Cunoscut ca un lac de acumulare, Lacul Colibiţa, format pe valea Râului Bistrița, în inima munților Călimani, creează o atmosferă de basm, la o altitudine de aproximativ 900 de metri.

Iubitorii drumețiilor pe munte, dar și iubitorii sporturilor nautice se arată extrem de mulțumiți de peisajul primitor, ce poate fi descoperit în inima munților vulcanici, un tărâm binecuvântat, ar spune unii, în care șuvoaiele blânde de apă mângâie parcă poalele munților. Lacul Colibiţa reprezintă întotdeauna o modalitate sau o opțiune de a ieși din rutina zilnică, de petrece a timpului destinat relaxării într-un peisaj mirific, rezultat din spectacolul naturii.

Istoricul Lacului Colibiţa datează din perioada anilor 1977-1991, perioadă în care marea întindere de apă a luat naștere în urma ridicării Barajului Colibiţa, construit în scop hidroenergetic. Situația însă nu a fost deloc una simplă, urmând ca după amenajarea barajului, acesta să creeze câteva probleme ce s-au întins, din păcate, pe o perioadă îndelungată de timp. Urmările nu au fost nici ele neglijabile, fiind necesară strămutarea satului, care fusese complet inundat. Pe fundul lacului mai pot fi observate chiar și astăzi, locuințele distruse de apa puternică și turla lacașului de cult a satului.

Și cum orice loc răpitor de frumos are și o poveste, legenda Lacului Colibiţa nu este una tocmai plăcută auzului. Populată din secolul 19, când un cioban și-a construit o așezare numită ‘’colibă’’, de unde și numele lacului, Colibiţa este lovită de o ‘’inundatie’’ a lacului de acumulare cu o adâncime de peste 70 de metri și a construirii barajului. Ca despăgubire, sătenii au primit terenuri pe Valea Bârgăului, dar se spune că blestemul lacului care a ras de pe suprafața pământului satul, încă domnește asupra locului, luându-și periodic tributul, sub forma unei victime prinsă în apele ‘’tulburi’’.

Ridicarea barajului a făcut ca apa acumulată să formeze un lac, întins, în prezent, pe o lungime impresionabilă, care ajunge la 13 kilometri, suprafața totală a acestuia fiind de circa 270 de hectare. Frumusețea și istoria lacului a făcut să ia naștere și Stațiunea Colibiţa, un mic sat situat în jurul lacului, transformat într-o adevărată destinație de vacant, la mare căutare printre turiștii fermecați de frumusețea împrejurimilor și a peisajelor naturale. Oaza de liniște ce cuprinde întreaga regiune face ca efortul parcurgerii drumului anevoios până la lac, să merite din plin osteneala. O mini-vacanță petrecută aici oferă turiștilor activități relaxante, ca plimbarea cu barca pe lac sau pescuitul, dat fiind faptul că apele Lacului Colibiţa sunt renumite pentru populația bogată de păstrăvi, carași sau șalăi, locul devenind astfel, un adevărat paradis pentru pescarii înrăiți.

Pentru a ajunge la Lacul Colibiţa există două posibilități. Prima posibilitate ar fi drumul cu mașina dinspre Bistrița, urmând că în comuna Prundu’Bârgăului să se ia la dreapta, pe un drum asfaltat, dar deloc prietenos (anevoios). Se continuă aproximativ 30 de kilometri, până se ajunge la Lacul Colibiţa, viteza de deplasare cu mașina nedepășind 30-40 de kilometri. A doua variantă, recomandată, de altfel, rămâne înaintarea pe drumul către Moldova, până se trece de localitatea Mureşenii Bârgăului, luându-se apoi spre dreapta, pe un drum neasfaltat, cu doar 9 kilometri de parcurs.
MINUNAT!!!!
este foarte frumos,am fost acolo unde este marea la munte
Si eu am fost,adevarat e minunat!!!
Un colt de Rai! 🙂
Este foarte frumos ! Am fost cand eram mica.