Ce dezvăluie RIDURILE de pe fața noastră (+remedii naturiste)

Ridurile care se formează în diferite regiuni ale feței ne pot spune foarte multe despre starea noastră de sănătate.

De pildă, ridurile pot fi o oglindă a sănătății oaselor. Un studiu realizat la Universitatea Yale a arătat că femeile aflate în primii 3 ani de menopauză care aveau cele mai multe și profunde riduri aveau și cea mai mică densitate osoasă

Ce Spun Ridurile de pe Fața Noastră

Acest lucru se explică prin faptul că pe măsură ce înaintăm în vârstă, colagenul scade, iar acest grup de proteine este important atât pentru menținerea integrității pielii, cât și a oaselor.

Totodată, un studiu realizat la Universitatea Leiden din Olanda sugerează că femeile care arată mai tinere decât alte femei de vârsta lor au o tensiune arterială mai mică

Dr. dermatolog Janet Prystowsky spunea că își poate da seama cât de anxios sau stresat este un pacient uitându-se pur și simplu la ridurile de pe fața acestuia. Când suntem stresați, avem tendința să ne încrețim fruntea, iar o perioadă de stres prelungit poate duce la formarea de riduri permanente. 

Ridurile apar și din cauza consumului de zahăr în cantități mari. Când mâncăm multe dulciuri, zahărul se atașează de proteinele din corp și cauzează formarea ridurilor de expresie. Dulciurile trebuie înlocuite cu fructe care pot regresa daunele produse la nivelul pielii, precum rodii sau mango

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile de pe frunte

Rândurile groase care se formează de-a-lungul frunții, pe orizontală, pornesc dintr-o suprasolicitare a creierului, sau din încordarea atenției. Pentru a scăpa de ele, putem încerca o compresă cu cimbrișor.

Planta uscată se macină prin râșnița de cafea, până se face pulbere. Se 1 linguriță de pulbere de cimbrișor și se amestecă apoi cu 10 linguri de făină de grâu și 5-6 linguri de apă, până se formează o pastă. Aceasta se aplică pe frunte, pe regiunea brăzdată de riduri.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile dintre sprâncene și nas

Liniile care se formează în formă de V în regiunea dintre sprâncene și începutul nasului se mai numesc „riduri de mânie”. Apar îndeosebi la persoanele care au o profesie solicitantă din punct de vedere intelectualSe nasc din prea multă concentrare sau în perioade de mare stres.

Un leac bun este cura cu migdale, câte 5-6 pe zi. Acestea ajută la o mai bună concentrare, fără să fie nevoie să încruntăm sprâncenele și să ne alegem cu riduri inestetice. Și nucile sunt bune pentru stimularea funcțiilor creierului.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile de expresie

Acestea se creează la coada ochilor, și trădează anumite dispoziții sufletești sau stări de spirit pe care o persoană le are frecvent.

Ridurile de la coada ochiului se formează când traversăm perioade lungi de tristețe sau de bucurie și împlinire sufletească, în care râdem des și ne manifestăm fericirea prin expresiile feței.

Putem ajuta la înlăturarea lor aplicând pe zona afectată comprese cu ciuboțica-cucului.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile de sub ochi și lângă nas

Ridurile localizate sub ochi și în proximitatea nasului dezvăluie o suprasolicitate a rinichilor și a vezicii urinare. Se recomandă un regim bogat în legume și fructe, precum și un consum suficient de lichide.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile din jurul nasului

Acestea riduri sunt strâns legate de modul de funcționare a inimii. Contra acestor riduri este foarte bun vinul de pătrunjel.

Se pun 10 legături de pătrunjel verde la fiert cu 1 litru de vin alb, 500 ml de apă și 1 lingură de oțet. Se fierbe 5 minute, după care se adaugă 80 g de miere de albine. Se păstrează în sticle la frigider.

Se consumă câte 1 păhărel de 50 ml, de 1-3 ori pe zi (în funcție de gravitatea suferinței cardiace), după masă.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile din jurul gurii

Cutele formate în jurul gurii se pot forma din cauza unui deficit de estrogen, mai ales la femeile aflate în perioada de menopauză sau de post-menopauză.

Se poate urma un regim bogat în alimente care ajută la reglarea hormonală: soia, broccoli, dovleac, năut.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile din colțul buzelor

Liniile care pornesc din colțul buzelor și se duc în jos pe diagonală, pot indica o problemă cu ficatul, cu splina sau cu vezica biliară.

Se recomandă 3 linguri de castane zdrobite, mestecate cu 100 g de miere. Sunt de asemenea indicate levănțica și salvia.

______________________________________________________________________________________________________

Ridurile de pe lobul urechii

Liniile diagonale formate pe lobul urechii pot fi un semn al unei boli de inimă în fază incipientă. Potrivit unui studiu realizat la Centrul de Medicină Cedars-Sinai din Los Angeles, scanările computer-tomograf au arătat că persoanele cu aceste riduri au o predispoziție mai mare la bolile de inimă. 

Cercetătorii sunt de părere că aceste riduri sunt cauzate de colapsul vaselor mici de sânge de la nivelul lobului urechii, care reflectă modificările de la nivelul vaselor de sânge din jurul inimii. 

______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Prevention, 5 Things Your Wrinkles Say About Your Health: http://www.prevention.com/health/what-your-wrinkles-reveal-about-your-health

2. Prof. Elena Păușescu, Prof. Consuela Păușescu, Prof. Adriana Nicolae Păușescu, Ce dezvăluie ridurile feței, Boli ale Organismului, Tratamente și Rețete Naturiste, Editura Nova Didact, Râmnicu-Vâlcea, 2013, p. 5

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *