Rugăciune către Sfântul Arhanghel Gavriil – risipitorul mâhnirii și aducătorul de bucurie

Sfinții îngeri și-au arătat adesea ajutorul lor în viața oamenilor. Prin slujirea pe care neîncetat o au pentru Dumnezeu, ei lucrează la mântuirea noastră.

Îngerii ne sunt ocrotitori, ajutători, povățuitori și îndrumători pe calea cea bună, care duce la Dumnezeu. Ei ne descoperă sau ne întăresc credința, ne ajută să facem alegeri bune în viață și ne păzesc de primejdiile trupești și sufletești. 

Sfântul Arhanghel Gavriil este asociat cu evenimentele îmbucurătoare, căci el este cel care a primit de la Dumnezeu poruncă de a aduce oamenilor bune vestiri.

Din acest motiv este numit arhanghelul „bucuriei”. În toate momentele importante în care s-a arătat oamenilor, a adus o veste bună, luminând și bucurând inimile lor prin arătarea sa plăcută și duioasă.

În Vechiul Testament apare menționat ca vestitorul nașterii de prunci aleși, care aveau să devină mari profeți. El vestește Anei nașterea proorocului Samuel, apoi Elisabetei și lui Zaharia pe marele proroc Ioan Botezătorul. Se arată în cele din urmă Sfintei Fecioarei Maria, vestindu-i nașterea Fiului lui Dumnezeu.

Tot Arhanghelul Gavriil este cel care a purtat de grijă Maicii Domnului în perioada în care a stat la Templu.

Rugăciunile către Sfântul Arhanghel Gavriil sunt aducătoare de pace și de bucurie sfântă, de lumină și de nădejde. Ele potolesc tulburarea sufletului și liniștește inima împresurată de spaima necazurilor.

___________________________________________________________________________________________________________

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Gavriil

Sfinte Gavriile, mijlocitorule al bucuriei și binevestitorule al mântuirii, preschimbătorule al necazului și pierzătorule a tot răul! Fii mie ajutător în ceasul când voi fi biruit de patimă, cercetează-mă cu sfânta ta cercetare, luminează-mi sufletul întunecat de păcate multe, întărește-mă să fac faptele cele bune!

Strig către tine cu strigăt mare, și rugându-mă, cad la tine: nu mă trece cu vederea pe mine, robul tău, ci degrab sârguiește-te ca să nu mă ajungă sfârșitul, ca moartea să nu apuce înainte și să răpească ticălosul meu suflet, care încă pătimește în obiceiurile spurcate, și să mă iei nepregătit din această viață, și să mă duci fără de răspuns înaintea Celui ce judecă după faptele fiecăruia.

Ci ca acela ce ai către Dumnezeu îndrăznire a te ruga pentru toți, cere să mi se ierte și mie greșelile!

______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Sfântul Chiril al Turovului, Rugăciune pentru fiecare zi a săptămânii și Canoane de pocăință, Rugăciune după vercernie, Editura Sophia, p. 21

loading...

7 comentarii

  1. Slava intru cei de sus,Lui Dumnezeu si pe pamant pace,intre oameni,bunavoire,amin.

  2. Doamne ajută-ne și ne miluiește. Amin!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *