Pantofi albaștri, un must have în 2014: Cum să-i porți cu stil!

În urmă cu aproape patru ani, în 2010, hainele colorate, de albastru regal, făceau furori atât pe catwalk, cât și în moda străzii, iar Rihanna, celebra cântăreață, adora această culoare. Acum, în 2014, albastrul regal continuă să fie în tendințe în materie de încălțăminte.

heidi-klum-electric-blue-pumps

Fie că obișnuiești să porți haine în culori neutre, fie că adori culorile, reîmprospătează-ți garderoba optând pentru o pereche de pantofi albaștri, ce-ți pot transforma o ținută anostă într-una spectaculoasă și trendy. Investește într-un astfel de model de pantofi, deoarece sunt versatili, astfel că-i poți purta atât în ținute de zi, cât și de seară.

Pantofi albaștri decupați

Dacă ai fost invitată la o petrecere și vrei să ieși în evidență, fii creativă și alege o pereche de pantofi de culoare albastru regal. Dă o culoare ținutei tale și asortează-i cu o fustă de tip creion din piele ori cu insert din dantelă în partea de jos în combinație cu un top din dantelă în nuanțe nude. Adaugă un colier statement și bucură-te de o ținută fabuloasă.

pantofi albastrii

Pantofi albaștri cu vârful ascuțit

În primăvara anului 2014, jeansii de tip boyfriend sunt foarte cool, motiv pentru care e musai să investești într-un astfel de model. Îi poți asorta cu un tricou cu mesaj și o pereche de pantofi albaștri cu vârful ascuțit, un alt trend al sezonului primăvară vară 2014. De asemenea, acest model de pantofi îi poți asorta cu o pereche de pantaloni slim, până la nivelul gleznei.

pantofi albastrii cu varf ascutit

Pantofi albaștri cu toc gros

Dacă adori să fii trendy, dar nu reziști prea mult pe tocuri, îți propunem să dai o pată de culoare ținutei tale optând pentru o pereche de pantofi cu tocul gros. Sunt comozi și versatili, astfel că-i poți asorta fie cu o rochiță, fie cu o pereche de jeansi și un top, ori o fustă. Indiferent de piesele vestimentare alese, ai grijă să nu abuzezi de culori.

botine piele albastre

Pantofi albaștri cu sclipici

Vrei să ai o ținută extravagantă atunci când participi la o petrecere ori ieși în club? Optează pentru o pereche de pantofi albaștri cu sclipici, pe care îi poți combina fie cu o pereche de pantaloni scurți din denim, fie cu o rochiță simplă. De asemenea, în acest caz e musai să-ți amintești de celebra regulă ”Less is more”, deoarece nu este indicat să abuzezi nici de culori, nici de texturi. Fii creativă și mizează pe lucrurile simple.

 pantofi alabastrii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Don`t copy text!