdută, neîntrezărindu-se nici posibilitate de a scăpa cu viață.

Și totuși, un singur lucru a putut schimba destinul acestei femei: rugăciunea, strigătul puternic către Dumnezeu.

„Strigat-am cu toată inima mea către Înduratul Dumnezeu, și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciunea viața mea” – o rugăciune pe care o auzim la citirea Canonului cel Mare din Postul Paștelui.

Iată ce povestește doamna Aspazia:

„Am avut un impuls, și aceasta i-o datorez îngerului meu păzitor. Eu în clipa aceea nu eram în stare nici să mă rog, nu eram în stare să spun nici „Doamne Iisuse”, dar am avut acest impuls, acest gând. „Nu am decât o ieșire din această situație limită: marea îndurare a Bunului Dumnezeu”.

Am spus pur și simplu: „Doamne, nu mă lăsa!” Și Dumnezeu S-a îndurat de mine, pentru că strigătul meu a fost sincer, a fost din toată inima. Atunci am știut cu atâta certitudine: că nu am nici o altă scăpare decât Bunul Dumnezeu.

În momentul acela s-a petrecut ceva straniu, o „răpire” mai presus de fire într-un plan de lumină care a oprit pentru câteva minute timpul și grozăvia acelei realități înfricoșătoare.

„Dumnezeu m-a dus în mod virtual într-un lăcaș din acelea pe care le are pregătite pentru cei drepți… luminoase, pline de lumină. Am văzut cu ochii mei.

Dumnezeu m-a teleportat, ca să spun așa, într-un spațiu din acesta, care este rezervat pentru cei drepți. Așa se face că eu, doar într-un mod miraculos, nu am mai văzut împrejurarea în care mă aflam, ci m-am văzut într-un astfel de lăcaș, și vă spun că arată minunat. Am încercat să descriu lumina care era acolo. Era o lumină materială, o lumină care m-a cuprins, mă simțeam făcând parte din acest eter.

Din momentul în care mi s-a scos din percepția mea, din sistemul meu, din aparatul meu de cunoaștere imaginea cu șobolanii, din momentul acela am ieșit din acest spațiu și m-am trezit din nou în celulă.

A și venit imediat după aceea milițianca și mi-a deschis ușa. Anchetatorul și-a dat seama că dacă eu în primele momente nu am bătut în ușă cu disperare, să zic: „Scoate-mă dintre șobolani, că spun tot ce vrei și semnez tot ce vrei!”, știa că dacă nu am făcut aceasta în primele clipe, nu o mai fac. Și au trimis-o și m-a scos de acolo”.

Iată ce frumos spune Proorocul David în Psalmul 90 despre cât de mare este ajutorul pe care-l primește cel care se încrede în ajutorul lui Dumnezeu și îl cere cu nădejde:

„Că spre Mine a nădăjduit și-l voi izbăvi pe el”, zice Domnul. Îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Striga-va către Mine și-l auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi. Cu lungime de zile îl voi umple pe el și-i voi arăta lui mântuirea Mea”.

Mărturia doamnei Aspazia este dovada clară a faptului că Dumnezeu se află tot timpul lângă noi, mai ales în primejdii și situații fără scăpare. Și chiar dacă nu suntem în stare să legăm două cuvinte de rugăciune, Dumnezeu ne trimite izbăvirea într-un mod în care nici nu ne-am putea gândi.

„Rugăciunea spusă cu sinceritate și cu putere atrage miracolul în marea îndurare a Bunului Dumnezeu. Este posibil să o spui și în cele mai negre împrejurări.

Dar de ce este posibil? Pentru că Dumnezeu veghează chiar în momentul când suntem căzuți, când suntem prăbușiți are grijă de noi. De aceea ne-a și dat înger păzitor, care să ne transmită impulsul cel bun, fără de care noi nu suntem nimic, nu avem nici o putere, nu avem nici o șansă”.

Dumnezeu nu așteaptă de la noi formule de adresare, nu vrea o rugăciune formală, ci așteaptă doar strigătul nostru lăuntric, izvorât din adâncul sufletului.

__________________________________________________________________________________________________________

Sursă: http://corortodox.blogspot.ro/2016/11/preasfintitul-macarie-de-vorba-cu.html

loading...

8 comentarii

  1. O săptămână binecuvântată !

  2. DOAMNE FIE VOIA TA ! AMIN !

  3. Asa este nimic nu se intampla fara voia lui DUMNEZEU,chiar daca trecem prin cele mai grele incercari,sa nu ne pierdem speranta dar mai ales CREDINTA IN DUMNEZEU.
    AM ASCULTAT-O SI EU PE DISTINSA DOAMNA ASPAZIA -OTET CARE A POVESTIT INTAMPLARILE NEFERICITE PRIN CARE A TRECUT IN VECHIUL REGIM,UNEORI NICI NU NE PUTEM DA CU PAREREA PENTRU NIMIC,FIECARE ARE SOARTA LUI.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *