Rugăciune de pocăință care se citește în Postul Mare

Vederea propriilor păcate este un dar de la Dumnezeu, căci omul robit de patimi este orb, și doar harul lui Dumnezeu îi poate lumina ochii inimii ca să vadă starea căzută în care se găsește.

Sfântul Ioan de Kronstadt numește pocăința un medicament salvator de suflet și dătător de viață:

Rugăciune în Postul Mare

„Ca un Doctor milostiv, Dumnezeu ne-a dat nouă păcătoșilor, care bolim de patimi fără număr, pocăința ca doctorie duhovnicească și ca viață.

„Tot sufletul nefățarnic însetează de pocăință ca de o băutură de viață dătătoare, ca de o băutură care întărește sufletul și trupul, cum însetează orbul de lumină.”

Cel care ne-a dăruit această putere lecuitoare a pocăinței este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, prin jertfa Lui mântuitoare. Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 5). Dacă El „nu S-ar fi adus pe Sine de bună voie jertfă pentru noi, nu ne-ar fi fost dată pocăința”, spune Sfântul Ioan de Kronstadt.

Cei care o primesc cu inima deschisă și vor să se tămăduiască prin ea, „se schimbă cu schimbarea cea dumnezeiască, se fac oameni noi”. Pocăința are putere să-l prefacă pe omul necredincios în om iubitor de Dumnezeu, pe cel rău în om bun, pe cel mânios în om blând.

Domnul dăruiește sufletului în pocăință renaștere”. Cei care primesc băutura pocăinței se înnoiesc lăuntric. Gândurile, dorințele, hotărârile și faptele lor se fac noi.

Cât de mare este milostivirea și îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu față de toți oamenii! Căci El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.

Dumnezeu așteaptă întoarcerea fiecărui păcătos, și se bucură mai mult de el decât de cei drepți, căci pierdut era și s-a aflat, mort era și a înviat. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, Împărate al veacurilor, binevoiește a-mi deschide mie ușa pocăinței, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine.

Caută spre mine cu multă milosârdia Ta și primește rugăciunea mea; și să nu-mi lepezi cererea mea, ci mă iartă pe mine, cela ce în multe greșale sunt încurcat.

Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea și îmi arată mie toate câte ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă și nu aflu, pentru că întinată este conștiința mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulțumea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, și să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu și grăbește a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, și dă-mi vreme de deșteptare după darul iubirii Tale de oameni, și mă izbăvește pe mine de lucrurile mele cele prea rele, și să nu-mi răsplătești mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat ca nu desăvârșit să pier.

Și pustiu m-am făcut de toată sârguința și cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările Tale, ca să mă miluiești pe mine, cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Cheamă-mă înapoi, Stăpâne, pe mine, cel robit și ținut de faptele mele ca și de un lanț strâns; că Tu singuri știi să dezlegi pe cei în obezi ferecați, și să vindeci rănile cele nearătate, pe care Tu singur le știi, ca un cunoscător al celor ascunse.

Căci câte patimi de răutăți îmi sunt mie, întru toate Te aflu pe Tine numindu-Te Doctor al celor bolnavi, Ușă a celor ce afară se tânguiesc, Izbăvitor al celor duși și robiți, oprindu-Ți de-a pururea mâna Ta și neslobozindu-Ți mânia Ta cea gătită păcătoșilor, ci pentru multă iubirea Ta de oameni dându-ne nouă vreme de deșteptare; căci Tu ești grabnic întru milă și zăbavnic întru muncă.

Deci binevoiește a-mi întinde mâna și a mă scula pe mine din noroiul fărădelegilor mele, Cela ce nu Te veselești de pierzarea omului și nu Te întorci dinspre fața celui ce cu lacrimi te caută pe Tine.

Ascultă, Doamne, glasul robului Tău ce strigă către Tine, și arată-Ți fața Ta spre mine întunecatul, și luminează-mă pe mine cu venirea Sfântului Tău Duh, și îmi dăruiește mie spurcatului osârdie, și întoarce Doamne plângerea mea întru bucurie mie, și rupe sacul meu și mă încinge cu veselie, și să se deschidă mie ușa Împărăției Tale; ca intrând într-însa, să slăvesc preasfânt Numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.”

______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Sfântul Nicodim Aghioritul, Rugăciunile Sfinților Părinți (Apanthisma), Ed. Sophia

2. Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu. Gânduri despre calea mântuitoare, Ed. Sophia, București, 2002

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *