Clicky

Sfatul unor medici americani: „IERTAȚI, pentru că iertarea FACE BINE sănătății și previne ÎMBĂTRÂNIREA”

Pare neobișnuit ca acest gen de sfaturi să vină din partea unor doctori. Un medic adevărat este însă cel care se raportează la bolnavii pe care îi tratează ca la niște oameni care au și trup și suflet.

Doctorul desăvârșit este cel care știe că starea psihică, morală și sufletească a bolnavilor influențează foarte mult procesul de vindecare și starea lor de sănătate.

Iertarea – medicamentul care vindeca

Arhimandritul Vasilios Bacoianis scrie în una din cărțile sale că iertarea este unul din medicamentele cele mai de folos pentru sănătatea noastră sufletească. Neiertarea celorlalți poate aduce multă boală și mâhnire.

Când ne învârtoșăm inima și nu dorim cu nici un chip să-i iertăm pe cei care ne-au greșit sau ne-au rănit într-un fel sau altul, devenim robi ai unei patimi cumplite.

Ținerea de minte a răului este catalogată un păcat foarte mare, care îl poate duce pe om până la dorința de răzbunare. Unii sunt atât de înverșunați încât nici pe patul de moarte nu doresc să ierte sau se împace cu cei cu care sunt certați.

Nu doar ranchiuna și ținerea de minte a răului ne pot îmbolnăvi sufletul și trupul, ci orice fel de răutate care ne stăpânește și pe care nu o îndepărtăm prin gânduri bune și frumoase.

Gândurile și sentimentele negative coboară în subconștient, provocând în viața noastră tot felul de probleme și pătimiri”.

Iertarea însă, risipește toată răutatea, eliberează sufletul de strânsoarea patimii și aduce multă pace și bucurie.

Sfântul Apostol Petru L-a întrebat pe Mântuitorul: „Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori?” (Matei 18, 21)

Iar Iisus i-a zis: „Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18, 21). Adică iertare necondiționată.

Iertarea este o dovadă de iubire adevărată. Omul trebuie să se străduiască să se asemene cât mai mult Ziditorului său în virtuțile creștine: dragoste, iertare, îndelungă-răbdare, îngăduință, milă, îndurare.

Să nu uităm că Dumnezeu a condiționat iertarea păcatelor noastre de iertarea semenilor:„Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Cu alte cuvinte, dacă vrem să fim iertați, trebuie la rândul nostru să iertăm semenilor noștri.

Incapacitatea de a ierta vine din mândrie, din orgoliu și iubire de sine. Cel stăpânit de egoism nu poate renunța la ideile și convingerile lui, nici măcar de dragul unei relații importante din viața lui. Iertarea vine din smerenie și iubire.

S-a dovedit științific că ținerea de minte a răului are efecte negative asupra stării de sănătate și poate produce în timp boli grave.

Un studiu realizat în anul 1999 de cercetătorii americani a arătat că „cei care-i iartă pe vrăjmașii lor prezintă o îmbunătățire a sănătății psihice și somatice, în timp ce oamenii care păstrează „vie” amintirea răului care li s-a făcut, sunt în primejdie ca de-a lungul timpului să sufere de angoasă puternică, depresie, psihoză, migrene, hipertensiune și probleme cardiace”.

Părintele Vasilios povestește cât de mare este puterea iertării. În anul 1999 a fost chemat să spovedească un bolnav din spitalul Rios din Patras, aflat pe patul de moarte.

Acel bolnav era certat cu sora lui și nu mai vorbise cu ea de 20 de ani. Când a pomenit de ea, părintele a văzut că fața lui se schimbase, și parcă se sălbăticise.

În cele din urmă, s-a lăsat înduplecat să o vadă. Minunea a fost că după ce s-au întâlnit și s-au îmbrățișat, el s-a făcut cu totul sănătos. „S-a ridicat îndată din boală și de pe patul morții și a plecat în satul lui!”

Iată ce ne sfătuiește o echipă de medici americani:

„Iertați, căci iertarea face bine sănătății, previne îmbătrânirea, iar la bătrânețe nu vă vor slăbi puterile! Rostiți și rugăciunea „Tatăl nostru”, pentru că vorbește despre iertare!”.

____________________________________________________________________________________________________

Sursă: Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 104-105: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/iertarea-ca-medicament-vindecarea-trupului-sufletului

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *