Gimnastica neurobică este o practică modernă, menită să angajeze creierul în diferite activități noi, interesante și uneori amuzante, care să ne mențină optimiști, vigilenți și inteligenți. Mini exercițiile mentale de mai jos vor întări mintea, vor preveni pierderea memoriei și vor îmbunătăți semnificativ funcția gândirii.
Gimnastică pentru creier 
Oferindu-i creierului nostru experiențe noi, care combină simțurile – văzul cu mirosul, gustul și atingerea, vom ajuta la stimularea a cât mai multe conexiuni între diferite zone ale creierului. Astfel, celulele nervoase vor produce substanțe nutritive cerebrale care vor ajuta memoria, capacitatea de învățare și concentrare și vor îmbunătăți performanțele intelectuale. Prin practicarea acestei gimnastici a creierului, vom deveni mai rezistenți la efectele îmbătrâniri.
1. Spală-te pe dinți cu mâna stângă
Cercetările au arătat că utilizarea părții opuse a creierului (ca în acest exercițiu) poate duce la o expansiune rapidă și substanțială a acelei zone din cortex care controlează și procesează informațiile tactile de la mână.
Exercițiu: Fă totul cu mâna non-dominantă. Deschide tubul de pastă de dinți cu mâna stângă, întinde pasta de dinți pe periuță cu mâna stângă, și folosește mâna stângă pentru a te spăla pe dinți.
2. Începe ziua cu o aromă diferită
Conexiunea creierului cu mirosul îi oferă acestuia material pentru a se menține treaz și vioi. Mulți dintre noi asociem mirosul de cafea cu începutul unei noi zile. Încearcă să începi ziua cu un nou miros, de vanilie, de citrice sau de mentă, sau orice altă aromă diferită de cea a cafelei. Astfel se vor pune în mișcare noi căi neuronale.
Exercițiu: Așează un extract de parfum nou lângă pat timp de o săptămână, apoi schimbă-l. Deschide-l și inspiră-l imediat ce te trezești, apoi din nou după ce faci baie și după ce te îmbraci.
3. Mănâncă alimente neobișnuite Sistemul olfactiv poate distinge milioane de mirosuri prin activarea unor combinații unice de receptori de la nivelul nasului. Există o legătură directă între centrul emoțional al creierului și mirosul, astfel încât noi mirosuri pot evoca sentimente și asociații neașteptate.
Exercițiu: Alege un meniu exotic, oriental, ceva complet neobișnuit pentru tine, și încearcă să-l prepari și să-l consumi.
4. Deschide geamul de la mașină
Hipocampusul este o zonă a creierului care procesează amintiri, și care este extrem de implicat în asocierea de mirosuri, sunete și imagini, pentru a construi hărți mentale.
Exercițiu: Încearcă să identifici mirosuri și sunete de pe traseu. Deschide geamul mașinii și oferă-i minții tale noi circuite interesante.
5. Întoarce obiectele invers
Atunci când privim obiectele în poziția lor normală, creierul recunoaște rapid poziția lor și este distras în altă parte. Atunci când așezăm obiectele cu susul în jos sau în poziții ciudate, creierul va încerca să interpreteze formele și culorile unor astfel de obiecte, ca într-un puzzle.
Exercițiu: Întoarce o fotografie cu familia ta, ceasul de birou sau un calendar ilustrat cu susul în jos.
6. Schimbă-ți locul
În cele mai multe familii, la locul de muncă sau în alte contexte sociale, fiecare își are locul lui.
Exercițiu: Schimbă locul la masă și vei descoperi un nou mod de a ajunge la sarea și piperul de pe masă. Schimbă-ți locul unde petreci cel mai mult timp, pentru a oferi creierului noi experiențe, noi orizonturi și unghiuri de explorat.
7. Citește cu voce tare
Atunci când citim ceva cu voce tare sau ascultăm o lectură, creierul nostru folosește circuite diferite decât atunci când citim în gând, în tăcere.
Exercițiu: Citește dintr-o carte sau ziar cu voce tare cu partenerul sau cu un prieten, asumându-vă pe rând rolurile de cititor și ascultător.
Foarte interesant!! Mi s-a pus pe inima articolul…..
Merita incercat,multumesc.
multumim
Foarte interesant. Multumim!
foarte interesant….
Excelent 🙂