Clicky

Cum se consumă SEMINȚELE de CHIA (+ beneficii)

Originare din American Centrală, semințele de chia au reprezentat un aliment de bază în dieta aztecilor și mayașilor. Încă din perioada precolumbiană erau considerate un super-aliment cu proprietăți medicinale remarcabile.

Cercetătorii au descoperit că aceste semințe minuscule au un conținut nutritiv impresionant. Sunt una din cele mai bune surse vegetale de Omega-3 (100 g de semințe conțin 18 g de Omega-3).

semințe de chia cum se consuma

La capitolul antioxidanți, semințele de chia depășesc alte alimente, precum strugurii, coacăzele, ananasul, fructul noni sau mango. Conțin flavonoide (quercetine, miricetină și kamepferol), acizi fenolici (acid cafeic), vitaminele C și E.

Semințele de chia impresionează prin diversitatea de minerale, prezente în cantități foarte mari. 2 linguri de semințe de chia ne pot oferi 13% din doza zilnică recomandată de calciu și 18% din doza zilnică de magneziu, o combinație necesară pentru oase puternice și un sistem nervos sănătos.

În plus, au un conținut redus de sodiu (1%), comparativ cu conținutul de potasiu (20%).

100 g de semințe de chia conțin:

• 2.2 mg de mangan (110% din doza zilnică recomandată)
• 360 mg de magneziu (90% din DZR)
• 766 mg de fosfor (77% din DZR)
• 1.37 mg de cupru (69% din DZR)
• 669 mg de calciu (67% din DZR)
• 8 mg de fier (45% din DZR)
• 3.5 mg de zinc (23% din DZR)
• 712 mg de potasiu (20% din DZR)

Vitaminele B din semințele de chia sunt importante pentru menținerea sănătății sistemului nervos și a părului.

Semințele de chia sunt foarte bogate în fibre alimentare, care în combinație cu acizii grași esențiali Omega-3 (în special acidul alfa-linoleic) aduc beneficii sistemului cardiovascular (scad tensiunea arterială, reduc riscul unui atac de cord, accident vascular și a unei boli coronariene).

Cum se consumă semințele de chia

Semințele de chia absorb foarte mult din lichidul în care sunt lăsate la înmuiat, transformându-se într-un gel. Lăsați-le să stea 15 minute în apă sau alt lichid, și veți vedea minuneaa.

Datorită acestor proprietăți, semințele de chia pot fi folosite ca agent de îngroșare pentru supe și tocănițe (la final), sucuri sau smoothie-uri, budincă sau gem crud de fructe.

Unele persoane preferă să prăjească/rumenească semințele de chia în loc să le înmoaie, și le adaugă în salate. Atenție, dacă le consumați uscate, neînmuiate, beți multă apă în timpul zilei, deoarece pot cauza constipație sau balonare.

Adăugați semințe de chia în iaurt, în bolul cu cereale sau în compoziția pentru omletă. Pot fi folosite inclusiv ca înlocuitor pentru ouă la aluaturi (1 lingură de semințe de chia înmuiate în 3 linguri de apă pot înlocui un ou mare).

Semințele de chia măcinate pot înlocui făină în aluaturile de pâine sau alte produse similare. În acest articol puteți găsi o rețetă sănătoasă de budincă pe bază de semințe de chia.

Surse articol:
http://www.healwithfood.org/studies/chia-seeds-good-for-you.php
http://www.healwithfood.org/nutrition-facts/chia-seeds-value.php
http://www.healwithfood.org/how-to-eat/chia-seeds-uses.php#ixzz41ZspP6ma
http://www.healwithfood.org/studies/chia-seeds-good-for-you.php#ixzz41ZryVPYb

Cautari:
    ce cantitate de seminte de chia se consuma zilnic | chia doza zilniă | consum semințele de in | cum consum semințele de chia | seminte de chia doza zilnica |

Citeşte mai multe despre:

loading...

3 comentarii

  1. Pe alaptare pot sa consum aceste seminte?

  2. Cristea Mariana da poti si eu alaptez si le consum

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *

DESCARCA APLICATIA Android app on Google Play