Clicky

Rugăciune către Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu

Cuviosul Alexie este singurul sfânt care a primit cinstea de a se numi „omul lui Dumnezeu”. A trăit în secolul al V-lea după Hristos și este prăznuit la data de 17 martie.

Viața și faptele sale mai presus de fire au rămas în conștiința multor popoare, fiind unul din cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

Sfantul Alexie omul lui Dumnezeu

Chipul îngeresc al viețuirii sale, dobândit prin multă nevoință, smerenie și răbdare, l-a făcut atât de plăcut Domnului, încât după mutarea sa la cele veșnice, a descoperit sfințenia lui tuturor, învrednicindu-l cu cu mari daruri. Sfântul său trup s-a făcut izvor de tămăduiri celor bolnavi.

Acest sfânt a trăit în cetatea Edesei Siriei, având părinți bogați și buni creștini, iubitori de săraci, Eufimian și Aglaida. S-a născut prin multă rugăciune, căci mama lui era neroditoare.

A crescut deprinzându-se cu virtuțile creștinești, iar când a ajuns în floarea tinereții, părinții săi i-au găsit soție. Când a intrat în cămara de nuntă, el și-a scos inelul și hainele și le-a lăsat femeii, binecuvântând-o și rugând-o să le păstreze.

Și ieșind în ascuns din casă, ducându-se în Edesa, în cetatea Mesopotamiei unde a împărțit toată averea lui săracilor. Vreme de mulți ani a petrecut lângă biserică în chip de cerșetor, îmbrăcat în haine zdrențuite, trăind din mila creștinilor.

Ce primea împărțea altor nevoiași, oprind pentru el numai puțină apă și pâine cât să nu moară de foame și de sete.

Pentru sărăcia lui cea de bună-voie, Dumnezeu i-a dăruit multă sporire duhovnicească, astfel încât Duhul Sfânt se odihnea peste el.

Plecarea lui fără de veste a lăsat în urmă inimile cumplit rănite și pline de durere ale părinților și ale soției. Mama și femeia lui petreceau toată vremea în post și în plângere, rugându-se pentru întoarcerea lui, iar tatăl lui se ostenea căutându-l.

Cunoscându-i viețuirea cea plină de virtuți, oamenii au înțeles ce fel de om este, iar el nemaiputând rămâne acolo, a hotărât să meargă în Tarsul Ciliciei, însă corabia a fost îndrumată prin pronia lui Dumnezeu spre Roma.

Cuviosul a decis atunci să se întoarcă acasă, într-același chip de om sărac, pentru a nu fi recunoscut de nimeni. Pe când venea spre casă, l-a întâlnit pe tatăl său, și ajungând înaintea lui, i s-a închinat, rugându-l:

„Robule al Domnului, miluiește-mă pe mine, săracul și scăpătatul, și poruncește-mi ca să fiu într-un colț al curții tale, ca să mă pot hrăni din sfărâmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvânta anii tăi și-ți va da cereasca împărăție, și dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ți-l întoarcă”.

Înduioșându-se de cuvintele Cuviosului, tatăl său și-a adus aminte de fiul lui înstrăinat și îndată l-a primit în curtea sa poruncindu-le slugilor sale să-i slujească celui sărac.

Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia, și de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu că va fi liber în toate zilele vieții sale, și moștenire va lua din casa mea. Deci, înaintea ușilor palatului meu să-i faceți o căscioară, ca intrând și ieșind eu, să privesc spre dânsul; apoi din masa mea să i se dea hrană și să nu-l supere nimeni”.

Așa făcându-se, sfântul primea bucate în fiecare zi, dar le împărțea săracilor, petrecând în post și rugăciune, iar Duminicile se împărtășea cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine.

La caznele slugilor, care-l necăjeau lovindu-l și în alte feluri batjocorindu-l, el răspundea cu răbdare și tăcere, căci știa că diavolul îi îndeamnă pe aceia să-i facă supărare.

Răbdarea lui se înmulțea și mai mult când privea spre fereastra camerei din palat în care locuia mireasa lui, care nu s-a mai dus la părinții ei, ci șezând cu mama lui în haine negre, în toate zilele se tânguia.

Petrecând în acest chip 17 ani, când s-a apropiat sfârșitul vieții sale, fiind înștiințat de Dumnezeu, a lăsat în scris viața lui, numele lui, și taine pe care numai părinții lui le știau, pentru a fi recunoscut, adăugând la sfârșit și aceste cuvinte:

„Rogu-vă pe voi, părinții mei iubiți și preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniți pe mine că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; și pe mine mă durea inima pentru durerea voastră; de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare și să vă învrednicească Împărăției Sale. Iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea. Și cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veți avea prin răsplătirea cea cerească.“

Dumnezeu a descoperit pe acest bineplăcut al Său împăratului Onoriu, care în timp ce slujea Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a auzit un glas: „Căutați pe omul lui Dumnezeu care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate și toate ale voastre se vor rândui bine”.

Căutând în toată cetatea un om ca acela, nu au găsit pe nimeni, și după ce au privegheat toată noaptea în rugăciune că Dumnezeu să le descopere pe robul Său, au primit glas de sus: „În casa lui Eufimian căutați pe omul lui Dumnezeu”.

Mergând acolo, dar Eufimian neștiind despre cine vorbește, slugile au zis că acel om sărac viețuiește ca un sfânt. Dar intrând la dânsul, l-au găsit mort, cu fața ca de înger și cu hârtia aceea în mână.

Aflând toți cine este, s-a făcut plângere mare în casa aceea, iar trupul lui s-a arătat izvorâtor de  mir cu bună mireasmă care tămăduia bolile celor care se apropiau de ele. Cinstitele sale moaște au fost ținute o săptămână în biserică, spre mângâierea tuturor, apoi au fost îngropate cu cinste.

În reprezentările iconografie apare înfățișat asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, cu chip de mare nevoitor și aspru postitor, cu mâinile împreunate la piept, ca unul care n-a iubit nimic pe lume, decât dragostea de Dumnezeu

Rugăciune către Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu

O, mare bineplăcute al lui Hristos, sfinte omule al lui Dumnezeu Alexie, care cu sufletul stai în cer înaintea Tronului Domnului, iar pe pământ săvârșești minuni felurite cu harul cel dat ție de sus!

Caută cu milostivirea spre cei ce stau înaintea sfintei tale icoane și se roagă cu umilință, cerând de la tine ajutor și acoperire.

Tinde spre Domnul Dumnezeu, rugându-te, cinstitele tale mâini, și cere pentru noi de la Dânsul lăsarea greșelilor noastre celor de voie și celor fără de voie, pentru cei bolnavi vindecare, pentru cei năpăstuiți ocrotire, pentru cei necăjiți mângâiere, pentru cei aflați în restriști grabnic ajutător, iar pentru toți cei ce te cinstesc, sfârșit pașnic și creștinesc al vieții, și răpsuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.

Așa, bineplăcute al lui Dumnezeu, nu fă de rușine nădejdea noastră, pe care după Dumnezeu și după Născătoarea de Dumnezeu la tine o punem, ci fii nouă ajutător și acoperitor spre mântuire, ca primind, cu rugăciunile tale, har și milostivire de la Domnul, să preaslăvim iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime slăvit și închinat, precum și sfânta ta mijlocire, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.”

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *