Omul care nu crede în Dumnezeu nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ – Sfântul Paisie Ahghioritul

Cel mai mare păcat al lumii de azi este lipsa credinței, spunea Sfântul Paisie Aghioritul. Căci din necredința în Dumnezeu se nasc toate relele pe pământ.

Cei care nu au frica lui Dumnezeu pot să cadă în toate relele și în prăpastia deznădejdii.

Omul care nu crede în Dumnezeu nu poate avea nici un sprijin, nici o nădejde. Viața lui este totalmente lipsită de sens. 

Cel care nu se raportează la Dumnezeu în tot ceea ce gândește și face nu poate simți nici o împlinire, nici o bucurie.

„Credința este un reazem, un sprijin, o speranță, un ajutor efectiv pe care-l simți doar dacă nu-i alterată simțirea. Este un sens al vieții noastre pământești”.

Dacă Dumnezeu n-ar exista, nu s-ar mai pomeni despre El pe pământ, spunea Sfântul Siluan Athonitul.Dar oamenii vor să trăiască după voia lor, și de aceea zic că Dumnezeu nu există, și prin aceasta demonstrează că El există”.

Petre Țuțea definește foarte bine starea omului ateu sau lipsit de harul lui Dumnezeu: „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”.

„Necredința în Dumnezeu este o autoîntunecare, o autoîndobitocire”, după cum spune Regele David în Psalmul 48: „Omul în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor”.

Și iarăși zice în Psalmul 81: „Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului. Eu am zis: Dumnezeu sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca niște oameni muriți și ca unul din căpetenii cădeți”.

Sfântul Siluan Athonitul, care a cunoscut prin experiență venirea Duhului Sfânt în sufletul lui, spunea că atunci când Acesta îl părăsea, din pricina mândriei sale sau a păcatelor, se simțea ca un dobitoc.

„Fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc. Cât îmi e milă de oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu”.

La necredință se ajunge din pricina mândriei, spunea același mare sfânt al Muntelui Athos.

Unii oameni zic că nu este Dumnezeu. Ei vorbesc așa pentru că în inima lor locuiește duhul mândriei, amăgindu-i cu minciuni împotriva adevărului și împotriva Bisericii noastre Ortodoxe, căreia i s-a dat prin Duhul Sfânt să învețe tainele lui Dumnezeu.

Ei sunt inteligenți și se cred deștepți, dar în realitate nu înțeleg nici măcar faptul că aceste gânduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrăjmașul.

Necredinciosului îi dau acest sfat: să zică: „Doamne, dacă exiști, luminează-mă, și-Ți voi sluji din toată inima și din tot sufletul!” Și pentru acest gând smerit și dispoziție de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreșit”.

Când omul Îl cunoaște pe Dumnezeu, el începe să vadă starea josnică în care se află. Dumnezeu îi luminează mintea și-i atinge sufletul să cunoască patimile și virtuțile.

Cel luminat de Dumnezeu se simte ca un om care a fost vindecat de orbire. Ochii lui pot distinge acum între bine și rău, între păcat și virtute.

________________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe Înțelesul Tuturor, Mănăstirea Lainici

2. Cuviosul Siluan Athonitul, Între Iadul Deznădejdii și Iadul Smereniei, Editura Deisis, Sibiu

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *