Descoperită accidental, la 17 septembrie 1975, în urma unei dinamitări în cariera de marmură de la Chişcău, Peștera Urșilor ia nastere printr-o simplă spărtura în stâncă, care, ulterior a fost acoperită. Explorarea unei mici părți a peșterii fac ca acesta să fie amenajată și electrificată, urmând ca primul contact cu publicul să aibă loc în data de 14 iulie 1980.
Din cei 1,5 kilometri lungime ai peșterii, 521 de metri sunt declarați rezervație științifică, în timp ce nivelul superior al peșterii, cu o lungime de 488 de metri, este deschis scopurilor turistice, unde pot fi admirate cele mai frumoase formațiuni carstice, ‘’responsabile’’de faima acestui monument turistic.

Declarată drept una dintre cele mai spectaculoase repere turistice din Munții Apuseni, Peștera Urșilor, situată în apropierea localității Chişcău, Comuna Pietroasa, Județul Bihor, poate fi vizitată de către public la o altitudine de 482 metri. Și cum mulți sunt curioși de proveniența numelui peșterii, trebuie spus că aceasta se datorează cimitirului de urși care a fost găsit în cavernă, sub imaginea unei multitudini de fosile. Ideală pentru adăpostul animalelor, urșii își găsesc refugiul, acum câteva zeci de mii de ani, în această peșteră, însă ghinionul a făcut că datorită căderii unei stânci, gură peșterii să fie astupată, 140 de urși rămânând blocați înăuntru. Fără cale liberă de acces către exterior, animalele înfometate se atacă reciproc, în urma lor rămânând doar rămășițele, o dovadă a existenței acestora.

Dintre cele trei galerii, respectiv, Galeria Urșilor, Galeria Emil Racoviță și Galeria Lumânărilor, și cele patru săli, Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviță și Sala Oaselor, turul peșterii începe cu Galeria Urșilor, loc cunoscut pentru prezența resturilor scheletice ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus), specie dispărută de mai bine de 15.000 de ani de pe suprafața pământului.
Căi de acces
Cu un număr ce depășește anual peste 200.000 de vizitatori, Peștera Urșilor poate fi urmată pe Drumul Național 76 (Oradea-Deva), cu derivație la kilometrul 86, în comuna Sudrigiu, pe Drumul Județean 763, 16 kilometri satul Chişcău. Cei care doresc să viziteze Peștera Urșilor trebuie să știe că de la Oradea până la Pietroasa, există posibilitatea transportului cu autobuze. Turiștii pot coborâ la intersecția de după comuna Buntesti, urmându-se drumul din partea dreaptă. Important de menționat este și că din Beiuș până în Chişcău transportul poate fi realizat prin intermediul autobuzelor. Mai mult decât atât, cu un traseu subteran ce poate fi străbătut în aproximativ 45 de minute, temperatura poate oscila, pe tot parcursul anului, în jur de 10 grade Celsius.

Posibilități de cazare
Pensiunile răsfirate pe întreg traseul Peșterii Urșilor, fac posibilă cazarea începând chiar de la 0 km, continuând cu 50 m, 2,2 km, 2,4 km, 24 km, 29,7 km, până la maximul de 44 km.
Program de vizitare
Deschisă circulației turistice, Peștera Urșilor conține și un program de vizitare, aceasta fiind accesibilă doritorilor de marți până duminică, în intervalul de ore 9.00-17.00. Sunt formate grupuri de 50-100 de persoane, care urmează ghidul fără de care turul peşterii nu se poate realiza, aici totul fiind sub presiunea timpului.
Informațiile necesare, date telefonic, prin apelarea numărului 0040-744-638-244, pot fi comunicate atât în limba română, pentru turiștii interni, cât și în limba engleză, pentru turiștii externi.

Preturi
Prețul biletului diferă în funcție de vârstă, pentru adulți ajungând la 15 lei, în timp ce copiii beneficiază de un preț redus, de 10 lei. Vizitatorii care doresc să păstreze amintirea momentului vie, prin realizarea de fotografii și filme video, sunt și ei taxați cu sume în valoare de 15 lei, respectiv 25 lei.