Un ceai pentru îmbunătățirea MEMORIEI și a stării DE SPIRIT

Ceai de Rozmarin

Conform unui studiu realizat la Universitatea din Northumbria, Marea Britanie, aroma rozmarinului și a lavandei afectează pozitiv cogniția și dispoziția la persoanele adulte, în mod diferit. Dacă lavanda induce o stare de calm și relaxare, rozmarinul crește starea de vigilență mentală.

Ceai de Rozmarin
Ceai de Rozmarin

♣ Studiu

Acest studiu, efectuat pe 144 de participanți selectați aleatoriu, a urmărit să observe impactul uleiurilor esențiale de lavandă și rozmarin asupra performanței cognitive și a dispoziției (stării sufletești) la subiecți sănătoși.

Conform rezultatelor, proprietățile olfactorii ale uleiurilor esențiale pot produce efecte obiective asupra performanței cognitive, și efecte subiective la nivelul stării de spirit.

Dacă lavanda produce o scădere semnificativă a capacității de memorare, atenție și a timpilor de reacție, în contrast, rozmarinul crește performanța, calitatea și viteza memoriei de scurtă și de lungă durată.

Ambele plante au dovedit abilități de a modifica dispoziția și starea de spirit a subiecților care au inhalat mirosul uleiurilor esențiale.

Întrucât lavanda exercită un efect sedativ și este mai potrivit pentru consum seara sau în momentele de agitație și neliniște, rozmarinul este revigorant, și poate fi consumat dimineața, pentru mai multă energie și un tonus mental mai bun. Rozmarinul este de asemenea recomandat în unele afecțiuni ale sistemului nervos (debilitate, stres, nevralgii).

Ceai de rozmarin – rețetă

Un mod simplu și practic de a beneficia de acțiune tonică și energizantă a rozmarinului este prepararea lui sub formă de ceai. Uleiul esențial poate fi folosit în aromaterapie, sau sub formă de masaj, însă doar diluat, altfel poate fi iritant.

Ingrediente

• 1-2 crenguțe de rozmarin verde (sau 1 linguriță de rozmarin uscat)
• 250 ml de apă
• miere, după gust

Preparare

Se pune apa la fiert, se adaugă planta și se acoperă. Se lasă la infuzat 10 minute sau mai mult. Se îndulcește cu miere de albine, după gust.

Acțiunea farmacologică a rozmarinului

Potrivit tratatelor de fitoterapie occidentale, rozmarinul are următoarele proprietăți:

– tonice
– nervine
– anti-oxidante
– anti-inflamatoare
– cardiace
– colagoge, diaforetice, carminative, antispastice
– antiseptice
– cicatrizante
– olftalmice

Surse articol:
1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12690999
2. „Plante și Miresme Biblice”, Ovidiu Bojor și Răducanu Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Don`t copy text!