Misterul Dacilor din Peștera Polovragi – Zonă Geonergetică de Excepție
Pe malul stâng al Oltețului, în Munții Parâng, există Peștera Polovragi, un loc în care paranormalul învinge realitatea și ascunde legende și povești incredibile.
Supranumită și ‘’Triunghiul Bermudelor din Oltenia’’, Peștera Polovragi reprezintă o oază de atracție turistică, însă și un tărâm învăluit de fenomene inexplicabile.
Cuprins
Energia din Peșteră
Descoperită acum aproximativ 100 de ani, Peștera Polovragi, cu o domensiune de peste 10 kilometri, este considerată de către bioenergoterapeuți cel mai bun loc pentru tonifierea generală a organismului.
Se crede că în acest loc geoenergetic, Zamolxis îi învăța pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului și trupului. Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 km cartați de speologi) reprezintă marea vărsare, poarta turistică fiind avalul.
Cei aproximativ 400 de metri de la intrare, respectiv, primul sector al galeriei, se prezintă cu o încărcătură emoțională extrem de puternică, întrucât, fiind cea mai accesibilă porțiune, a contituit, de-a lungul timpului, refugiu pentru daci, craci și călugări.
Legenda lui Zamolxis, menținută vie
În această peșteră se adăpostea marele Zamolxis, conducătorul dacilor, despre care legendele spun că avea puteri impresionante, care îi permiteau oricând să își schmbe înfățișarea din tânăr în bătrân. Prin Peștera Polovragi, zeul intra în adâncuri pentru a ieși peste munți, la Cetatea Sarmizegetusa.
Odată cu cercetarea peșterii, acum aproximativ 100 de ani, speologii au fost surprinși să descopere urme de picioare umane încălțate, urme de daci, a căror vechime ajungea la 2.000 de ani.
Tronul lui Zamolxis se află și ȋn prezent ȋn peșteră, fiind considerat locul cel mai sacru, încărcat cu energii diverse. Turiștii care s-au apropiat de piatra pe care Zamolxis obișnuia să se odihnească, povestesc că au fost cuprinși de diferite sentimente de bine sau gânduri bizare, dovadă că locul poartă și în prezent energia unui adevărat zeu.
Înaintând în peșteră, descoperim locul unde călugărul Pahomie, care și-a găsit adăpost aici, prinsecolul al 19-lea, a trasat cu fum de lumânare chipul morții. Chipuri de daci, animale mitologice și ‘’Lacrimile Lui Zamolxis’’, vărsate de el după cucerirea Daciei, care continuă să cadă de pe țurțurii de piatră, sunt descoperite odată cu înaintarea în coridoarele întunecate ale peșterii.
Blestemul lui Zamolxis încă veghează locul
Legendele mai spun că undeva, la capătul peșterii, ar fi ascuns aurul dacilor, ceea ce, de-a lungul timpului, a stârnit curiozitatea multor căutători de comori. De cele mai multe ori, metodele neortodoxe folosite pentru descoperirea tezaurului dacic s-au dovedit mortale pentru cei cuprinși de lăcomie.
Alte fenomene inexplicabile petrecute în apropierea peșterii amintesc de dispariția vacilor și oilor chiar de sub ochii țăranilor, nuntași cărora le dispărea de pe mese băutura și mâncare, lăsându-I muți de spaimă și bolnavi de nebunie.
Alte fenomene misterioase petrecute în peșteră sunt diversele lumini apărute din neant, care luminează coridoarele întunecate, dar care, la o simplă apariție a omului de rând, dispar subit, precum și pielea de leopard de pe pereți, întâlnită doar în acest loc.
Localizarea peșterii
Peștera Polovragi se află în comuna Polovragi, județul Gorj, pe malul stâng al Oltețului, la o altitudine de 670 de metri și la 20 metri înălțime de talvegul râului, la 6 km. nord de DN 67 Târgu – Jiu – Râmnicu – Vâlcea și 500 metri de Mănăstirea Polovragi.