Clicky

Doamne, dă-mi să iubesc pe toți oamenii, și pe cei buni și pe cei răi, precum Tu ne iubești pe noi, pe toți păcătoșii – Sfântul Luca al Crimeii

Pe toate trebuie să le cerem de la Dumnezeu, pentru că noi nu putem face nimic bun fără ajutorul divin.

Până și dragostea de aproapele trebuie să o cerem de la Dumnezeu, pentru că inimile noastre sunt stăpânite de patima egoismului, a mândriei, a geloziei, a invidiei, și nu putem iubi curat.

Ni se pare că iubim, însă dragostea cea adevărată nu este așa cum o practicăm noi, amestecată cu iubire de sine, ci este una jertfelnică, așa cum definește Sfântul Apostol Pavel:

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă”. (I Corinteni, 13, 4-7)

Cei mai mulți dintre noi credem că dragostea este un sentiment care definește doar relațiile dintre un bărbat și o femeie. Or, dragostea adevărată nu ține seamă de persoană.

Trebuie să ne deprindem să iubim pe toți oamenii deopotrivă, cu o inimă de mamă. Trebuie să dobândim acea dragoste cu care Dumnezeu ne iubește pe noi.

Dacă pe unii îi iubim, iar pe alții îi urâm sau îi antipatizăm, înseamnă că nu există dragoste reală în noi.

Trebuie să ajungem să iubim pe fiecare om care ne iese în cale, indiferent de felul în care el se comportă cu noi. De la Adam încoace toți suntem frați, și așa ar trebui să ne purtăm unii cu alții, având o dragoste care „nu caută ale sale”, după cum zice Apostolul, ci caută să slujească aproapelui.

Sfântul Siluan Athonitul a cunoscut această dragoste de Dumnezeu și de oameni și spune că ea se dobândește prin rugăciune și smerenie. În fiecare zi trebuie să cerem de la Dumnezeu dragoste de aproapele, pentru că noi singuri nu putem iubi.

Sfântul Siluan ajunsese să se topească de dragoste pentru oameni, încât se ruga cu lacrimi în fiecare zi pentru mântuirea tuturor, și pentru cei abia născuți, și pentru cei nenăscuți încă, și pentru cei adormiți, și pentru cei din iad, și pentru cei rătăciți, și pentru cei în necazuri.

Putem face acest exercițiu: într-o zi să cerem dragoste de la Dumnezeu, și în altă zi să trăim fără dragoste, să vedem cât de mare este diferența. Cel care iubește (fără să aștepte dragoste în schimb) are mereu o stare de bucurie, de pace și împlinire, care vine din prezența Duhului Sfânt. El pregustă raiul încă în trup fiind, căci aceasta este Împărăția cerurilor: dragoste, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Sfântul Ierarh Luca al Crimeii spunea că pentru toate trebuie să ne rugăm, pentru curățirea inimii și dobândirea virtuților – smerenia, blândețea, nerăutatea, răbdarea, dar mai cu seamă trebuie să ne rugăm pentru dobândirea dragostei.

„Doamne, dă-mi sfânta dragoste, învață-mă să iubesc toți oamenii: și pe cei de aproape, și pe cei de departe, și pe cei credincioși, și pe cei necredincioși, precum Tu, Doamne, ne iubește pe noi, pe toți, păcătoșii și ticăloșii. Amin.”

___________________________________________________________________________________________________

Sursă: Sfântul Luca al Crimeii, La Porțile Postului Mare, Predici la triod, Editura Sophia, București

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *