„Pe cât vorbești de bine pe cineva, pe atât te luminezi” – Părintele Proclu

Părintele Proclu, pustnicul de la Neamț, care și-a închinat viața lui Dumnezeu din copilărie, a vorbit foarte mult despre importanța pocăinței și a smereniei pentru mântuirea noastră.

În aparență un simplă călugăr, mic de statură și îmbrăcat sărăcăcios, Părintele Proclu avea o statură duhovnicească înaltă, dobândită prin multe lacrimi și nevoință. S-a mutat la Domnul pe data de 28 ianuarie, 2017.

Părintele Proclu (1928-2017)

Spunea celor care-l vizitau pentru un cuvânt de folos să se străduiască să nu vorbească de rău pe nimeni și să nu acuze pe nimeni. Atunci când dai vina pe tine în toate, Dumnezeu te cercetează, și pentru smerenia ta, primești mult har și bucurie duhovnicească.

Pe cât vorbești de bine, blagoslovești pe cineva, pe atât te luminezi. Pe cât te tulburi, pe atât te întuneci, spunea Părintele.

Aceste cuvinte ne aduc aminte de ceea ce ne-a zis Mântuitorul: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”. (Matei 5, 44)

Să nu dăm niciodată vina pe nimeni, ci să spunem că din pricina păcatelor noastre le tragem pe toate. Aceste sfaturi sunt cu atât mai importante și mai valoroase astăzi, când suntem ispitiți din toate părțile să ne angajăm în bârfe, în convorbiri denigrante, în cuvinte defăimătoare la adresa celor din jur și în clevetiri care nu fac decât să ne întunece mintea și să ne încarce conștiința.

Vorbirea de rău este socotită înaintea lui Dumnezeu ca o mare urâciune:

„Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: nebunule, vrednic va fi de gheena focului”. (Matei 5, 22)

Să nu uităm că vom da seamă pentru fiecare cuvânt rostit. Pentru păcatul clevetirii, al judecării și osândirii aproapelui vom fi opriți la vama a treia din văzduh.

Mitropolitul Antim Ivireanul spunea că păcatul clevetirii este mai mare decât uciderea și îi sfătuia pe duhovnici să îi oprească de la Împărtășanie și chiar de a la intrarea în Biserică pe cei care nu se făgăduiesc să lepede păcatul clevetirii.

Din păcate, noi nu conștientizăm cât de mare este răutatea pe care o pricinuim aproapelui atunci când îl vorbim de rău, și cât de grave sunt consecințele.

Un duhovnic asemăna vorbele rele puse pe seama altora cu mulțimea fulgilor și a penelor smulse de pe găină și aruncate în vânt, pe care, o dată ce s-au împrăștiat, nu le mai poți strânge.

Chiar dacă ea aduce o oarecare satisfacție de moment, clevetirea este un șarpe periculos, care face mult rău în suflet. Din contră, bunătatea odihnește sufletul celui care o cultivă, și sufletele celor din jur care o primesc sau o simt.

Domnul a zis: „Învățați de la Mine că Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”.

Duhul Sfânt îi ajută pe cei care nu au răutate în ei, pe cei blânzi și smeriți cu inima, care caută să trăiască în curăție și blândețe.

„Nimic nu face pe Duhul Sfânt a se sălășlui în inima cuiva, decât a trece cu vederea neajunsurile altora.”

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *