„Să te rogi simplu, cu smerenie, fără să aștepți răspunsul lui Dumnezeu” – Sfântul Porfirie

Când ucenicii I-au cerut să le arate cum să se roage, Mântuitorul le-a spus că nu trebuie să rostească multe cuvinte, precum păgânii, pentru că Părintele nostru ceresc știe cele ce avem nevoie mai înainte ca noi să le cerem.

Atunci i-a învățat rugăciunea „Tatăl nostru”. În ea găsim toate cele de trebuință sufletului pentru mântuire: smerenie, supunere și ascultare față de Dumnezeu.

Sfântul Porfirie

A nu rosti multe cuvinte când ne rugăm poate însemna tocmai acest lucru: să nu cerem lucruri care nu ne sunt de folos, să nu-I forțăm mâna lui Dumnezeu.

Părintele Porfirie Kavsokalivitul spunea că atunci când ne rugăm nu trebuie să cerem nimic. Când ne înfățișăm înaintea Lui cu diverse cereri este ca și cum I-am spune noi lui Dumnezeu ce trebuie să facă.

Vederea noastră est limitată, și nu putem niciodată ști dacă ceea ce cerem pentru noi este folositor și pentru cei cu care interacționăm în viața noastră.

Întotdeauna trebuie să ne rugăm să se facă voia lui Dumnezeu. El știe dorințele inimii noastre, și dacă sunt de folos, le va împlini la vremea potrivită.

„Să te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat, fără să aștepți răspunsul lui Dumnezeu”.

Aceasta înseamnă să avem încredere deplină în pronia lui Dumnezeu. Să fim încredințați că ceea ce rânduiește Domnul pentru viața noastră este cel mai bun lucru.

Când ne rugăm, nu trebuie să căutăm senzații sau lumini. Nu trebuie să căutăm desfătare sau plăcere duhovnicească. Trebuie să ne rugăm cu inima curată și cu multă simplitate, iar credința noastră ne va încălzi sufletul.

„Să nu-ți trebuiască să vezi mâna Sa sau chipul Său sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar să crezi că în timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbești cu Dumnezeu”.

Când ne rugăm pentru o problemă, putem fi siguri că ceea ce se va întâmpla va fi după voia lui Dumnezeu, iar acest lucru ne dă multă pace și siguranță.

„Trebuie să vă dăruiți rugăciunii, ca să se împlinească ceea ce dorim prin harul lui Dumnezeu”.

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *