Cura cu ceai de ANGHINARE pentru scăderea COLESTEROLULUI

Mai puțin cunoscută la noi ca plantă comestibilă, anghinarea este folosită mai ales ca plantă medicinală. Din rădăcina și frunzele acesteia se prepară diverse mâncăruri sau remedii pentru afecțiunile hepatice, renale sau circulatorii.

Anghinarea conține antioxidanți (polifenoli și flavone), vitaminele A, B și C, precum și fier, fosfor și mangan. Ceaiul de anghinare este îndeosebi renumit pentru capacitatea de a reduce colesterolul și tensiunea arterială.

Un studiu publicat în anul 2010 în Phytotherapy Research a arătat că extractul din frunze de anghinare a redus stresul oxidativ la animalele testate și nivelul colesterolului total din sânge. Cercetătorii spun că acest efect se datorează bogăției de antioxidanți regăsiți în frunzele plantei. Polifenolii din frunzele plantei se dizolvă în apă. Rolul major al antioxidanților este de a ne proteja de radicalii liberi și de toxinele din mediu, care produc boli cronice.

Anghinare

Anghinare

Un studiu precedent, publicat în anul 2009 în Journal of Dietary Supplements, a arătat că extractul lichid de frunze de anghinare – indiferent de doză – a redus nivelul tensiunii arteriale la persoanele cu hipertensiune arterială ușoară. Cercetătorii au folosit doze de 50 mg și 100 mg de extract.

Cura cu ceai de anghinare pentru colesterol

În una din cărțile profesorului dr. univ. Constantin Milică, ceaiul de anghinare este printre primele remedii recomandate pentru reducerea concentrației de colesterol din sânge. Această plantă previne oxidarea colesterolului și ajută la metabolizarea lui în ficat.

Se poate urma în acest sens o cură de 20 de zile. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de frunze uscate de anghinare și 500 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, după care se strecoară. Se bea 1 cană dimineața, pe nemâncate, iar cealaltă cană se împarte în 2 rații egale: ½ cană se bea cu jumătate de oră înainte de masa de prânz, și ½ cană înainte de cină.

După servirea ceaiului, este bine să se stea în pat, pe partea dreaptă, cel puțin 30 de minute. Ceaiul de anghinare are un efect tonic pentru întregul corp, precum și proprietăți anticancerigene.

Surse articol:

„Medicina Naturistă”, Vol. 2, Constantin Milică, Ed. Doxologia
http://www.livestrong.com/article/281302-what-are-the-health-benefits-of-artichoke-tea/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19777605
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22746542
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18424099

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. Rau la gust ca dracu, da l beau de ani buni.

  2. Asta ar fi carcioful italian?!

  3. alcaciofa e anghinare la noi nu-mi vine sa cred

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *