Clătite din Tărâțe de Ovăz – Rețetă Dukan

Tărâțele de ovăz sunt o parte importantă a dietei de slăbire Dukan. Se pot adăuga în iaurt, în aluatul de pizza, brioșe, biscuiți, clătite sau alte prăjituri. Tărâțele de ovăz întârzie absorbția grăsimilor, scad colesterolul și trigliceridele și ne dă senzația de plinătate.

Clătite din Tărâțe de Ovăz – Rețetă Dukan

Clătite din Tărâțe de Ovăz – Rețetă Dukan

Dieta Dukan în 4 Faze

Conform dietei Dukan, tărâțele de ovăz se consumă în baza unui plan bine stabilit. În faza de atac se consumă o lingură și jumătate pe zi, în faza de croazieră câte 2 linguri pe zi, în etapa de consolidare tot câte 2 linguri pe zi, iar în ultima etapă, de stabilizare, se rămâne la câte 3 linguri pe zi.

Rețetă Clătite din Tărâțe de Ovăz Dukan

Ingrediente

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

• 7 linguri de tărâțe de ovăz
• 200 ml lapte
• 100 ml apă minerală
• 2 ouă
• 1 linguriță de bicarbonat de sodiu (sau praf de copt dacă se fac precum clătitele americane pufoase)
• 1 praf de sare
• 1 lingură de zahăr brun sau 1 lingură de îndulcitor
• 1 praf de scorțișoară

Preparare

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mai întâi de toate, tărâțele de ovăz se mărunțesc la blender până se fac ca o pulbere fină. Aceasta este făina de tărâțe de ovăz care se va adăuga la prepararea clătitelor. Se separă gălbenușurile de albușuri. Într-un bol, se amestecă gălbenușurile cu zahărul, sarea și bicarbonatul dizolvat în puțină apă minerală. Se bat albușurile spumă tare și se amestecă apoi cu crema de gălbenușuri. Se omogenizează cu telul, se adaugă făina de tărâțe de ovăz și apoi se incorporează laptele.

Aluatul de clătite Dukan va ieși un pic mai gros decât de obicei, și clătitele vor fi ceva mai consistente și sățioase, perfecte pentru micul-dejun. Clătitele se fac într-o tigaie de teflon care se unge cu un șervețel înmuiat puțin în ulei. Clătitele Dukan se pot umple cu orice: de la dulceață de casă până la brânză de vaci și banane.

Clătitele se pot prepara și de post. Se înlocuiește laptele cu apă minerală și se renunță la ouă. Pentru un gust mai deosebit și o rețetă mai bogată în nutrienți, se poate amesteca în părți egale tărâțe de ovăz cu tărâțe de grâu (3,5 linguri cu 3,5 linguri din fiecare).

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


2 comentarii

  1. M-ati bagat in dilema …? O DATA SCRIETI TARITE DE GRIU MACINATE DEVINE FAINA DE OVAZ ,APOI SCRIETI TARITE DE OVAZ …NU MAI STIE OMU CE-I AICI !! HOTARITI-VA SI REFACETI ARTICOLUL…

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.