Rugăciunea este cea mai mare lucrare din viața omului, și totodată cea mai anevoioasă. Nu întotdeauna ne putem ruga lesne, cu inima fierbinte, fie din cauza păcatelor pentru care nu ne-am pocăit, fie din cauza grijilor care ne întunecă mintea, fie din pricina numeroaselor ispite care ne vin de la diavol.
Părintele Iachint, duhovnicul de la Mănăstirea Putna spunea că „nimic pe lume nu are dușmani mai mari ca rugăciunea”.
Oricât de încărcată ne-ar fi viața, în familie și în societate, trebuie să ne facem timp să vorbim cu Dumnezeu cât mai des, cât mai sincer și direct. Rugăciunea trebuie devină o parte normală a vieții noastre, a firii noastre. Trebuie să facem din rugăciune un mod de a gândi și de a simți.
„Este absolut necesar ca fiecare creștin să caute timp de rugăciune, să-și facă un program de rugăciune așa cum își face program pentru treburile zilnice”.
Fără rugăciune obercăim în întunericul necunoștinței, suntem lipsiți de harul și de ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea aduce lumină în sufletele și în viața noastră și ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine.
Cunoașterea de sine este importantă pentru vederea păcatelor. A-și conștientiza omul propriile păcate este un lucru mai de preț decât a vedea îngeri, spun Sfinții Părinți.
Fără lumina lui Dumnezeu, nimeni nu se poate vedea pe sine așa cum este, nu poate conștientiza gravitatea viciilor și patimilor de care suferă.
„Să cerem cu insistență în rugăciuni de la Dumnezeu să ne lumineze întunericul sufletelor și să ne dea ajutor pentru a izgoni toată răutatea care și-a făcut cuib în mintea și în inima noastră.
Să cerem lui Dumnezeu să ne ajute să descoperim și să învingem toate cugetele viclene și duplicitatea din noi”.
Rugăciunea și toate ostenelile duhovnicești par greu la început, însă dacă omul se silește să se roage și să se apropie de Dumnezeu în ciuda tuturor opreliștilor, va primi mult har de la Dumnezeu.
„Chiar dacă simțim că rugăciunea noastră nu este fierbinte, că nu ne putem concentra, că sufletul este risipit, totuși să ne rugăm, să ne rugăm cum putem, căci vom ajunge să ne rugăm cum trebuie”.
Cu cât ne străduim mai mult, cu atât mai mult ajutor vom primi de sus. Căci Dumnezeu dă rugăciunea celui ce se roagă.
„Sufletul se încălzește încetul cu încetul prin șederea îndelungată în fața lui Dumnezeu, prin cugetarea permanentă la lucrarea lui Dumnezeu, la sfârșitul nostru, la minunile pe care Dumnezeu le face în fiecare clipă cu noi”.
Cu cât ne vom ruga mai mult, cu atât mai mult vom simți nevoia să ne rugăm, pentru că vorbirea și comuniunea cu Dumnezeu dă sufletului viață, hrană și tot ce are nevoie pentru se simți împlinit.
„Cu timpul, sufletul va căpăta deprindere, va dori rugăciunea așa cum trupul are nevoie de aer și de apă. astfel vom ajunge să zicem și noi cu Împăratul David: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește pe Tine sufletul meu, Dumnezeule!
Rugăciunea va începe să curgă cu vreme și fără vreme, devenind ca un izvor pururi curgător, încât ne vom ruga oriunde și în orice condiții”.
Cel mai mare dar pe care îl primim de la Dumnezeu în urma rugăciunilor noastre este pacea sufletului, puterea de a lucra cele duhovnicești și lumina care pătrunde înlăuntrul nostru ca urmare a venirii Duhului Sfânt asupra noastră. spune Sfântul Ioan de Kronstadt.
Pacea pe care o simțim în timpul sau la sfârșitul rugăciune este și semnul că rugăciunea noastră a fost ascultată de Dumnezeu.
_______________________________________________________________________________________________________
Sursă: Doxologia: Arhimandritul Iachint Unciuleac – Să ne facem timp pentru rugăciune! https://doxologia.ro/biblioteca/pateric/arhimandritul-iachint-unciuleac-sa-ne-facem-timp-pentru-rugaciune