Cascada Ciucaș, ‘’jacuzzi’’ natural în mijlocul pădurii

Nu departe de satul Corneşti, Comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, se află Cascada Ciucaș, o frumoasă atracţie turistică, situată în Defileul Hăşdatelor, pe cursul inferior al Văii Hăşdate.

Cascada-Ciucas-Transilvania-630x472

Cascada Ciucas

Localizare Cascada Ciucaș

Cascada Ciucaș este ușor de vizitat, fiind situată la doar 55 de kilometri de orașul Cluj Napoca. Celor care doresc să o viziteze, le este recomandată alegerea drumului prin Turda, urmând ca apoi să se urmeze traseul Mihai Viteazu, Cornesti, aflate la sud-vest de Turda. Din acel punct, drumul va conduce spre Podul Moldovenești, ce are trecere peste Arieș. De acolo, drumul se va ține dreapta, cu coborâre pe lângă un râu, urmând ca după 1 kilometru să își facă apariția un drum pietruit, ce are ca direcție un pod cu o imagine oarecum nesigură. Trecând dincolo de pod, se ajunge într-o răcoroasă pădure cu pini, semn că în apropiere se află și Cascada Ciucaș.

IMG_3655

Drumul catre Cascada Ciucas

Prezentare Cascada Ciucaș

Aproape sinonimă cu Lacul Ciucaș, Cascada Ciucaș reprezintă o deosebită importanță geografică națională, îndeosebi locală, fiind principalul punct de atracție turistic al județului Cluj. Odată ajunși la cascada nu mai înaltă de 5 metri, turiștii sunt înștiințați că se află în Defileul Hăşdatelor, un defileu bogat în pante abrupte și cu cascade repezi. Apa cascadei este acumulată într-un mic lac, numit și marmite, aflat la baza acesteia, un minunat loc de scăldat, în care temperatura apei depășește, deseori, 25 de grade Celsius. Se spune că cea mai bună perioadă pentru scăldat este la apusul soarelui, atunci când apa este foarte caldă.

Pe lângă priveliștea unică, râul ce vine dinspre Cheile Turzii, de o frumusețe covârșitoare, completează peisajul feeric, creând un ‘’jacuzzi’’ natural, prin săpăturile în piatră făcute de-a lungul timpului, datorită sugrumării sale. Mai mult decât atât, Cascada Ciucaș se poate transforma într-un adevarat salon spa, împătimiții metodelor de relaxare având ocazia de a sta cu spatele în căderea de apă, beneficiind, astfel, de un masaj pe cinste.

8713752050_f1f8e1f499_z

Cascada Ciucas

Pe lângă agrement, Cascada Ciucaș înseamnă un colț de rai pentru pasionații de fotografie, aici fiind realizate unele dintre cele mai spectaculoase și incredibile imagini, în strânsă colaborare cu sălbăticia și frumusețea naturii. Explicația? Viteza de scurgere rapidă, în raport cu înălțimea de 1 metru și perioada potrivită de expunere creează o imagine nemaipomenită și de o frumusețe rar întâlnită.

Cazare în apropierea Cascadei Ciucaș

Cunoscută, în general, doar de cei sosiți în zonă, în imediata apropiere a Cascadei Ciucaș, turiștii pot opta pentru cazarea la Cabana ‘’Poarta Apusenilor’’, situată la doar 10 minute de minunata cascadă.

slide1

Cabana ”Poarta Apusenilor”

Cabana se bucură de un real succes și aprecieri din partea turiştilor, care nu mai contenesc cu vorbele bune, acest fapt, datorându-se, într-o primă instanță, amplasamentului ideal, aproape de cascadă, în care se poate primi confort și condiții excepționale de cazare.

Cei aflați în vizită la Cascada Ciucaș nu trebuie să scape din vedere nici faptul că în imediata apropiere, o altă atracție turistică își așteaptă oaspeții cu brațele deschise. Este vorba despre Băile Turda, aflate la o altitudine de doar 360 metri, o superbă zonă depresionară, înconjurată de păduri semețe.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.