6 ALTERNATIVE vegetale la LAPTELE de VACĂ (+ moduri de preparare)

Produsele lactate de origine animală sunt astăzi subiectul multor dispute, legate de siguranța lor pentru consumul uman și efectele lor asupra sănătății noastre.

Laptele este unul din cele mai controversate alimente la ora actuală. Foarte multe persoane au renunțat să mai bea lapte de vacă, din cauza alergiilor, intoleranței, inflamațiilor și a altor probleme cauzate de acesta.

Studiile au arătat că laptele de vacă poate fi asociat cu un risc crescut de cancer (de prostată, ovarian), diabet de tip 1, scleroză multiplă, hipercolesterolemie, ateroscleroză, acnee, constipație, infecții ORL.

Cu toate acestea, o dietă fără lapte este greu de imaginat, deoarece acest produs este necesar în numeroase rețete. Din fericire, există foarte multe alternative vegetale pe care le putem încerca.

_______________________________________________________________________________________________________

Nutriționiștii ne arată că putem prepara lapte practic din aproape orice tip de nuci, semințe, leguminoase sau cereale. Laptele vegetal obținut în casă este mult mai sănătos decât variantele din comerț, care conțin mult zahăr, îndulcitori artificiali, arome sintetice și mulți alți aditivi nocivi.

Iată cele mai populare rețete:

1. Laptele de cocos

Este cel mai ușor de făcut, fiind utilizat cu precădere în bucătăria indiană și Thai. Rupeți miezul unei nuci de cocos bucăți mici și puneți-le în blender. Adăugați 1 cană de apă fierbinte. Dacă doriți să fie dulce, adăugați și 1 curmală.

Mixați ingredientele până când obțineți o compoziție lichidă. Strecurați laptele. Acesta este foarte gros și nu poate fi încălzit direct. Poate fi folosit în schimb la diverse rețete raw-vegan.

Resturile de cocos nu se aruncă ci se mixează din nou cu 1 cană de apă caldă. Strecurați din nou laptele. Procedați astfel de 2-3 ori, pentru a extrage cât mai mult lapte din nuca de cocos. Al doilea și al treilea lapte poate fi încălzit direct.

2. Laptele de soia

Este cel mai popular lapte vegetal și cel mai ușor de găsit. Ideal ar fi să-l preparăm în casă, din boabe de soia bio, din producția proprie, sau dintr-o sursă de încredere. Cumpărați doar soia pe care scrie „nemodificată genetic”.

Puneți 100 g de soia la înmuiat în apă peste noapte. A doua zi, mixați boabele împreună cu puțină apă și câteva curmale. Strecurați laptele printr-un tifon fin, și îndulciți cu miere. Fierbeți laptele la foc mic, amestecând constant.

Poate fi folosit la cafea, ciocolată caldă, la gătit (în clătite, înghețate și alte aluaturi sau creme).

3. Laptele de migdale

Acesta a început să câștige popularitate datorită aromei blânde și a beneficiilor nutriționale.

Puneți 1 cană de migdale la înmuiat în apă, timp de 5 ore, sau peste noapte. Mixați-le în blender cu 1 cană de apă, și strecurați lichidul. Reperați procedura până când ați epuizat toată pulpa fructelor.

Și acest lapte poate fi fiert. Este foarte bun și crud, cu miere, cacao, vanilie etc.

4. Lapte de susan

Acest tip de lapte conține de 10 ori mai mult calciu decât laptele de vacă.

Puneți 1 cană de semințe de susan la înmuiat în apă timp de 3 ore. Mixați-le în blender cu apă și 2 curmale. Strecurați și consumați laptele ca atare, sau folosiți-l la rețete.

5. Laptele de caju

Nucile caju se găsesc în marile magazine. Au o versatilitate extraordinară. Pot fi folosite la prepararea de lapte, smântână, frișcă, maioneză și creme pentru prăjituri raw-vegane.

Puneți 1 cană de nuci caju la înmuiat în apă cel puțin 2 ore, apoi mixați-le în blender cu apă.

6. Laptele de semințe de floarea-soarelui

Puneți 1 cană de semințe la înmuiat în apă peste noapte, apoi mixați-le în blender cu apă. Poate fi folosit la micul-dejun, cu cereale și la gătit.

_______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice

1. Complete Wellbeing, Eight vegan alternatives to milk: https://completewellbeing.com/article/eight-vegan-alternatives-milk/

2. T. Colin Campbell, 12 Frightening Facts About Milk, Center for Nutrition Studies: http://nutritionstudies.org/12-frightening-facts-milk/

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *