Pielița COJII de OU poate ameliora durerea și rigiditatea articulară (studii)

Oul, atât gălbenușul, cât și albușul, este cunoscut ca o sursă impresionantă de substanțe nutritive: proteine, vitamine și minerale. Însă partea aproape invizibilă – membrana, stratul protector care căptușește interiorul cojii de ou a atras atenția cercetătorilor, datorită rezistenței și durabilității sale uimitoare.

Membrană de Coajă de Ou

Membrană de Coajă de Ou

Membrana cojii de ou conține tot ce articulațiile noastre au nevoie

Oamenii de știință au descoperit că pielița de sub coaja de ou este o mină de nutrienți. Conține aproape toate substanțele de care oasele și articulațiile noastre au nevoie pentru a funcționa optim:

– acid hialuronic, glucozamină, condroitin, colagen și aminoacizi.

Toate aceste substanțe joacă un rol vital în ameliorarea durerilor și rigidității articulare, precum și în tratarea tulburărilor țesutului conjunctiv, însă beneficiile lor se pierd odată ce oul este preparat termic.

Extractele din membrana cojii de ou pot de asemenea ușura simptomele dureroase de osteoartrită, datorită concentrației mari de calciu natural care este mult rapid absorbit de corp în comparație cu alte surse de calciu sintetic.

Pielița oului susține sănătatea cartilajelor 

Conform rezultatelor unui studiu clinic realizat de Fundația Națională de Osteoporoză, un supliment de membrană de coajă de ou de 500 mg pe zi, administrat timp 10 zile a redus nu doar durerea, ci și rigiditatea articulară.

În alt studiu publicat în Jurnalul Intervenții Clinice în Procesul de Îmbătrânire, pacienții care au luat câte 500 mg de membrană de coajă de ou pe zi timp de 30 de zile au scăpat complet de dureri la finalul tratamentului.

ESM Technologies este un furnizor din Statele Unite Ale Americii care a dezvoltat o metodă de separare a membranei de coaja de ou pentru a produce o pudră naturală din membrana cojii de ou, 100% pură. Un studiu pilot realizat în anul 2009 a arătat că pudra de membrană de coajă de ou poate fi considerată o opțiune terapeutică nouă pentru tratarea durerilor articulare și inflexibilitatea asociate cu osteoartrita la genunchi sau alte tulburările de țesut conjunctiv și articular.

Așa cum susține medicul Kong Siu-Wah, specialist în ortopedie și traumatologie la Spitalul Internațional Matilda din Hong Kong, este nevoie de mai multe studii înainte ca beneficiile acestui supliment să fie confirmate.

Deși membrana de coajă de ou conține în mod natural acid haluronic, glucozamină, colagen și condroitin, nutrienți esențiali pentru sănătatea cartilajelor și recuperarea bolnavilor de artrită sau osteoartrită, nu există alte studii realizate de alte universități sau centre medicale pentru a confirma că acest supliment este mai eficient decât medicamentele convenționale utilizate pentru aceste afecțiuni.

Cu toate acestea, membrana de coajă de ou poate fi o alternativă mai ieftină și mai sigură pentru medicamentele sintetice. În plus, suplimente care conțin membrană de coajă de ou sunt mult mai ușor de administrat decât consumul a 10 ouă pe zi. Acestea se pot găsi și la noi, în magazinele naturiste.

Surse pentru acest articol:

1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2711914/

2. http://www.dovepress.com/eggshell-membrane-a-possible-new-natural-therapeutic-for-joint-and-con-peer-reviewed-article-CIA

3. http://www.nutritionformulators.com/blog/Why-Shall-I-Take-Eggshell-Membrane-Supplements/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


2 comentarii

  1. Pielita de ou este cea mai buna in arsuri, taieturi, zgarieturi. Am testat-o pe un deget grav ciopartit. Ce m-a surprins a fost ca desi au fost buricul si unghia afectate, nu m-a durut asa cum m-as fi asteptat. Absolut miraculoasa!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.