Clicky

Ceai de Pătlagină – Beneficii Pentru Gât, Stomac, Inimă şi Piele

Pătlagina (Plantago lanceolata) este o plantă modestă care creşte în flora spontană de la noi din ţară, extrem de valoroasă pentru medicina naturistă. În tradiţia populară se mai numeşte iarbă mare, pătlanjel, sau limba boului, şi a fost folosită din vechi timpuri ca leac pentru tuse şi răceală, răni, bube, umflături sau inflamaţii articulare şi dureri reumatice.

ceai de patlagina beneficii

Frunza pătlaginei este bogată în substanţe antibiotice, enzime, mucilagii şi vitamina A, C şi K, fiind recomandată în special pentru eliberarea căilor respiratorii, reducerea inflamaţiilor şi regenerarea celuleor pielii. Are de asemenea efecte antimicrobiene, laxative, anti-puriginoase, antidiareice, antihipertensive şi hemostatice.

Ceaiul de pătlagină este un bun detoxifiant al organismului, în special pentru curăţarea sângelui. Ajută la eliminarea clorurilor, ureei şi acidului uric. Se poate bea în amestec cu alte plante cu efecte depurative.

> Afecţiuni oculare

Pentru conjunctivită şi iritaţii ale ochilor, se pot aplica pe ploape comprese cu infuzie de pătlagină, preparată din 4 linguriţe de plantă la o cană cu apă, sau se pot face spălături locale.

> Ceai de pătlagină pentru tuse, dureri de piept, răceală

Se beau câte 3-4 căni de ceai de pătlagină zilnic, preparat din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Se bea cu cald (nu fierbinte), cu miere polifloră. Pentru faringite şi laringinte, se face gargară cu infuzie combinată, preparată din 4 linguriţe de pătlagină la o cană.

Tot pentru răceală şi afecţiuni respiratorii sau pulmonare, se poate lua tinctură de pătlagină, câte 15 picături pe zi, diluate în puţină apă. Tinctura de pătlagină se prepară din frunze de pătlagină şi alcool alimentar sau ţuică, lăsate la macerat 15 zile.

În tuberculoză este bun decoctul de rădăcini şi frunze de pătlagină. Sau se pot fierbe frunzele în lapte dulce, preparat din care se beau câte 3 căni pe zi, sau se poate aplica pe piept. Tratamentul durează 6 săptămâni.

> Afecţiuni gastrointestinale

Se bea infuzie de pătlagină, preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Pentru diaree sau colită, se bea o infuzie combinată de pătlagină preparată din 3 linguri de plantă la o cană cu apă. La arsuri stomacale şi ulcer gastro-duodenal se poate lua pulbere de pătlagină, câte 4-6 linguriţe pe zi, pe stomacul gol. Adăugată în ţuică, pătlagina pisată poate trata durerile de stomac.

>Ceai de patlagina pentru tensiune şi colesterol mare

Ceaiul de pătlagină scade tensiunea şi colesterolul din sânge, având şi efecte hemostatice, de fluidificare a sângelui şi combaterea coagulării. Persoanele hipertensive pot lua şi pulbere de pătlagină, câte 4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol, înainte de mese. Este un remediu bun pentru prevenirea arterosclerozei.

> Piele – răni, furuncule, hemoroizi, ulcer varicos, zona zoster

Decoctul din frunze de pătlagină se poate aplica extern pentru vindecarea rănilor vechi, sub formă de cataplasme, sau se pot aplica direct, strivite, cu zeamă. Este recomandat şi în Zona Zoster. Frunzele de pătlagină uscate se pot pune direct pe răni, zdrobite iniţial, pentru tratarea furunculelor sau înţepături de insecte. Pentru umflături sunt bune frunzele de pătlagină opărite.

Pentru acnee, se fac spălături locale cu infuzie combinată de pătlagină, preparată din 6 linguriţe la o cană de apă. Pentru calmarea durerilor provocate de Zona Zoster, se pun cataplasme cu pătalgină, sunătoare şi mentă în cantităţi egale, preparate sub formă de pastă. Se pot prepara şi creme din pulbere de pătlagină, ceară de albine şi ulei.

La ulcer varicos, se fac băi cu ceai de pătlagină, preparat din 100 g frunze uscate la 3 litri de apă, infuzat pentru 30 de minute. Ceaiul strecurat se adaugă în apa din cadă. Baia durează 20 de minute. Băile calde şi cataplasmele cu pătlagină alină durerile articulare şi reumatice.

Cautari:
    ceai de patlagina | ceai patlagina | ceaiul de patlagina | patlagina ceai | patlagina beneficii | patlagina proprietati | ceaiul de patlagina beneficii | la ce e buna frunza de patlagina | beneficiile patlagina | Patlagina şi beneficiile ei |

Citeşte mai multe despre:

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *