Clicky

Rugăciune la vreme de întristare, tulburare și apăsare sufletească

Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa spune că depresia apare atunci când oamenii nu-și mai înțeleg rostul lor pe acest pământ, sau îl caută în lucruri efemere și trecătoare, care dezamăgesc.

Bucuria adevărată vine din dragostea pe care o oferim celor din jur, indiferent dacă ni se răspunde cu bunătate sau cu răutate. Mai fericit este cel care dăruiește decât cel care strânge pentru sine.

„O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie și dragoste. E o lume alienată și însingurată, o lume urâtă, care și-a pierdut reperele.

E o lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria adevărată ține de resorturi mult mai profunde, și e strâns legată de înaintea în viața spirituală”.

Când omul înțelege că sensul vieții sale este dobândirea mântuirii, sufletul lui se umple de neliniștea „cea bună”, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul. Această neliniște înseamnă o căutare permanentă a virtuților, a prilejurilor prin care poate să se vindece de patimi și să sporească duhovnicește.

Când omul își face o preocupare din dobândirea virtuților creștine – dragostea, pacea, îndelunga-răbdare, smerenia, blândețea -, sufletul lui simte multă odihnă, chiar dacă se ostenește pentru a câștiga aceste bunătăți.

Depresia poate fi și o tânjire după ceea ce omul ar dori să fie sau să aibă și nu se poate.

„Unii oameni suferă din cauza neputinței lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Orientată greșit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul”.

Singura împlinire și bucurie a sufletului este comuniunea cu Dumnezeu. Și acest lucru se desăvârșește prin rugăciune și prin împărtășirea din Tainele Bisericii.

Rugăciune pentru izbăvirea de depresie

Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu.

Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia.

Întăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin”.

Sursa: Ieromonah Sava Aghioritul , Patimi si depresie. Ce este şi cum se vindecă depresia

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *