HREANUL, un medicament universal (tratamente)

Alimentele aromate, mai ales cele iuţi, au beneficii remarcabile pentru organsim. Hreanul este unul din ele – o legumă extrem de valoroasă pentru sănătatea noastră.

Hreanul (Armoracia rusticana) a fost descoperit prima dată în Asia. Astăzi este cultivat în scop culinar. Este folosit la aromatizarea mâncărurilor, condimentarea salatelor şi a murăturilor.

Hrean

Hrean

Se asezonează foarte bine cu preparatele din carne de vită sau peşte.

În Egiptul antic, hrenul era considerat un energizant natural pentru întregul organism.

Ce proprietăţi are hreanul

De la hrean se foloseşte mai ales rădăcina. Conţine vitamina C din belşug, alături de vitamine B, calciu, fier, magneziu şi potasiu.

Are principii iuţi, la fel ca ceapa şi usturoiul.

Uleiurile volatile din hrean au efecte antibiotice, antiinflamatoareşi diuretice.

Beneficiile hreanului

Dacii foloseau comprese cu frunze de hrean pentru tratarea duerilor de cap şisinuzitei.

Consumul des de hrean previne cancerul şi formarea tumorilor.

Este bun pentru pietre la rinichi, infecţii urinare şi dentare, afecţiuni ale ficatului şi bilei.

Poate fi utilizat sub formă de tinctură, oţet sau cataplasme.

• reglează tensiunea arterială
• încălzeşte organismul
• stimulează imunitatea
• reduce inflamaţiile
• combate paraziţii intestinali (tenia)
• scade colesterolul şi trigliceridele

În ce afecțiuni poate fi util hreanul

Artrită

Se aplică hrean ras pe piele, sub formă de comprese, timp de 30 de minute. Pielea se unge înainte cu cremă de gălbenele, pentru a evita iritațiile sau arsurile.

Este un tratament bun pentru alinarea durerilor musculare, reducerea inflamaţiilor provocate de artrită, stimularea circulaţiei sângelui şi dilatarea vaselor capilare.

Acelaşi efect antiinflamator îl au şi boabele de piper şi urzica.

Afecţiuni respiratorii

Se consumă hrean ras amestecat cu miere, de 2 ori pe zi. Sau se poate presăra hrean ras în mâncărurile zilnice.

Acest tratament este bun pentru tuse, infecţii ale sinusurilor (sinuzită), astm şi bronşite.

Hreanul contribuie la împrospătarea respiraţiei şi combaterea bacteriilor de la nivelul cavităţii bucale.

Obezitate

Hreanul este o legumă dietetică şi ajută în curele de slăbire.

Se recomandă adăugarea hreanului în dieta zilnică: dimineaţa în omelte sau salate, la prânz pe cartofi copţi sau fasole, iar la cină în sosuri şi garnituri.

Precauții și contraindicații

Persoanele cu hipotiroidism, afecțiuni gastrointestinale, ulcere stomacale sau intestinale, boala sindromului iritabil și boli de rinichi grave trebuie să evite consumul de hrean.

Acesta este de asemenea contraindicat pe perioada sarcinii și alăptării.

Dacă urmați un tratament medicamentos, cereți sfatul medicului înainte de a începe o cură cu hrean.

Reţetă salată de hrean şi sfeclă roşie

Pentru întătrirea imunităţii poţi prepara din hrean un medicament natural cu efect tonic, regenerator.

Ai nevoie de 1 kilogram de sfelcă roşi, o jumătate de rădăcină de hrean, 5 linguri de ulei, 3 linguri de oeţ şi sare după gust.

Sfecla coaptă la cuptor în prealabil se rade împreună cu rădăcina de hrean curăţată şi spălată. Sosul de ulei şi oţet se adaugă la urmă.

Preparatul se poate păstra în borcane închise ermetic, din care se iau câteva linguri pe zi, dimineaţa.

Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. Noi avem hrean in curte si toamna ,il facem ras cu otet si putina sare mmmm mancam la piftie !!!Delicios!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]