Rugăciune către Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, mamelor și familiilor

Sfântul Stelian se remarcă în iconografia bisericii prin înfățișarea sa de părinte blând, care ține în brațe un prunc.

Deși nu a fost căsătorit și nu a cunoscut viața de familie, este considerat „ocrotitorul copiilor”, al mamelor și al familiilor.

Sfântul Stelian Paflagonul

Sfântul Stelian Paflagonul s-a născut în secolul al 6-lea, în Adrianopol (Turcia de azi). Era tânăr cu vârsta când a părăsit lumea și toate plăcerile ei pentru a merge să locuiască alături de ermiții din pustie, care și-au închinat viața lui Dumnezeu.

Din viața sa aflăm că părinții lui treceau printr-o dramă cumplită: pierdeau pruncii la scurt timp de la naștere. Sfântul Stelian este singurul care a rămas în viață.

Din acest motiv, toată dragostea părinților săi s-a îndreptat spre dânsul, iar el a crescut cu o mare iubire și milă față de cei aflați în suferință și necaz.

În semn de mulțumire că Dumnezeu i-a dăruit șansa să trăiască, Sfântul Stelian petrecea mult timp la Biserica din oraș, unde sufletul său se hrănea cu dragostea de Dumnezeu.

După moartea părinților săi, împarte toată averea părintească săracilor, iar el merge spre una din mănăstirile din Asia Mică (Turcia de azi), așezându-se în Paflagonia, o zonă de munte, bogată în peșteri și locașuri de sihaștri.

Prin rugăciunile sale bine primite la Dumnezeu, Sfântul Stelian vindecă mulți copii de la moarte și face să înceteze molima. Cunoscând darul tămăduirilor care lucra prin el, multe mame aleargă la el cu pruncii lor pentru a dobândi prin mijlocirile sale sănătatea lor.

Sfântul Stelian a continuat să săvârșească multe minuni și după mutarea sa la Domnul. Trupul său, rămas nestricat, avea aceeași putere de vindecare ca și atunci când era viu.

Datorită minunilor care se petreceau prin mijlocirea sa, Biserica decide să-l canonizeze, rânduindu-i ca zi de prăznuire 26 noiembrie, ziua adormirii sale.

Chiar și azi Sfântul Stelian săvârșește minuni cu cei care îl cheamă în ajutor. Faima sa de mijlocitor fierbinte pentru femeile care nu pot avea copii și pentru pruncii bolnavi sau aflați în primejdie de moarte a crescut foarte mult în ultimii ani.

Multe femei au dobândit bună rodire pântecelui în urma rugăciunilor făcute către Sfântul Stelian. El s-a arătat nu numai ocrotitor al copiilor, ci și îndrumător și povățuitor duhovnicesc.

_______________________________________________________________________________________________________

Rugăciune către Sfântul Stelian

Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul și călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupești biruind, și împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gătită sfinților, de lumina cerească umplându-te.

Acum, în slava cerească viețuind, și înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneală înalță rugăciuni și cer sprijinul tău.

Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit și vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame și pe copii, ferindu-i de întristare și de boală, arată-te grabnic vindecător al suferințelor și al bolilor sufletești și trupești ale celor ce te laudă pe tine.

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă și din pustiul inimilor noastre țarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinței, și să se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune.

Ocrotește cu rugăciunile tale familiile și pe copii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine și împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui și al Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

6 comentarii

  1. Sfînte Stelian. Roagate Lui Hristos Dumnezeu pentru noi pacatosii. Slava Tatălui Si Fiului Si Sfîntului Duh.Amin.

  2. DOAMNE AJUTĂ -NE…PURUREA…AMIN…!!!

  3. Sfinte Stelian ,roagal pe bunul Dumnezeu sa-i ocroteasca pe toti copii din lumea intreaga Amin .

  4. Sf. Stelian , este în 26 noiembrie, v-ați c-am grăbit . .

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *