Creșterea și îndesirea părului – rețeta miraculoasă a Mariei Treben
Există câte o plantă tămăduitoare pentru orice afecțiune, inclusiv pentru problema căderii părului.
Femeile cărora le cade părul mult, sau care au părul rar se vor bucura să descopere acest leac miraculos, pe care-l pot culege direct din natură.
Cuprins
Scaietele oprește căderea părului și-l îndesește
Vindecătoarea austriacă Maria Treben relatează în una din cărțile sale de medicină naturistă cum a scăpat de problema căderii părului.
Când avea vreo 16 ani și se afla în vacanță școlară în Austria, o doamnă care locuia în zonă i-a propus să folosească scaietele pentru a avea un păr frumos și bogat. Recomandarea doamnei cu pricina a sunat cam așa:
“Vezi, aici la noi se găsesc scaieți. Le scoți rădăcinile, le fierbi timp îndelungat, și după aceea îți speli părul cu zeama lor. Vei vedea ce efect au. N-o să-ți mai cadă nici un fir de păr!”
Zis și făcut. După ce a dezgropat opt rădăcini uriașe de scaiete, le-a fiert în curte într-un vas mare. Rădăcinile aveau un parfum deosebit, puțin amărui, puțin dulce.
După folosirea zi de zi a soluției foarte concentrate de rădăcini de scaieți, mare i-a fost surpriza să descopere că părul i s-a îndesit cu repeziciune de la o zi la alta.
Părul devenise atât de des și aspru, că abia dacă mai reușea să-l descurce cu pieptenele. Dorind să scape de necaz, Maria și-a tăiat în cele din urmă părul, dar a învățat ceva din această experiență: rădăcina de scaiete face părul puternic și des.
Spălarea părului cu ceai de scaiete
Este, fără îndoială, mai simplu să cumperi 100 de grame de rădăcină de scaiete, decât să sapi după ele și să le cureți de pământ. Dar dacă nu găsiți această plantă la magazinele naturiste, o veți găsi cu siguranță peste tot în natură.
Pentru un spălat pe cap, se folosesc 100 g de rădăcini uscate. Se pun cu o zi înainte la înmuiat într-un vas cu 5 litri de apă rece (lighean sau găleată) și se lasă peste noapte. A doua zi, se fierb 5-6 minute înainte de spălarea părului.
Cu jumătate din lichid se spală părul, adăugând șamponul obișnuit, sau un șampon din plante, iar cu cealaltă jumătate de lichid se clătește spuma din păr. La final, părul se limpezește cu apă sau cu oțet de mere.
Maria Treben le sfătuiește pe femei să poarte mănuși la spălare și să se ferească de spălarea feței cu această fiertură, deoarece riscă să le crească păr și pe aceste zone, inclusiv pe piept, dacă este turnată din greșeală pe această zonă a corpului.
Nu numai femeile se pot folosi de această plantă miraculoasă, ci și bărbații care suferă de alopecie sau au părul rar.
Mare minune…
Oare?
Contra albirii suc de iarba de griu si malt de zahar de cana
Armurariul este salvatorul ficatului .. Eu beau ceai de armurariu .. Sper sa nu imi creasca par pe ficat 🙂
de studiat!
e bun am facut si eu
va rog mult daca a folosit cineva scaietele pentru caderea parului si ce rezultate a avut .va multumesc.
Unde se gaseste armurariul, ca nu este tot un cu ce vedem pe camp,aia este palamida,nu?
Se găsește la magazinele naturiste, sub numele de armurariu (Silbyum marianum). I se mai spune scaiete.
Da,dar se gasesc doar seminte,nu radacini,multumesc pentru raspuns!
LaTaifas.ro Eu am cautat radacina de armurariu pentru ca aceasta parte a plantei este potrivita ca tratament pentru par si nu aveau. O sa mai caut.
Scaiete!!!
Buna ziua scaiete i se spune si la brusture,care este diferenta intre cele doua multumesc.
Brusturele este cu totul alta planta ,cu frunze mari si pufoase ,folosita in boli reumatice ,pecand Scaetele, are tepi pana si pe frunze ,infloreste de Dragaica !
Am intrebat pe la magazinele naturiste , dar nu au .
Si eu
nu stim precis cum arata scietele
Sinteti varza pe cimp
Unde se gaseste.
De unde sa le iau
Eu am cumpărat de la Plafar ceai din rădăcina ,tulpina ,flori de scaiete .Incep cu el chiar acum!
Buna ziua. S-a vazut vreun efect?
Acest scaiete este floarea brusturelui ,da eu am folosit și folosesc am un par frumos zic eu folosiți cu încredere!!!!
Unde gasesc ceai de radacina de scaiete?????