Clicky

Vin tonic din HREAN – rețetă și indicații terapeutice

Hreanul este o plantă cu o valoare medicinală extraordinară, utilizată în scop terapeutic încă din antichitate. Rădăcina are proprietăți stimulente, tonice, decongestionante, expectorante, anti-anemice, diuretice, digestive, antibacteriene, antiparazitare, cardiace, antiinflamatoare, antireumatice și antinevralgice.

Vin de Hrean Rețetă

Vin de Hrean Rețetă

Vin de hrean – rețetă

Ingrediente

• 30 g de hrean ras
• 1 litru de vin natural

Preparare

Hreanul proaspăt ras se pune într-un borcan de sticlă și peste el se toarnă vinul. Se amestecă bine, se închide ermetic și se lasă la macerat 2 zile (24 de ore). După acest interval, vinul se strecoară și se păstrează tot într-un recipient de sticlă, la loc rece (la frigider).

Se consumă ca un preparat medicinal, câte 50 g, înainte de mesele zilei.

! Nu aruncați răzătura de hrean rămasă după strecurarea vinului. O puteți folosi sub formă de cataplasmă (eventual amestecată cu puțin ulei de măsline) pentru reducerea durerilor reumatice sau de gută, sau a inflamațiilor ganglionare. Hreanul stimulează circulația sângelui la suprafața pielii din zona afectată și reduce durerile musculare și disconfortul articular datorat inflamației.

Indicații terapeutice

Hreanul are proprietăți antibacteriene și antibiotice. Consumul acestei plante ajută la combaterea bacteriilor și fungilor. Hreanul este bogat în vitamina C, un antioxidant care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva infecțiilor, răcelii și gripei. Este în mod deosebit util în sinuzită (hreanul crud desfundă sinusurile și nasul).

Studiile au arătat că hreanul poate preveni unele tipuri de cancer, îndeosebi cancerul colorectal și pulmonar. Această plantă are o acțiune diuretică naturală, ajutând la tratarea retenției de apă și a edemelor și la eliminarea toxinelor.

Preparatele din hrean sunt recomandate într-o gamă diversă de afecțiuni:

• Afecțiuni respiratorii: tuse productivă, astm, bonșită, catar respirator

• Afecțiuni digestive: lipsa apetitului, gastrită hipoacidă, diaree, atonie digestivă, paraziți intestinali, tenie

• Afecțiuni cardiace – cardiopatie ischemică dureroasă, angină pectorală, hipertensiune arterială (cel mai bun efect îl are cura cu hrean și miere)

• Anemie

Contraindicații și precauții

Hreanul nu trebuie consumat în cantități mari, deoarece poate avea un efect iritant asupra mucoasei gastro-intestinale, rinichilor și sistemului nervos.

Remediile pe bază de hrean sunt contraindicate în următoarele cazuri:

– hemoroizi
– afecțiuni renale
– hemoptizie
– dereglări ale ritmului cardiac
– stări congestive
– ulcer gastro-duodenal sau hiperaciditate gastrică
– hipertiroidie
– sarcină și alăptare
– copii sub 7 ani

Surse:
„Sănătate Prin Semințe, Legume și Fructe”, Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu
http://www.uncoverdiscover.com/health/health-benefits-of-horseradish/lowers-the-risks-of-cancer1/

Cautari:
    Hreanul proprietăți terapeutice |

Citeşte mai multe despre:

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *

    DESCARCA APLICATIA Android app on Google Play