Să fiți întotdeauna cu inimă bună. Tristețea, preocuparea cu nimicul nu este bună. Trebuie să ne întărim cu energie spirituală, capabilă să stăvilească anarhia din creier.

Părintele, despre “detoxifierea“ corpului
(Se știe că părintele Arsenie Boca era un mare iubitor de ascensiuni pe munte. De altfel, el s-a născut în sat de munte, înconjurat de natură, flori și liniște.)
Eforturile fizice ajută la curățirea reziduurilor din organism, mai ales efortul făcut prin mergerea la munte. Se provoacă arderea totală a reziduurilor organice și a otrăvurilor. Se ard și grăsimile, și astfel sănătatea se menține. Deci mergerea la munte este un ajutor prețios în menținerea sănătății.
Hrănește-te mai cumpătat, ca să nu te îmbolnăvești. Nu exagerați cu postul. Fii echilibrat cu căldura, cu hrana, cu îmbrăcămintea, cu somnul. Exagerările extreme nu sunt bune, nu sunt folositoare.
Bărbații să nu se expună la ridicări grele, peste măsură, că hernia apasă pe undeva, și cu cât trece vremea, cu atât va fi tot mai rău.
Despre sistemul nervos
Știința medicinei, printre multele sale învățături, o are și pe aceasta: toate țesuturile omului se pot drege, adică se tămăduiesc, numai celula nervoasă odată atinsă, nu se mai drege niciodată; lucrul ei se opreşte fulgerător.
Celula nervoasă să o asemănăm cu un ghem de la care pleacă fire în toate părțile trupului cu rost de “telefoane”. Creierul este ghemul cel mai mare, sau “centrala telefonică“, prin care sufletul primește veștile și transmite hotărârile sale tuturor creierașilor mai mici, adică celulele nervoase împărțite în tot trupul. Prin creier lucrează mintea asupra trupului, care (mintea) este parte a sufletului și nu a trupului. Și dovedește știința că desfrânarea, sau risipirea în orice fel, omoară milioane de celule nervoase.
Trebuie să te izbăvești de orice obsesie. Puterea lui Dumnezeu îți repară mintea, și-ți scoate obsesiile din cap, prin rugăciune, spovedanie și îndreptare.
Despre proasta circulație a sângelui
Circulația periferică influențează inima, plămânii, capul. Medicamentele pentru circulația periferică țin în ordine inima. Părintele Arsenie Boca recomanda cuiva medicamentul vasodilatator numit “Complamin rEtard“, de 500 sau 1000 de unități, de 3 ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de masă, cu un pahar de apă călduță. Medicamentul nu se găsește la noi în țară.
Despre cancer
Toți avem o genă oncogenă (de cancer), și ne putem îmbolnăvi de mai multe ori, fără să știm, dar prin spovedanie și împărtășirea cu Euharistia (Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos), ne refacem. Când ești într-un regim de corectitudine (sufletească și trupească), nu mai ești în conflict cu sistemele din tine.
adevarat -ginditi pozitiv si rugati-va domnului si nu faceti rau nimanui
DOAMNE AJUTA
Doamne ajuta .
multumim-
Marete sfaturi. F.bune de urmat
Foamea de bani a unora a pus in gura parintelui vorbe pe care nu le-a rostit.Nu cred ca parintele si-ar fi dorit o asemenea publicitate desantata.Traiti in armonie cu tot ce va inconjoara ,rugati-va simplu, nu pentru a primi ci pentru a pastra si a darui din ceia ce aveti fara a astepta recompensa.Dumnezeu este pretutindenu,trebuie doar sa stim sa-l cautam si sa credem in ajutorul lui.