Remedii naturale pentru BUFEURI și TRANSPIRAȚII nocturne

Bufeurile și transpirațiile nocturne sunt simptome specifice femeilor care traversează vârsta menopauzei. Pot fi cauzate de modificările hormonale care au loc în această perioadă.

Cu toate acestea, valurile de căldură intensă pot fi și o consecință a stresului, a consumului unor alimente sau băuturi sau efecte secundare ale unor medicamente.

Indiferent de natura lor, bufeurile și transpirațiile excesive pot fi ameliorate cu ajutorul remediilor răcoritoare prezentate mai jos.

Spray de mentă

Menta este una din cele mai utile plante pentru reducerea căldurii excesive. Are efecte răcoritoare instante care persistă mai mult timp.

Eficacitatea sa se datorează conținutului de mentol. Acest compus conține la rândul lui o proteină care activează receptorul de pe terminațiile nervoase care percepe răceala.

Mai precis, mentolul trimite un mesaj la creier spunându-i acestuia că „simte răceală”. Sistemul nervos răspunde în consecință.

În ciuda simplității sale, acest spray este extrem de inteligent. Menta nu schimbă realmente temperatura corpului, ci doar „păcălește” creierul să simtă răceală.

Ingrediente

• 6 linguri de apă de hammamelis
• 1-6 picături de ulei esențial de mentă
• 1 lingură de ulei vegetal
• opțional, 1 linguriță de gel de aloe vera

Preparare

Puneți apa de hammamelis într-o sticluță cu dop pulverizator (ideal ar fi să folosiți o sticlă brună). Adăugați uleiurile și gelul de aloe vera, dacă folosiți. Agitați conținutul pentru a ajuta la omogenizarea ingredientelor. Păstrați sticluța într-un loc răcoros, ferit de lumina directă a soarelui.

Înainte de utilizare, agitați sticluța. Pulverizați pe corp ori de câte ori aveți nevoie.

______________________________________________________________________________________________________

Comprese răcoritoare cu eucalipt

Eucaliptul are beneficii asemănătoare mentei, însă este mai puțin intens. Este potrivit pentru persoanele care sunt sensibile la mirosul puternic al mentei.

Poate fi folosit ca înlocuitor pentru mentă în spray-ul de mai sus, sau sub formă de comprese aplicate pe zonele fierbinți.

Puneți 2 linguri de ulei vegetal într-un bol. Adăugați 1-4 picături de ulei esențial de eucalipt. Amestecați și adăugați câteva cuburi de gheață și apă rece. Lăsați lichidul să se răcească timp de 3-5 minute.

Amestecați bine și înmuiați un prosop în soluția obținută. Stoarceți excesul de apă și aplicați prosopul pe frunte, pe ceafă, pe piept sau pe altă zonă a corpului.

______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Everyday Roots, 3 Quick Relief Remedies for Hot Flashes and Night Sweats: http://everydayroots.com/hot-flashes-and-night-sweats-remedies

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *