Rugăciunea Sfântului Dimitrie al Rostovului pentru cei care vor să pună început bun de mântuire

Când Duhul cel Sfânt și milostiv al Domnului se atinge de sufletul omului, acesta începe să își vadă cu limpezime starea lui interioară și cum arată el înaintea lui Dumnezeu.

Se vede murdar, plin de răni și bube, și începe să se nască în el dorința de a se curăți și a căuta mila lui Dumnezeu.

În lumina lui Dumnezeu se văd cele mai mici greșeli pe care le săvârșim și atunci înțelegem cât de mare este mila lui Dumnezeu față de noi, Care asemenea unui Părinte bun, ne rabdă, ne iartă și ne așteaptă să ne întoarcem.

Sfântul Dimitrie al Rostovului ne arată cum se poate ruga cineva care vrea să se pocăiască, să se apropie de Dumnezeu și să pună început bun vieții sale.

Pocăința înseamnă o schimbare ce are loc la nivel lăuntric. Cel care se pocăiește de faptele sale nu doar plânge și regretă ce a făcut, ci se străduiește să înlăture toate patimile și să își schimbe modul de a gândi, de a vorbi și de a se comporta.

Pocăința înseamnă așadar înnoirea sufletului și a vieții.

Sfântul Dimitrie ne îndeamnă să ne retragem în cămara noastră și să medităm în liniște la toată viața noastră, luând aminte la toate păcatele pe care le-am săvârșit din tinerețe. Iar după ce săvârșim această cercetare atentă, este bine să găsim un părinte duhovnicesc iscusit pentru a ne spovedi și a primi sfat de îndreptare.

„Retrage-te şi însingurează-te, aşază-te şi cugetă la viaţa ta şi la toate păcatele săvârşite de tine din tinereţe, la cele mărturisite şi la cele nemărturisite, amintindu-ţi mulţimea lor, suspină din adâncul inimii şi varsă lacrimi. Apoi, cazi în genunchi şi ridică mintea ta de la pământ la Prestolul lui Dumnezeu, înconjurat de Heruvimi şi Serafimi şi, caută cu ochii sufletului, la Dumnezeu, la Cel ce şade pe Prestolul cel înalt şi preaînalt, la Cel ce te vede şi ştie toate căile tale şi Care este gata să te asculte. Cazi la picioarele Celui Atotmilostiv şi roagă-te cu cutremur aşa:

„Dumnezeule preabune, Izvorul bunătăţilor, Adâncul cel nepătruns al milei, Făcătorul meu, Ţie, Celui ce ştii tainele cele ascunse, Ţie, Celui care cercetezi inimile şi toate cele din lăuntru, Îţi mărturisesc păcatele mele, înaintea ochiului Tău atovăzător aduc toate fărădelegile mele: Doamne şi Ziditorul meu, am greşit (aici spune cu glas încet toate păcatele tale, ca să te audă numai Domnul. Vorbeşte cu ruşine, cu strângere de inimă şi cu lacrimi: Te-am întristat, Domnul meu, cu aceasta şi cu aceasta). După ce-ţi vei mărturisi toate păcatele, roagă-te aşa:

Dumnezeule preabune, Izvorul bunătăţilor, Adâncul cel nepătruns al milei, Făcătorul meu, Ţie, Celui ce ştii tainele cele ascunse, Ţie, Celui care cercetezi inimile şi toate cele din lăuntru, Îţi mărturisesc păcatele mele, înaintea ochiului Tău atovăzător aduc toate fărădelegile mele: Doamne şi Ziditorul meu, am greşit (aici spune cu glas încet toate păcatele tale, ca să te audă numai Domnul. Vorbeşte cu ruşine, cu strângere de inimă şi cu lacrimi: Te-am întristat, Domnul meu, cu aceasta şi cu aceasta).

După ce-ţi vei mărturisi toate păcatele, roagă-te aşa:

Iată rănile, bubele şi putrejiunile mele, o Milostivule Doftor! Iată greutatea zilelor mele, o Bunule Doamne! Iată ruşinea mea, o, Judecătorule Cel îndelung-răbdător! Cu faptele acestea am mâhnit, am mâniat şi am întărâtat bunătatea Ta; chipul Tău cu acestea l-am spurcat, Duhul Tău cel Sfânt l-am scârbit şi pe Îngerul meu păzitor de la mine l-am gonit; cu acestea Sângele Tău Preascump, pentru mine vărsat, L-am călcat şi întru nimica L-am socotit; cu acestea mi-am pierdut frumuseţea sufletului, de harul Tău m-am dezbrăcat şi peşteră tâlharilor şi sălaş patimilor m-am făcut; cu acestea Biserica Ta cu Sânge răscumpărată, am nesocotit: trupul spurcându-mi, mădularele făcându-mi-le mădulare ale desfrâului, sufletul spurcându-mi cu gânduri necurate, hulitoare, mândre şi curveşti, şi aşa, primindu-le, cu ele m-am îndulcit; şi bucurie dracilor şi plâns îngerilor printr-însele m-am făcut şi sufletul în mine a murit, în obiceiurile cele rele ca într-un sicriu stă, cu pământul nesimţirii presurat şi cu piatra înăspririi pecetluit.

Doamne, iată toate fărădelegile mele, care au covârşit capul meu, înmulţindu-se mai mult decât perii capului meu şi mai mult decât nisipul mării. Acestea le mărturisesc, singur pe mine mă învinovăţesc, mă osândesc şi mă pun vinovat: pentru că nu numai acestea, pe care mi le-am amintit, dar şi pe cele pe care nu le ţin minte şi nu le înţeleg că sunt păcate, şi pe care nici nu ştiu să le spun, pe toate acestea, Atotmilostive şi Cel fără de răutate Dumnezeule, înaintea Milostivirii Tale nespuse le pun.

După atâta şi atâta mulţime de fapte ruşinoase, după atîta nebunie şi adîncă întunecare a minţii, după atîtea cumplite căderi şi nesimţire, cu greu venindu-mi în fire şi din adîncul deznădejdei mele, căutînd la marea Ta milosîrdie, neîntrecută de păcatele omeneşti, şi văzând, că nu voieşti moartea păcătosului, ci cu milostivire întoarcerea lui o aştepţi, fiindcă şi sîngele Tău Ţi-ai vărsat pentru cei păcătoşi, chemîndu-i la pocăinţă.

Aceasta înţelegînd eu, afurisitul şi păcătosul, cel ce am întrecut păcatele lumii întregi, cu faptele mele rele părtaş răstignitorilor făcîndu-mă, eu, nelegiuitul, sunt a tuturor mîrşăveniilor mare de netrecut, prăpastie fără fund a tuturor necurăţiilor, eu, cel spurcat, făcătorul tuturor relelor, cu neruşinare alerg şi înaintea Ta, Cel Multmilostiv şi Preaîndurat, cu pocăinţă cad, strigînd durerea inimii mele: am greşit, Părinte, la cer şi înaintea Ta, greşit-am şi fărădelege am făcut, încălcînd poruncile Tale, am greşit ca nimeni altul vreodată, nu sunt vrednic să căut şi să văd înălţimea cerului, nu sunt vrednic să-mi deschid buzele mele înaintea Ta, pînă acum fiind vrăjmaşul Tău: dar, rog bunătatea Ta şi aduc rugăciune blîndeţii Tale: milueşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile mele.

Miluieşte-mă, iartă-mă şi mă curăţeşte, că de la Tine este curăţirea. Doamne! De voieşti poţi să mă cureţeşti, ştiu că voieşti ca toţi să se mîntuească, mîntuieste-mă dar şi pe mine, că toate le poţi cîte le voeşti, pleacă-te, Doamne, la milostivire, adu-ţi aminte de milele şi îndurările Tale cele din veac, şi iartă-mi păcatele mele, nu pomeni faptele mele cele rele, să nu intri la judecată cu robul Tău, nu-mi răsplăti mie după faptele mele, cu urgia Ta să nu mă cerţi, nici cu mînia Ta să mă pedepseşti pe mine, deschide-mi adîncul bunătăţii Tale, deschide-mi uşile pocăinţei: primeşte-mă întru pocăinţă, şi cheamă-mă întru cunoştinţă, ridică-mă pe mine cel căzut, caută-mă pre mine, cel rătăcit, află-mă pe mine, cel pierdut, vindecă-mă pre mine, cel rănit, înviază-mă pre mine, cel mort. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-mă, arată faţa Ta şi mă voi mîntui; lumineză faţa Ta peste robul Tău: pînă cînd Doamne, mă vei uita pînă în sfîrşit; pînă cînd Îţi vei întoarce faţa Ta de la mine; întoarce faţa Ta de către păcatele mele; să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine cînd mă necăjesc, degrab mă auzi.

Ştiu că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni şi de milostivirea Ta, ci vrednic sunt de toate muncile iadului, vrednic sunt de viermele cel neadormit, de scrîşnetul dinţilor, de întunericul cel mai din afară, de focul cel nestins gătit diavolului şi slugilor lui, vrednic sunt de tartărul, de care şi însuşi satana se cutremură, dar, mare este mărirea Ta, precum şi mila Ta, şi nu-i nici un păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni.

Pentru aceasta şi nu deznădăjduiesc, ci la bunătatea Ta nesecată şi nesfîrşită, care se revarsă fără împuţinare asupra tuturor, şi la negrăită Ta milostivire nădăjduesc, Doamne, şi cred că nu mă voi ruşina în veac. Tu eşti nădejdea mea, Dumnezeule, iar nădejdea nu ruşinează.

Doamne, să nu mă ruşinezi la înfricoşătoarea Ta judecată, înaintea mulţimii Puterilor cereşti, şi a tuturor sfinţilor Tăi. Îmi pare rău din inimă că pe Tine, Făcătorul meu, veşnica şi nesfîrşita Bunătate, Te-am mîniat cu răutăţile mele şi Te-am întristat, şi pe Cel, pe Care trebuia neîncetat să-L iubesc, şi poruncile Lui să le păzesc, pe Acela, parcă urându-L, păcatelor nenumărate m-am dat; pe Acela, pe Care trebuia să-L doresc cu stăruinţă, la Acela rareori când cugetam, fără a-L lua în seamă; de Cel, de Care trebuia cu dulceaţă să mă satur, pe Acela mult L-am amărît şi L-am lepădat; de Cel, de Care trebuia să mă lipesc, de Acela m-am îndepărtat; Singurul Cel, pentru Care trebuia să trăesc, Acestuia am murit, dar viez păcatului, dulceţilor şi patimilor.

De Cel de Care trebuia să am frică şi să-L cinstesc, pe Acesta L-am obijduit fără măsură, şi L-am necinstit în frăţii mei mai mici şi în mine însumi, cu totul spurcîndu-mă: şi cu faptele, şi cu cuvintele, şi cu gîndurile. Cel, Căruia trebuia să-i mulţumesc şi să-L slavoslovesc neîncetat, lîngă El vieţuind, de la Acela m-am întors, rătăcind pe căile desfrîului şi lenevindu-mă a-mi deschide buzele spre slava numelui Său cel preasfînt.

O, Dumnezeul meu! O, Ziditorul meu! O, Dorirea mea! Pentru acestea toate îmi pare foarte rău acum şi nu voi înceta să suspin pentru ele. O, dacă nu Te-aş fi mîniat niciodată pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, şi dacă nu Te-aş fi întărîtat pe Tine, Dumnezeul meu cel Bun, n-aş fi acum cel dintîi între cei morţi socotit; pentru ce m-am născut, pentru ce m-am educat, pentru ce trăesc pînă acum, cînd pe Tine, Stăpînul meu, Te întristez adînc.

Să se desfacă acum inima mea de suferinţă, jalea să înmoaie şi să sfarăme împietrirea mea. Să mă topesc de tot cum se topeşte ceara de arderea cea lăuntrică, pentru că am pierdut pe Dumnezeul meu, am căzut de la harul Lui, am scîrbit bunătatea Lui, m-am înstrăinat de dragostea Lui, m-am lepădat de slava Lui, sunt părăsit de cercetarea Lui cea milostivă, ochii mei să izvorască şuvoaie de ape ziua şi noaptea, pentru că mult am încălcat, mult am greşit înaintea Ta: pentru aceasta s-a tulburat inima mea, că nu atît tremură de chinuri, nu atît de căderea de la bunătăţile cereşti se vaietă, cît se topeşte de aceea, că pe Tine Te-am mîniat, Atotbunule, Atotdulcele, Atotscumpule, Multdoritule, pentru aceasta nu voi înceta să plîng cu jale de acum şi pînă-n veci.

Viaţa mea în dureri să piară, şi anii mei – în suspinuri, şi sufletul meu în dureri să se ostenească, şi oasele mele să se cutremure pentru aceasta, că pe Dumnezeul meu, Făcătorul meu, Stăpînul meu, Răscumpărătorul meu greu l-am mîhnit, şi ce voi face: ştiu că Tu eşti bun, Dumnezeul meu, că Tu, Ziditorul meu, eşti milosîrd, că Tu, Răscumpărătorul meu eşti milostiv şi îndurat: atît de milostiv, ca şi sufletul Tău nu L-ai cruţat, ci pentru noi, păcătoşii, L-ai dat. Şi nu după fărădelegile noastre ne faci nouă, nici după păcatele noastre ne răsplăteşti nouă; aceasta voi face, cădea-voi la preasfintele Tale picioare şi voi plînge înaintea Ta, a Domnului Celui Care m-a făcut pe mine.

Eu, prăpastia păcatelor, mă arunc în noianul milosîrdiei Tale, Dumnezeul meu, şi Te rog: povăţuieşte-mă la adevărata pocăinţă, şi adu-mă în simţire, pe mine, nesimţitul şi împietritul. Tu ai primit pe mulţi păcătoşi care s-au pocăit: pe David, pe Manasia, pe Iosia, pe vameşul, pe desfrînata, pe fiul cel rătăcit, pe tălharul, pe Petru, pe Savlu, pe Fotinia, pe Taisia, pe Pelagheia, pe Maria Egipteanca, să nu mă lepezi şi pe mine, care i-am întrecut pe aceia cu păcatele: că n-ai venit sa chemi pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.

Cheamă-mă dar şi pe mine, cel mai mult decît toţi păcătos, măcar că nimic bun n-am făcut înaintea Ta, dă-mi după harul Tău să pun început bun, şi învredniceste-mă, Doamne, să Te iubesc, precum am iubit cîndva păcatul, şi Ţie să lucrez fără lenevire, precum am lucrat înainte satanei celui înşelător, Ţie, Domnului, Dumnezeului meu Iisus Hristos să-Ţi lucrez mai mult, în toate zilele vieţii mele, dacă-mi vei da harul Tău întru ajutor.

Cu adevărat m-am minunat de mulţimea îndelung-răbdării Tale, o Multmilostive! Că în vremea cînd săvîrşeam fărădelegile mele, n-ai adus asupra mea judecata Ta cea dreaptă, nici nu m-ai certat cu urgia Ta, nici cu mînia Ta m-ai pedepsit pe mine, nici cu trăsnetul din înălţime nu m-ai fulgerat pe mine, nici pămîntului nu i-ai poruncit să se deschidă şi să mă pogoare în iad de viu, nici în alt fel n-ai lăsat obraznica moarte să mă fure pe mine, şi, de acestea mult minunîndu-mă, am cunoscut, că milosîrdia Ta este nemăsurată, aşteptînd cu îndelungă răbdare şi milostivire, pocăinţa mea şi îndreptarea vieţii mele celei întinate, şi fără pedeapsă lăsîndu-mă, ca venindu-mi în simţire, să-mi cunosc fărădelegile mele, si să mă lepăd de începutul meu cel rău.

Aceasta am cunoscut, şi întru pocăinţă la Tine am alergat, nu singur de la sine, ci Tu m-ai povăţuit şi m-ai adus la Tine, şi pentru ce ai făcut aceasta şi ce Te-a îndemnat la atîta milosîrdie, şi ce trebuinţă este să mă chemi, nu ştiu; atît doar ştiu, că sunt păcătos şi fără de răspuns, şi că duşmanul Tău pînă acum am fost, şi încă sînt neîndreptat; dar pentru că Tu însuţi m-ai chemat şi m-ai adus înaintea Ta, luminează-mi mintea mea, deschide-mi buzele, învaţă-mă, ce să grăiesc înaintea Ta, şi curăţeşte mulţimea fărădelegilor mele, spală-mi necurăţiile mele, stropeşte-mă cu isopul milei Tale, fă-mă mai alb decît zăpada, ca să nu stau înaintea Ta mîrşav şi spurcat, mai bine să fiu ascuns în adîncurile pămîntului, decît înaintea mărirei de neajuns a slavei Tale în atîta ruşine şi goliciune ruşinoasă, întru toate întinăciunile păcatelor eu, blestematul şi ticălosul să stau, cînd se vor uita la mine toţi cei ce stau înaintea Ta, Heruvimii şi Serafimii: dar nicăeri nu este loc care mă poate ascunde de privirea ochilor Tăi mai străluciţi decît soarele.

Mă minunez şi nu pricep aceasta: cum nu te scîrbeşti de atîta mîrşăvie a întinăciunilor mele şi mă laşi să stau înaintea Ta, cu îndrăzneală, şi mai mult zic, fără de ruşine să grăesc, cum nu Te scîrbeşti să cauţi la necurăţia inimii mele, şi la spurcăciunea sufletului meu: cum, înainte-stătătorii Tăi, cu văpaie de foc oprindu-mă, nu mă alungă, nu mă îndepărteză de la faţa Ta. Cum, îngreţoşindu-se de mine, nu mă aruncă legat în întunericul cel mai dinafară: pentru că blîndeţea şi nerăutatea Ta şi îndurarea Ta nemărginită nu vrea aceasta, pentru că mare, cu adevărat mare este mila Ta, mai presus decît cerurile, mai adîncă decît noianul, mai largă decît tot pămîntul şi marea este bunătatea Ta, care nu voieşte şi a mea perzare, ci aşteaptă întoarcerea, şi se bucură de pocăinţa păcătosului.

Mare este mila Ta, Doamne, cînd încă mă rabzi, pe mine, cel ce am făgăduit să mă căiesc şi îarăşi în aceleaşi şi încă mai cumplite am căzut. De multe ori am făgăduit pocăinţă, şi cu jurăminte aceasta am întărit, dar am minţit pătimaşul, mă căiesc cu cutremur, oare mă vei răpune, Doamne, şi după ceasul în care îarăşi le fac; dar Tu încă Te mai milostiveşti spre mine şi nu mă pierzi cu fărădelegile mele.

Slavă îndelung-răbdării Tale, slavă milostivirii Tale, slavă mulţimii îndurărilor Tale, slavă nespuselor mulţimi ale bunătăţii Tale, slavă Feţei Tale milostive, înaintea Căreia acum stînd, Doamne al meu, Îţi aduc voia şi dorinţa mea, pe care o pun de acum întru nădejdea ajutorului Tău, din această zi, din acest ceas, de la această linie, după puterea mea să-mi îndrept reaua şi blestemata mea viaţă, să-mi pară rău şi să suspin pînă la moarte pentru păcatele de mai înainte, iar de cele vrăjmaşe ce vin cu grijă să mă păzesc cu ajutorul Tău.

Doamne al meu, ştii că urăsc faptele mele cele mîrşave, iar pe mine însumi, pentru ele şi viaţa mea de dinainte, mă urăsc, şi mai mult pe Tine, Dumnezeul meu cel Bun, nu mai vreau să te supăr. Numai Tu, Doamne, dă-mi ajutor, că fără de ajutorul Tău atotputernic şi fără harul Tău nu pot nicidecum să mă lepăd de faptele rele şi de obiceiurile păcătoase, şi nici o faptă bună nu pot săvîrşi niciodată fără Tine.

Am voinţă să mă căiesc, de-mi vei ajuta Tu, Dumnezeule, Doamne, ajută-mi mie şi mă voi mîntui. Cred, Doamne, în îndurarea Ta, ajută necredinţei mele, cred, că eşti aproape de toţi cei ce Te cheamă pe Tine întru adevăr, adevărat, adevărat, adevărat cu toată inima voiesc să mă întorc către Tine, Dumnezeul meu. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să mă ajuţi, grăbeşte-Te.

Apoi ridică-Te şi întărindu-Te în nădejdea spre Domnul şi cugetînd la Preamarea Lui Bunătate şi Milosîrdie, citeşte psalmul 102 ca să se mîngîie sufletul tău:

Binecuvintează, suflete al meu pre Domnul, şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfînt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu pre Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui, pre Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pre Cel ce vindecă toate boalele tale. Pre Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pre Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pre Cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strîmbătate.

Cunoscute au făcut căile Sale lui Moisi, fiilor lui Israil voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu pînă în sfîrşit Se va iuţi, nici în veac Se va mînia. Nu dupre fărădelegile noastre au făcut nouă, nici dupre păcatele noastre au răsplătit nouă, că dupre înălţimea cerului de la pămînt, au întarit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dînsul. Pre cît sînt departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-au de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pre fii, au miluit Domnul pre cei ce se tem de Dînsul.

Că El au cunoscut zidirea noastră: adusu-şi-au aminte că ţărînă sîntem. Omul, ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, aşa va înflori. Că duh au trecut întrînsul şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său. Iară mila Domnului din veac şi pînă în veac, spre cei ce se tem de Dînsul; Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezămîntul de lege al Lui şi-şi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pre ele.

Domnul în cer au gătit Scaunul Său şi Împărăţia Lui preste toţi stăpîneşte. Binecuvîntaţi pre Domnul, toţi îngerii Lui, cei puternici la vîrtute, care faceţi cuvîntul Lui a auzi glasul cuvintelor Lui. Binecuvîntaţi pre Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvîntaţi pre Domnul, toate lucrurile Lui; în tot locul stăpînirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pre Domnul.

Sursă: Apărătorul.md, Sfântul Dimitrie al Rostovului – Rugăciune de Mărturisire către Dumnezeu: https://www.aparatorul.md/sf-dimitrie-al-rostovului-rugaciune-de-marturisire-catre-dumnezeu/

2 comentarii

  1. Doamne Isuse Hristoase ,Fiul Lui Dumnezeu ,iarta-ma ,miluieste-ma si ma pazeste de rau si de pacat ,Amin !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *