Nu mai cumpărați dulciuri nesănătoase! Încercați această budincă de BANANE crude, gata în 5 minute

Tot mai multe studii evidențiază importanța consumului de fructe și legume și rolul acestora în menținerea sănătății și prevenirea bolilor occidentale: afecțiuni cardiovasculare, boli inflamatorii, diabet, obezitate, cancer.

Experții în nutriție recomandă în jur de 350 g de fructe pe zi. Această cantitate poate fi atinsă mai ușor dacă fructele se combină în salate, sucuri, smoothie-uri sau budincă.

Budincă de Banane. Fărăr Foc

Budincă de Banane. Fărăr Foc

În acest fel trebuie să fie deserturile sau mesele noastre pentru a mânca sănătos. Această budincă este 100% naturală, întrucât se prepară doar din ingrediente vegetale, crude.

Nu necesită fierbere sau preparare termică. Este gata în 5 minute, și se poate oferi și copiilor. Bananele au efecte tonice, sunt foarte hrănitoare și digestive. Ele ne pot furniza o doză naturală de energie, de aceea se servesc cel mai bine dimineața.

Mai mult, bananele ajută la echilibrarea sistemului nervos și sunt indicate persoanelor care depun eforturi mari la nivel fizic sau psihic, sportivilor și celor care suferă de anemie sau astenie.

Budincă de banane – rețetă

Această budincă nu conține multe grăsimi, nici sodiu. Ne oferă în schimb 100% din doza zilnică de vitamina B. Este totodată o sursă bună de proteine, fibre, vitamina C și vitamina B5.

Ingrediente

• 2 banane
• 2 linguri de suc de lămâie sau portocale
• 1 lingură de ulei de cocos

Preparare

Decojiți bananele, tăiați-le rondele și puneți-le în blender. Adăugați sucul proaspăt stors de la lămâie și mixați până rezultă o compoziție fină și omogenă, cu o consistență cremoasă.

Puteți renunța la uleiul de cocos dacă nu aveți, însă acesta vă va ajuta să obțineți o budincă mai solidă.
Pentru a o îngroșa și a-i da un gust mai aromat, puteți folosi în loc nucă de cocos răzuit, sau chiar miez de nucă.

Nimic nu vă împiedică să adăugați și alte ingrediente sănătoase la mixare, precum semințe (de susan, de chia, de dovleac), fructe (piersici, caise, pere, mango, pepene galben, kiwi, avocado, migdale), sau să-i adăugați diferite arome (scorțișoară, vanilie).

Singurul inconvenient este că acest desert nu rezistă. Trebuie consumat imediat. Așadar, nu folosiți prea multe banane dacă doriți să preparați doar o porție de budincă.

Surse articol:
1. http://www.livestrong.com/article/263883-what-is-the-daily-recommended-serving-size-of-fruits-vegetables/
2. „Vindecare și Purificare Prin Alimentație și Post”, Liviu Gheorghe, Mihai Minoiu, Ilie Tudor, Călin Ianța
3. http://www.therawtarian.com/raw-banana-pudding-recipe

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. E foarte bună budinca de banane,mulțam fain………!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.