Despre Univers și Stele: 12 Lucruri Fascinante
Universul este atât de vast şi măreţ încât pare imposibil de atins cu mintea, sau cu vreun instrument suficient de ingenios. Ca oameni, putem doar zgâria stelele de la suprafața lui, rămânând în urmă uimiţi de frumuseţea complexităţii şi imensităţii sale. Ceea ce se cunoaşte astăzi despre univers sunt informaţii adunate cu trudă de către cele mai importante organizații de exploatare a spaţiului, puse la dispoziţia publicului prin imagini şi documentarii.
1. Când priveşti cerul cu stele, priveşti de fapt înapoi în timp
Stelele pe care le admirăm noaptea pe cer sunt atât departe de noi, în sensul unei distanţe măsurate în ani-lumină. Pentru ca lumina difuză a astrelor care luminează pământul noaptea să ajungă la ochii noştri, ele trebuie să călătorească mii de ani lumină. Acest lucru înseamnă că atunci când ne uităm la stele, ne uităm de fapt la o fotografie a lor de acum câteva mii de ani în urmă.
De pildă, Vega este o stea strălucitoare relativ aproape de noi, la 25 de ani-lumină depărtare, astfel încât lumina pe care o vedem astăzi este cea pe care a lăsat-o pe cer acum 25 de ani lumină în urmă. Alte stele sunt şi mai „antice”, iar lumina lor ne invită să privim şi mai adânc în trecutul lor.
2. Telescopul Hubble ne permite să privim miliarde de ani în trecut
Telescopul Hubble ne ajută să observăm obiectele foarte îndepărtate din Univers. Această piesă remarcabilă construită de ingineria NASA este capabilă de a crea imagini incredibile şi de a ne ajuta să forăm vizualmente vorbind, în cele mai fine detalii ale galaxiilor şi stelelor. Anumite imagine ne transportă undeva în urmă cu 13 miliarde, la doar 400 – 800 milioane de ani distanţă de Big Bang.
3. Există în Centaur un diamant de mărimea unei planete
Astronomii au descoperit cel mai mare diamant din galaxia noastră, şi anume o bucată masivă de diamant cristalizat numit BPM 37093, cunoscut sub numele de Lucy. Acesta se află la 50 de ani-lumină depărtare, în constelaţia Centaurus. Are 25.000 de mile lungime şi este mult mai mare decânt planeta Pamant. Cântăreşte 10 miliarde de trilioane de trilioane de carate!
4. Soarele are nevoie de 225 milioane ani pentru a călători în jurul galaxiei
În timp ce Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru solar orbitează în jurul Soarelui, Soarele în sine orbitează în jurul centrului galaxiei noastre Calea Lactee. Soarele are nevoie de 225 milioane ani pentru a efectua un circuit complet al galaxiei. Ultima dată când Soarele era în poziția sa actuală în galaxie coincide cu momentul în care dinozaurii epocii primare au început să mişune pe pământ.
5. Cel mai mare munte din sistemul solar este Marte
Olympus Mons de pe Marte este cel mai înalt munte aflat pe o planetă a sistemului solar. Muntele este un vulcan gigantic cu o înălţime de 26 de km şi o lăţime de 600 km. Imaginaţi-vă Muntele Everest, de 3 ori mai mare!
6. Un an pe Venus este mai scurt decât o zi
Venus este cea mai lentă planetă de rotație din sistemul nostru solar. Este atât de lentă încât procesul de rotire completă durează mai mult decât să finalizeze orbita. Acest lucru înseamnă că Venus are zile care durează mai mult decât ani săi. Venus este de asemenea casa celor mai ostile medii imaginabile, cu furtuni electronice constante şi nori de acid sulfuric.
7. O lingură de stea neutronică cântăreşte un miliard de tone
Stelele neutronice se rotesc incredibil de repede și sunt extrem de dense. Dacă cineva ar putea aduna o lingură de materie din centrul unei stele neutronice ar vedea că aceasta cântăreşte circa un miliard de tone.
8. Semne de viaţă extraterestră
Oamenii de ştiinţă caută dovezi pentru a susţine ipoteza că există specii de extratereşti pe pământ. Cercetările includ căutarea vieţii pe alte planete și sateliţi. De pildă, unii dintre sateliții lui Jupiter sunt locuri promiţătoare pentru a căuta dovezi ale vieții primitive, însă pentru a descoperi semne ale vieții extraterestre, cercetătorii trebuie să caute pe Pământ. Până în prezent, cercetătorii afirmă că aproximativ 500 de milioane de planete ar putea fi bănuite de un mediu prilenic pentru a susține viața în galaxia noastră.
9. Planete care ar putea susţine viaţa în afară de Pământ
Planeta Pământ are condiţiile perfecte pentru ca viaţa să existe, şi anume: o distanţă față de Soare potrivită, ceea ce înseamnă o temperatură adecvată, apa poate exista ca un lichid solid și ca gaz, și există de asemenea o combinație perfectă dinte compușii chimici potriviţi pentru a susţine forme de viaţă complexe. Alte planete care par să aibă caracteristici similare sunt planetele Goldilocks.
10. Trăim într-un multi-univers de universuri infinite
Acesasta este o teorie mai mult speculativă decât un fapt dovedit, însă mai multe ramuri ale matematicii, mecanicii cuantice, și astrofizicii au ajuns la aceleaşi concluzii surprinzătoare: universul nostru este doar unul dintr-o serie amplă de universuri. Noi existăm de fapt într-un „multivers”.
Există foarte multe teorii care dovedesc faptul că un atom poate fi aranjat într-o mie de forme în spaţiu şi timp. Alte teorii vorbesc despre bule sau universuri paralele care plutesc departe de capacitatea noastră de a le vedea sau studia.
11. Creierul uman este cel mai complex obiect cunoscut din univers
Creierele noastre sunt obiecte extrem de complexe, care funcţionează în baza a o sută de miliarde de neuroni şi conexiuni cvadrilion, iar noi cunoaştem încă foarte puţin despre modul în care funcționează acest calculator super-organic. Creierul este cel care ne ajută să ne formăm o conştiinţă, ideea de sine, precum şi capacitatea de a învăța și a înțelege universul, sau de a reflecta asupra asupra întrebării: care este locul nostru în univers.
12. Suntem făcuţi din praf de stele
Acest lucru poate suna fantezist, dar realitatea arată că aproape toate elemente de pe Pământ au fost create în pântecele arzător al unei stele. De aici şi ipoteza că şi noi suntem făcuţi din praf de stele. NASA a studiat extensiv această ipoteză, și se pot găsi mai multe informaţii despre cercetările lor pe site-ul oficial.