Castelul de lut, noua atracție din Valea Zânelor

La poalele Munților Făgăraș, se află o casă de poveste, care reușește să atragă atenția oricui o privește. Deși nefinalizată, construcția se vrea a fi un adevărat castel, construit doar din materiale naturale.

81
Muntii Fagaras

Că visele pot deveni realitate nu mai este o noutate, aceasta potrivindu-se de minune și unui bucureștean care a ‘’îndrăznit’’ să viseze.

Casă exclusiv din materiale ecologice

La Porumbacu de Sus, în județul Sibiu, bucureșteanul Răzvan Vasile, mutat în Sibiu, a visat să își construiască o casă exclusiv din materiale ecologice. Clădirea atrage deja toate privirile, iar până în vara acestui an, aceasta va fi introdusă în circuitul turistic.

11024650_1418702348431086_7830123452510225902_n
Castelul de lut

Structurat pe două nivele, parter și mansardă, castelul se prezintă cu o suprafață de 500 metri pătrați. Datorită solului pietros, fundația a fost realizată din beton ciclopian, în timp ce structura spectaculoasei case este din buștean de olid, acoperit cu cob.

În ceea ce privește pereții exterior ai castelului, grosimea acestora măsoară 60 centimetri, pereții interiori măsurând 45 centimetri.

Pentru acoperișului castelului care va fi transformat în pensiune, s-a folosit o folie specială, care se poate monta fără astereală, izolația fiind alcătuită din vată bazaltică, acoperită cu șindrilă de molid.

10922876_1586855264890955_733490408074670565_n
Castelul de lut

Și cum totul se vrea natural la castelul de lut din Porumbacu, tencuiala exterioară a construcției este din var și nisip, turnurile fiind la rândul lor construite din piatră de râu, zidite cu var și nisip. Cu privire la finisajele interioare, aici va fi aplicată o tencuială de argilă cu var, rumeguș și nisip.

Tot confortul necesar

Pensiunea dispune de șase camere duble și patru apartamente etajate, toate diferite între ele. Pentru ca gradul de intimitate să fie unul cât mai ridicat, fiecare cameră are intrare proprie, din exterior.

castel-sibiu-6
Intrare castel

În ceea ce privește sistemul de încălzire, în castelul de lut au fost montate două centrale pe lemne, care vor garanta confortul necesar celor care trec pragul ineditei construcții.

În completarea lucrării finale, construită doar din piatră, pământ și lemn, vine restaurantul cu acoperișul verde, ale cărui interioare vor fi la fel de inedite, în apropierea acestuia amenajându-se, totodată, o plajă și un loc de joacă unde copiii se pot relaxa.

Castelul de lut Valea Zânelor

Întreaga investiție a castelului de lut Valea Zânelor a scos din buzunarele antreprenorului aproximativ 210.000 euro, însă acestea nu se opresc aici. Construcția necesită numeroase îmbunătățiri, fapt care, inevitabil, va duce la o creștere semnificativă a investiției finale.

Castelul, într-un cadru de poveste

Situat într-o adevărată zonă de poveste, castelul din Valea Zânelor, se găsește pe malul unui râu, la poalele munților, pe drumul către Cabana Negoiu.

Vizitatorii sunt primiți într-o atmosferă de basm, într-un cadru natural ce îndeamnă la relaxare și răsfăț pe oricine.

castelul_de_lut1

Devenită deja o atracție pentru cei sosiți în zonă sau care pur și simplu se întâmplă să treacă pe acolo, construcția ridicată într-o perioadă de timp relativ scurtă, se bucură deja de privirile curioșilor.

Mai mult, aceasta a devenit deja o atracție turistică fascinantă, un adevărat prilej pentru realizarea fotografiilor,  care, cu siguranță, că vor continua mult timp de acum înainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Don`t copy text!