Clicky

Rugăciune către Maica Domnului – ajutătoarea, bucuria, acoperământul și mântuirea sufletelor noastre

Înfricoșător lucru este să cugetăm la cine este Maica Domnului, și câtă cinste și putere are. În milă și în dragoste ea se aseamănă Domnului. 

Ea „este mama noastră, că are milă și de săraci și de văduve și de creștini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toți“, spunea Părintele Cleopa.

Rugăciune către Maica Domnului

Multe sunt darurile Maicii Domnului, și mare este puterea ei de mijlocire. Mai mult decât toți sfinții și îngerii din ceruri, ea are trecere la Dumnezeu și rugile ei fierbinți sunt întotdeauna împlinite.

Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri. Deci pe Cine ține Fecioara Maria în brațe? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul, și toate cele văzute și nevăzute.”

Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria spunea că Maica Domnului este a patra persoană duhovnicească din ceruri. Primul este Tatăl, al doilea este Fiul, al treilea este Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, și a patra este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Ea stă în dreapta scaunului Dreptului Judecător și se roagă pentru ca toți oamenii să se mântuiască. Ea pururea stă în genunchi și se roagă Preasfintei Treimi.

Dacă nu era ea în ceruri, ca să mijlocească între cer și pământ, lumea aceasta ar fi fost pierdută de mult, spunea Părintele Cleopa. De aceea trebuie să o cinstim și să o slăvim prin rugăciuni, cerându-o ocrotirea și sprijinirea ei.

Părintele Cleopa îi îndemna pe toți să aibă mare evlavie către Maica Domnului, spunând că familia care are în casă icoana ei și zilnic citește Acatistul, Paraclisul ei sau alte rugăciuni închinate ei, este o familie fericită.

Rugăciuni către Maica Domnului, din Triod

Preasfântă Fecioară, ceea ce ești celor căzuți îndreptare, păcătoșilor mijlocitoare, străinilor odihnă, celor întristați mângâiere, risipește, Preacurată, întristarea sufletului meu, și te roagă să mi se dea mângâiere de sus de la Dumnezeu, mie celui ce-ți cânt cu osârdie și te laud întru toți vecii.

Ajutătoarea oamenilor, nădejdea cea tare a tuturor creștinilor, scăparea celor ce se mântuiesc, Preacurată Fecioară, mântuiește-mă cu rugăciunile tale cele de maică, și vieții celei ca va să fie mă învrednicește.

Acoperământul tău cel grabnic și ajutorul și mila arată-le spre robii tăi; și alină valurile gândurilor celor deșarte, Preacurată. Și sufletul meu cel căzut ridică-l, Născătoare de Dumnezeu; că știu, Fecioară, că poți câte voiești.

Caută spre rugăciunile robilor tăi, ceea ce ești cu totul fără de prihană, potolind pornirile cele rele împotriva noastră, din tot necazul izbăvindu-ne pe noi; că pe tine singură te avem ancoră tare și neclintită, și a ta ocrotire am dobândit.

Să nu fim rușinați, Stăpână, cei ce te chemăm pe tine. Grăbește spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credință: Bucură-te, Stăpână, ajutătoarea tuturor, bucuria și acoperământul și mântuirea sufletelor noastre.

Ceea ce ești sprijinitoarea tuturor celor ce nădăjduiesc întru tine, și folositoare neadormită celor din nevoi, Născătoare de Dumnezeu, scapă-ne pe noi de gheena cea veșnică și de amarele chinuri care ne așteaptă; ca după datorie să lăudăm măririle tale.

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *